Cele mai citite articole
Magistrații Curții de Apel Craiova au decis, ieri, să amâne cu câteva săptămâni judecarea apelurilor formulate de inculpații din dosarul în care cap de afiș este fostul șef al Diviziei Miniere din Complexul Energetic Oltenia, Daniel Antonie. Alături de el mai este inculpat fostul șef al Direcției Economice din Divizia Minieră, dar și patronii a două firme, Sever Daniel Giurcău și Florin Temelie. Toți au fost condamnați în toamna anului trecut și au contestat decizia Tribunalului Gorj, așa cum a făcut și DNA, procurorii dorind pedepse mai mari pentru aceștia. Ieri, a fost primul termen în procesul ce va avea loc de acum încolo la Craiova, dar magistrații de aici sunt în grevă, ca și colegii lor din restul țării. Așa că procesul a primit un următor termen tocmai după jumătatea lunii martie. „Având în vedere hotărârea Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Craiova din data de 21 ianuarie 2020 privind suspendarea activităţii amână cauza la data de 19 martie 2020”, a anunțat instanța. Dosarul privește modul în care patru subunități din cadrul CEO au achiziționat cu ani în urmă truse medicale și role de furtun PSI, anchetatorii stabilind că prețurile au fost umflate de câteva ori. Mai mult, subunitățile nu aveau voie să facă achizițiile respective, deși ancheta a scos la iveală că șefii de la Târgu-Jiu, trimiși în judecată în acest dosar, au intervenit direct pentru a fi cumpărate produsele respective și a fi plătite cât mai repede. „Inculpatul Antonie Daniel și-a justificat achizițiile de produse de prim ajutor și furtunuri pentru pompieri, cu nerespectarea atribuțiilor prevăzute de lege, invocând starea de necesitate, determinată de faptul că instituțiile abilitate ale statului au constatat lipsa materialului din cariere, aspect ce nu poate fi reținut, la nivelul unităților de cariere, dar și la nivelul sucursalei fiind de notorietate faptul că este necesară și obligatorie achiziția de materiale de prim ajutor, în speță nefiind întrunite condițiile stării de necesitate prevăzute de dispozițiile art. 122 lit. c din OUG 34/2006. Acestea prevăd că există o astfel de stare, care ar justifica achizițiile directe, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, atunci când perioadele de aplicare a licitației deschise, a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante, condiții care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză. Mai mult, achizițiile produselor respective puteau fi făcute, rapid, transparent, și cu respectarea principiului eficienței utilizării fondurilor publice prin structura de specialitate din cadrul SDM, structură care avea accesul la SEAP și care, putea analiza astfel ofertele de produse de la furnizorii primari, evitând astfel intermediarii”, se menționează în decizia de condamnare de la Târgu-Jiu. Tot aici se precizează și că Vasile Ghimiș „a semnat, practic, în alb, referatele și adresele de achiziție, ca urmare a discuției purtate cu inculpatul Antonie Daniel, din punctul său de vedere, întreaga vină aparținând conducerii și responsabililor compartimentului comercial”. Prin sentința de la Târgu-Jiu toți inculpații au primit pedepse cu suspendare pe un termen de 3 ani, în care au obligația să presteze și 60 de zile de muncă în folosul comunității. Singurul care ar putea ajunge însă în spatele gratiilor este fostul director Daniel Antonie, condamnat cu suspendare și într-un alt dosar instrumentat de DNA. Instanța a contopit cele două pedepse și a decis în cazul său 4 ani de închisoare, miza fiind mult mai mare pentru Antonie în acest proces decât pentru ceilalți inculpați. Toți patru sunt obligați și să despăgubească CEO cu aproape 400.000 de lei, valoarea prejudiciului, la acești bani adăugându-se alte sume cuprinse între 12.000 și 15.000 de lei drept cheltuieli judiciare către statul român. Pentru a recupera acești bani instanța a menținut sechestrul asigurator pus pe diverse proprietăți ale inculpaților, în special pe cele ale foștilor șefi din CEO. Astfel, case, mașini sau terenuri ale acestora sunt în situația de a fi executate silit în cazul în care verdictul Curții de Apel Craiova nu îl va modifica pe cel de la Târgu-Jiu din toamna anului trecut.
Gelu Ionescu