Cum să devii o femeie de neuitat

de WTA.ro

Toate ne dorim să fim o prezenţă de neuitat pentru cei din jurul nostru şi să facem o impresie bună, chiar şi în faţa unor oameni pe care nu îi cunoaştem. Mai mult decât o persoană care impresionează trecător, o femeie memorabilă este cea care inspiră prin personalitatea şi gesturile sale. Dacă şi tu îţi doreşti să devii de neuitat pentru cei care te întâlnesc, iată câteva sfaturi care te pot ajuta în acest sens. 

O ţinută impecabilă

O ţinută impecabilă nu înseamnă doar câteva piese vestimentare bine alese, deşi au şi acestea importanţa lor, ci şi comunicarea non-verbală. Când vorbim despre limbajul corporal, trebuie să ştii că el are un impact foarte important în comunicarea generală, deci este esențial să fii atentă la postură şi la gesturile pe care le faci. O femeie care stă dreaptă, cu umerii depărtaţi de urechi şi care zâmbeşte va fi întotdeauna considerată încrezătoare în propriile sale forţe, deschisă, dar şi puternică. Garderoba are și ea, desigur, un rol important. O ţinută rafinată, dar nu opulentă, simplă, dar nu ternă, va pune mereu în valoare femeia care o poartă. În definitiv, vrei ca oamenii să te ţină minte pe tine, nu ce ai purtat.

O semnătură olfactivă

Parfumul tău este o completare a ţinutei tale, dar şi o expresie olfactivă a personalităţii tale. Cu siguranţă există câteva parfumuri femeicare îţi plac în mod special şi este firesc să foloseşti mai multe, dar unul poate deveni parfumul-semnătură. Ce înseamnă asta? Înseamnă că este parfumul pe care îl porţi cel mai des, care este potrivit stilului tău şi cu care ceilalţi te vor asocia, cu sau fără voia lor. Cele mai stylish femei ale tuturor timpurilor au avut un astfel de parfum, căruia i-au rămas fidele. Pentru Audrey Hepburn, de exemplu, acesta era L’Interdit de la Givenchy, iar pentru Marilyn Monroe, Chanel No.5. 

Arta conversaţiei

Cele mai citite articole

În secolul al XVIII-lea, educaţia femeilor din înalta societate punea un accent special pe arta conversaţiei, însă în societatea contemporană, aceasta este de la sine înțeleasă. O femeie cu farmec, care se face remarcată şi care devine imposibil de uitat, ştie să converseze cu uşurinţă. Ca să îţi fie mai uşor să discuţi cu orice persoană, indiferent de situaţie, este important să fii receptivă, să pui întrebări sincere şi pertinente şi să fii o bună ascultătoare. Să fii la curent cu evenimente de actualitate şi să ai o cultură generală solidă, alimentată cât de frecvent se poate, sunt doi factori importanţi care, de asemenea, te vor ajuta să navighezi cu uşurinţă prin diferite subiecte de conversaţie. 

Empatie

O femeie de neuitat este şi o femeie empatică, adică o persoană care se poate pune în locul celorlalţi şi poate înţelege un eveniment şi din alte perspective. Această calitate, care poate fi dezvoltată şi alimentată, este cea care asigură baza oricărei relaţii de calitate, indiferent că vorbim de viaţa profesională sau de cea personală. Mai mult decât atât, deseori resimţim această trăsătură ca pe un fel de căldură umană, pe care unele persoane o au în mod natural şi care trebuie descoperită, uneori, cu mai mult efort, la altele. Prin lectură și prin reflecţie, empatia poate fi dezvoltată în fiecare zi. Aminteşte-ţi întotdeauna de celebrul citat al lui Socrate: „Fii înţelegător! Fiecare persoană pe care o întâlneşti poartă o luptă aprigă.”

Dacă îţi doreşti să fii o persoană de care ceilalţi să-şi amintească, pe care să o respecte chiar din primul moment şi care să lase mereu o primă impresie perfectă, ţine cont de aspectele analizate mai sus şi implementează-le în fiecare zi!

Sursă foto: Unsplash.com

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa