Care sunt cele mai solicitate operații estetice?

de WTA.ro

Conform Societății Internaționale de Chirurgie Plastică Estetică (ISAPS) [1], în anul 2020 au fost realizate peste 10 milioane de operații estetice și mai mult de 14 milioane de proceduri nechirurgicale la nivel global.

Aceste informații arată importanța din ce în ce mai mare a acestui domeniu chirurgical pentru numeroase persoane fie din punct de vedere pur estetic fie din punct de vedere reconstructiv după o afecțiune sau accident sever (arsuri, cancer mamar etc).

Pentru a crea o imagine mai clară a popularității acestui domeniu, în continuare vom menționa câteva dintre cele mai solicitate operații estetice și proceduri cerute din diferite motive, la nivel global.

5 cele mai solicitate operații estetice

De la proceduri de restructurare a feței la proceduri de remodelare a corpului, următoarele intervenții sunt cerute și realizate foarte des în centrele și în clinicile specializate din acest domeniu:

Procedura de augmentare mamară

Conform statisticilor ISAPS [1], operația de mărire a sânilor a fost cea mai des realizată intervenție chirurgicală estetică a anului 2020, aceasta reprezentând 16% din totalul de proceduri realizate în acel an.

Augmentarea mamară poate fi realizată fie pentru a mări ambii sâni, fie pentru a înlocui un sân îndepărtat sau pentru a repara o asimetrie existentă.

Chiar dacă există mai multe metode de mărire a sânilor, opțiunea cea mai des folosită implică introducerea unor implanturi fie cu silicon fie cu ser fiziologic, fiecare prezentând avantaje și dezavantaje specifice. 

Rinoplastia

Deoarece atât persoanele de gen feminin cât și persoanele de gen masculin pot fi nefericite cu anumite aspecte ale nasului, restructurarea acestuia prin rinoplastie reprezintă o altă procedură foarte des realizată în centrele și în clinicile specializate.

Intervenția implică modificări aduse formei nasului fie prin reducerea mărimii acestuia fie prin accentuarea anumitor părți specifice, toate acestea fiind menite să îi ofere un aspect mult mai plăcut.

Recuperarea după această procedură poate dura câteva săptămâni, forma finală a nasului putând fi evidentă după ce acesta și zonele învecinate s-au dezumflat.

Facelift sau lifting facial

Aceasta este o procedură cosmetică folosită pentru a reduce ridurile și pentru a trata pielea îmbătrânită care și-a pierdut din elasticitate și fermitate. 

Chiar dacă există mai multe metode de întindere a pielii, majoritatea procedurilor de acest tip implică realizarea unei incizii de-a lungul urechilor și a liniei de păr pentru a îndepărtă pielea în exces și pentru a o întinde pe cea rămasă.

Este normal că după această procedură persoana să prezinte edeme și hematoame o anumită perioada de timp, schimbările finale putând fi observate după vindecarea completă.

Liposucția

Cele mai citite articole

Prin liposucție se înțelege îndepărtarea chirurgicală a grăsimii aflate într-o anumită regiune a corpului folosind un dispozitiv numit canulă. Această procedură este folosită des pentru a remodela corpul persoanelor de gen feminin dar și a celor de gen masculin.

Deoarece există mai multe metode de îndepărtare a grăsimii prin liposucție, timpul de recuperare poate varia în funcție de tehnica folosită și de regiunea aleasă. Cu toate acestea, majoritatea pacienților se pot întoarce la activitățile zilnice după doar câteva zile de la operație.

Abdominoplastie

Abdominoplastia este o procedură chirurgicală prin care este îndepărtată pielea în exces de la nivelul abdomenului. De obicei această intervenție este realizată după o reducere semnificativa a greutății corporale sau după sarcină.

Deoarece intervenția presupune îndepărtarea chirurgicală a excesului de piele și reatașarea porțiunii rămase de abdomen, abdominoplastia este o procedură mai solicitantă pentru corp, motiv pentru care recuperarea poate fi mai lentă.

Chiar dacă pacientul poate reveni de obicei la activitățile zilnice normale după câteva săptămâni, activitățile fizice mai intense pot necesita o amânare mai mare, în funcție de fiecare caz în parte și de recomandările medicului specialist.

Toate aceste proceduri reprezintă câteva dintre cele mai cerute intervenții chirurgicale estetice. Dacă ești de părere că ai putea beneficia de pe urma unei astfel de operații atunci intră în contact cu personalul celui mai apropiat centru specializat și programează-te pentru o consultație.

Referințe:

  1. ISAPS International Survey on Aesthetic/Cosmetic Procedures. International Society of Aesthetic Plastic Surgery, www.isaps.org/wp-content/uploads/2022/01/ISAPS-Global-Survey_2020.pdf. 

Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastica si estetica

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosmedica/

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa