FESTIVALUL — CONCURS NAŢIONAL DE MUZICĂ ŞI DANS “LADA CU ZESTRE”, Ediția I, Mangalia, 4–5 aprilie 2020

de WTA.ro

FESTIVALUL — CONCURS NAŢIONAL
DE MUZICĂ ŞI DANS
“LADA CU ZESTRE”
Ediția I, Mangalia, 4–5 aprilie 2020.

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A FESTIVALULUI CONCURS NAȚIONAL “LADA CU ZESTRE”.

INFORMAŢII GENERALE

Festivalul-Concurs este organizat de către Asociaţia Cultural Educativă “Zestrea Callatiană” din Mangalia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Mangalia şi al Direcţiei pentru Cultură şi Sport Mangalia, fiind promovat de partenerii media Mangalia TV şi Mangalia News.

Festivalul are caracter naţional, având ca scop stimularea spiritului competitiv şi creşterea motivaţiei pentru performanţă în prestaţiile artistice, prin descoperirea şi încurajarea tinerelor talente, pentru dezvoltarea şi menţinerea valorilor culturale, în special în rândul tinerilor.

Probele din cadrul Festivalului — Concurs sunt deschise tuturor categoriilor de participanţi, profesionişti sau amatori (şcoli de artă, licee de coregrafie, şcoli, cluburi, asociaţii culturale, grădiniţe, academii sau iubitori de muzică şi dans), cu vârste cuprinse între 5 şi 75 de ani.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 4 — 5 aprilie 2020, începând cu ora 10:00, în Sala de Spectacole din incinta Casei de Cultură a Municipiului Mangalia, Judeţul Constanţa, Şoseaua Constanţei, Nr. 5, Cod 905500.

Festivalul — Concurs Naţional “LADA CU ZESTRE” se desfăşoară în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal.

DISCIPLINE DE CONCURS

Având în vedere că în România concursurile sunt organizate în funcţie de cunoştinţele organizatorilor şi pentru a nu exista derută în ce priveşte încadrarea corectă, vă facem cunoscută lista disciplinelor de concurs din cadrul evenimentului nostru:

I. MUZICĂ VOCALĂ:
1. Populară;
2. Ușoară;
3. Internaţională;
4. Clasică;
5. Creaţie muzicală.

II. MUZICĂ INSTRUMENTALĂ
1. Instrumente de suflat;
2. Instrumente cu clape;
3. Instrumente cu coarde;
4. Instrumente de percuţie;
5. Creaţie/ Improvizaţie.

III. DANS
1. Balet;
2. Dans modern (disco, electric, funky, etc);
3. Dans contemporan (viziune modernă a dansului liric ce combină elementele de balet cu tehnici din mai multe stiluri acceptate, inspirat din versurile şi conţinutul muzical, ce reflectă în coregrafie mişcări care să transmită emoţia);
4. Dans de caracter (etno, țigănesc, arabesc, indian, grecesc irlandez, rusesc etc. Sunt permise recuzite pe scenă);
5. Folclor naţional;
6. Folclor internaţional;
7. Dans aerobic;
8. Dans latino.

CATEGORII DE CONCURS

1. Categoria individuală: SOLO.
2. Categoria pe grupuri: DUO (inclusiv mixt), TRIO (inclusiv mixt), MINI GRUP (maxim 4 membri, inclusiv mixt).
3. Formaţii/ Ansambluri (maxim 20 membri, inclusiv mixt).

GRUPE DE VÂRSTĂ

1. MINI (5 — 8 ani);
2. COPII (9 — 13 ani);
3. JUNIORI (14 — 18 ani);
4. SENIORI (18 — 75 ani).

UPDATE: Precizări noi pentru Regulamentul de organizare și desfășurare a Festivalului Concurs Național ” LADA CU ZESTRE”, Ediția I, 4–5 aprilie 2020: ???? Având în vedere solicitările din partea publicului, se introduce o nouă categorie de vârstă: 2–4 ani. ???? Participanții la secțiunea ” MUZICĂ INSTRUMENTALĂ” sunt rugați să aibă asupra lor propriile instrumente muzicale. ????Înscrierea la 2 secțiuni în concurs oferă GRATUIT participarea la a treia secțiune. SUCCES!

Data de referinţă pentru calcului vârstei va fi 31.12.2019. Categoria de vârstă pentru grupuri, formaţii şi ansambluri este stabilită de vârsta medie a participanţilor din prestaţia respectivă.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a verifica vârsta participanţilor în timpul coregrafiei.

TIMPUL DE EVOLUŢIE

– pentru SOLO, DUO, TRIO o evoluţie trebuie să se încadreze în 3 minute maxim, indiferent de vârsta concurentului;
— la celelalte categorii/ grupe de vârstă, timpul acordat unei evoluţii este minim 2 minute şi maxim 5 minute. Se permite un decalaj de + 5 sec.

REGULI TEHNICE

– Muzica este la alegere şi trebuie să reflecte corect stilul prezentat. Concurenţii intră în scenă numai după ce sunt anunţaţi la microfon;
— Muzica trebuie să fie în format MP3, denumită corespunzător, cu numele concurentului plus titlul piesei şi stocată pe stick în folder separat pentru fiecare moment în parte;
— Sunteţi direct responsabili de calitatea muzicii şi a suporturilor muzicale. Stick — urile virusate nu sunt acceptate. Vă recomandăm să aveţi suporturi muzicale de rezervă care vor fi predate organizatorului înainte de programul festivalului, în şedinţa tehnică.
— Concurenţii îşi vor trimite muzica împreună cu documentele de înscriere pe adresa de e‑mail: [email protected], cel târziu până la data de 25 martie 2020, pentru fiecare apariţie şi cu indicaţii de identificare: numele şi prenumele concurentului sau al trupei, titlul reprezentaţiei;
— Este interzis să se folosească piese muzicale ale căror versuri conţin cuvinte obscene atât în limba română cât şi în altă limbă. Este interzis să se folosească piese muzicale care instigă la revoltă, ură, rasism, discriminare, violenţă.

SISTEMUL DE JURIZARE

Juriul va fi format din specialiști și organizatori, numărând până la 5 membri. Membrii juriului trebuie să fie respectați având în vedere competenţa lor și munca grea care necesită atenția sporită pe tot parcursul evenimentului. Nici un dansator şi nici oricare alt participant nu poate perturba membrul juriului în timpul jurizării. Orice observație sau lipsa de respect faţă de un membru al juriului va fi penalizată de către organizatorul festivalului, care poate decide descalificarea participantului sau a echipei.

Decizia unui membru al juriului nu poate fi modificată de nimeni, cu excepția cazului de eroare evidentă!

În conformitate cu dispozițiile prezentului regulament şi cu tradiţiile concursurilor naţionale, la probele din cadrul acestui festival nu se admit contestaţii. Deciziile juriului sunt definitive! La solicitarea juriului ne rezervăm dreptul de a introduce o rundă adițională în cazul în care numărul coregrafiilor este mare la aceeași disciplină sau categorie de vârstă. Fiecare dansator poate participa cu mai multe coregrafii solo la aceeași disciplina sau discipline diferite. Dacă în cadrul aceleași discipline participantul are mai multe apariții scenice, se va lua în considerare pentru premiu numai acel solo care va obține cel mai mare punctaj. Acelaşi lucru este valabil şi pentru duo / trio / ansamblu. Există doar o singura rundă la fiecare disciplină şi categorie de vârstă.

Coregrafiile înregistrate incorect vor fi jurizate şi transferate în categoria corectă fără a fi depunctate!

CRITERII DE JURIZARE

Impresia Tehnică = adică nivelul de dificultate şi elementele tehnice în dans şi voce.
Coregrafie şi Impresia Artistică = compoziţia, execuţia, sincronizarea, muzica aleasă, pașii de dans şi elementele specifice în raport cu vârsta concurentului, utilizarea scenei.
Prezentare = nivelul de prezentare, dinamica şi personalitatea transmisă publicului, originalitate.
Ţinuta scenică = costumul şi machiajul (recuzita).

CRITERII DE NOTARE

 Fiecare reprezentaţie este notată întotdeauna de toți membrii jurați pe baza criteriilor de mai sus.
 Fiecare membru al juriului poate da note de la 1 la 5. Fiecare evoluţie poate acumula un maxim de 25 puncte şi un minim de 5.
 Punctele sunt cumulate într-un punctaj final, ce va reprezenta totalul de puncte acumulat pentru fiecare reprezentaţie în parte.
Rezultatele vor fi afișate în locația unde se desfășoară festivalul şi vor fi postate pe pagina Festivalului Festivalul Național ” Lada cu Zestre” şi pe pagina de facebook ACE Zestrea Callatiană.
Se vor depuncta şi se poate ajunge la eliminarea pe loc din festival pentru: vulgaritate în mișcări și indecenta vestimentară!

Depunctarea mai are loc în următoarele situaţii:
— Când coregrafia nu este în concordanţă cu stilul dansului;
— Când costumația nu este în concordanţă cu dansul;
— Dacă nu există schimbări de formație (scenografie);
— Când apare discriminarea echipei.

DESCALIFICAREA

Descalificarea participanţilor sau a echipelor se face doar prin decizia majoritară a membrilor juriului, pentru următoarele situaţii potențiale:
— Când se folosesc melodii (indiferent de limba în care sunt cântate) a căror versuri sunt vulgare sau care indică sau incită la acte de violență fizică sau psihică.
— Când coregrafiile conţin figuri de dans vulgare sau care sugerează violenţa (de orice fel).
— Dacă se consumă băuturi alcoolice sau etnobotanice pe timpul festivalului (participantul depistat riscând să ducă la descalificarea întregi echipe).
— Când se folosește un limbaj abuziv, suburban, expresii vulgare şi violente sau care sugerează violenţa (de orice fel) în adresarea faţă de orice persoană implicată sau nu în acest festival.

COMPONENŢA JURIULUI

1. Coregraf stagiar- dans popular Daniel Corciovei;
2. Instructor — coregraf dans popular Balmus Ionuţ;
3. Instructor — coregraf dans modern Pencea Stănică Oana;
4. Solist profesionist Muntean Doina;
5. Profesor canto şi instrument Chircu Marius.

FESTIVITATEA DE PREMIERE

În funcție de punctajul oferit, fiecare categorie şi stil de dans va fi recompensat astfel:
Concurentul / trupa cu cel mai mare punctaj din concurs va primi Trofeul Festivalului şi va fi invitat să prezinte un moment special la spectacolul de Gala în 5 aprilie 2020;
Daca mai mulţi concurenţi întrunesc punctajul maxim, vor fi departajaţi prin reacţia publicului timp de 30 de secunde;
Concurentul / trupa cu cel mai bun punctaj obținut la fiecare secţiune în parte, va primi Trofeul Secţiunii;
Următorii concurenţi clasaţi vor primi locul I, II, respectiv III şi mențiuni.
Se vor acorda 2 premii speciale: Premiul de Popularitate (acordat prin vot de către publicul prezent) şi Premiul Special al Juriului (acordat prin vot de către reprezentanții Juriului).
Juriul își rezervă dreptul de a nu clasifica un dans dacă nu corespunde criteriilor de jurizare.

ÎNREGISTRAREA / ÎNSCRIEREA ÎN FESTIVAL

Înscrierea se face până la data de 25 martie 2020, pe baza formularului tipizat pentru înscriere, atașat la prezentul regulament, acesta fiind disponibil şi pe pagina de facebook al organizatorului.

Formularul de înscriere va trebui completat corect şi citit, după care va fi trimis pe adresa de e‑mail: [email protected]

Cele mai citite articole

Prin înregistrarea în festival toți participanții sunt de acord şi se obligă să respecte și să se conformeze tuturor condițiilor impuse de organizatori prin prezentul Regulament Oficial, nerespectarea acestora atrăgând răspunderea personală şi exclusivă a participanților. Prin înscrierea în concurs participanții renunţă la drepturile de autor asupra filmărilor şi fotografiilor din concurs, organizatorii putând să le folosească în orice formă pentru prezentarea lor în mass — media locală și națională.

Numai după achitarea taxelor de concurs veți fi înscriși oficial și introduși în lista de start!

După confirmarea achitării taxelor de concurs, veți primi confirmarea de participare.

La sosire, concurenții trebuie să aibă asupra lor certificatul de naștere / buletin sau carte de identitate / pașaport şi ordinul de plată prin care se confirmă efectuarea plăţii taxelor de concurs.

Numărul de participanți şi dansuri sunt nelimitate. Este recomandat, totuși, ca școlile sau organizațiile să se înregistreze cât mai curând posibil, pentru că organizatorul are dreptul de a respinge înscrierile din ultimul moment, în cazul în care există un număr excesiv de intrări. Ordinea de intrare în concurs a dansurilor va fi anunţată pe pagina oficială cu o săptămână înaintea concursului. Pentru timp suplimentar necesar schimbărilor de costume, trebuie să informați în avans la adresa de e‑mail: [email protected].

Intrarea pe scenă se face imediat după anunțarea numărului de concurs. Dansatorii trebuie să părăsească scena imediat după prezentarea variaţiei / dansului.

Daca aveți întrebări cu privire la înregistrare, vă rugăm să ne contactați pe adresa de e‑mail: [email protected] sau la numărul de telefon 0723 603 667 — persoana de contact Slagiana Vesici.

TAXELE DE CONCURS

Taxele, pentru fiecare categorie în parte, sunt:

Solo — 100 lei/prestaţie;
Duo / Trio / Mini Grup (max. 4 pers.) — 120 lei/prestaţie;
Formații / Ansambluri (max. 20 pers.) — 150 lei/prestaţie.

Taxele de concurs se plătesc pentru fiecare prestaţie / apariție scenică.
Taxa reprezintă o singură apariție scenică. Pentru fiecare apariție se plătește separat.
Participarea în concurs la 2 categorii de dans — oferă dreptul a treia prestaţie gratuită.

Atât pentru discipline diferite cât şi pentru aceeași disciplină se completează câte o fişă de înscriere separată.

Plata, în cazul celor care vor concura la categoria solo se va face pe numele concurentului, a variaţiei / dansului şi reprezentantului legal; iar în cazul celor care participă cu duo / trio / ansamblu, plata se face pe numele dansului şi a școlii / instituţiei de provenienţă.

Taxa de participare se poate achita numerar la organizatori, eliberându-se chitanţă, cel târziu până la data de 25 martie 2020, sau în cont bancar, conform datelor:

Asociaţia Cultural Educativă “Zestrea Callatiană”
CIF: 39089985
IBAN: RO28 BTRL RONC RT04 3464 4901
Deschis la Banca Transilvania
Str. Transilvaniei, Nr. 10, Municipiul Mangalia, Judeţul Constanţa, Cod poştal 905500

Orice modificare în fișa de participare sau de înscriere va fi comunicată cu cel puțin 5 zile înaintea începerii concursului. Modificările survenite după această dată nu vor fi luate în considerare!

În cazul în care participarea este anulată, indiferent de motiv, taxele de înscriere NU se returnează, întrucât destinația acesteia o reprezintă achiziţionarea de trofee şi diplome ce vor fi pregătite anterior desfăşurării concursului.

Data limită de achitare a taxelor de concurs este 25.03.2020.

ALTE REGLEMENTĂRI

Tabelele de înscriere se vor face pentru fiecare echipă în parte (solo, duo, trio, mini-grup şi formații).

Insistăm să folosiți denumiri distincte, daca aveți mai multe echipe în concurs.

Cheltuielile de călătorie, masa sau cazarea se suportă de către candidați; participanții care doresc invitație personalizată pentru anumite decontări din partea sponsorilor sau din partea primăriilor, sunt rugați să transmită pe adresa de e‑mail denumirea exactă a unității, clubului, asociației pentru care urmează să se facă ulterior decontarea.

Participanții indiferent de vârstă trebuie să aibă obligatoriu asupra lor: adeverință medicală de la medicul de familie sau de la medicul de medicină sportivă cu specificația „clinic sănătos / apt pentru efort fizic” care va fi predată organizatorilor la şedinţa tehnică.

Fiecare conducător de grup e responsabil de integritatea fiecărui participant în concurs pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului.

Participanții trebuie să aibă o pancartă cu numele echipei şi localitatea din care provin.

Un reprezentant al școlii / clubului / asociației culturale etc., trebuie sa fie prezent în spatele scenei cu cel puțin cinci numere înainte de intrarea în concurs.

Profesorii sau instructorii nu au voie să puna semne, să dea semnale dansatorilor, să corecteze sau să intre în scenă pe perioada evoluției dansatorilor.

Este interzis a se folosi orice fel de materiale de recuzită care aduc deservicii altor participanți ca de exemplu: confecții, ulei, puf, pudra de talc etc., sau orice efecte care folosesc foc, acestea fiind interzise.

Accesoriile sunt permise dacă sunt așezate rapid înaintea coregrafiei şi imediat luate după terminarea coregrafiei şi părăsirea scenei.

Luminile de scenă speciale nu sunt permise, se va folosi doar lumina alba de concurs.

Coregrafiile trebuie adaptate abilităților şi vârstei dansatorilor. Școala / clubul etc., poate fi descalificată pentru comportamentul neadecvat al dansatorilor, profesorilor, antrenorilor, sau directorului şcolii.

Profesorii, instructorii, spectatorii pot fi eliminați din sală pentru comportament necorespunzător.

Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele accidente survenite în timpul competiţiei. Aceasta responsabilitate cade în sarcina fiecărui concurent.

Organizatorii își rezervă dreptul de a deschide şi închide înscrierile în concurs.

Dintre toți concurenții înscrişi, CONCURENTUL care aduna cele mai multe DISTRIBUIRI, Like-uri şi comentarii participă GRATUIT cu un moment artistic în Spectacolul de GALĂ din 5 aprilie 2020!

Susţine-ţi concurentul preferat! Intră pe pagina oficială a concursului ASTFEL:

Festivalul Național “Lada cu Zestre”.

Caută postarea cu înscrierea concurentul favorit!

Dă SHARE acestei postări şi lasă‑i un comentariu sau dă‑i un emoticon.

Un SHARE = 15 PUNCTE;
Un COMENTARIU = 10 PUNCTE;
Un LIKE = 5 PUNCTE.

Concurentul care adună cele mai multe puncte, cu 5 zile înainte de a începe competiţia, intră, pe lângă concurs şi în recital. ATENŢIE! Se ia în calcul doar postarea de pe pagina OFICIALĂ A FESTIVALULUI CONCURS NAȚIONAL “LADA CU ZESTRE”, MANGALIA.
SUCCES!

Înscrie-te şi tu în cea mai captivantă competiţie!

DATE DE CONTACT ALE ORGANIZATORULUI:

ASOCIAŢIA CULTURAL — EDUCATIVĂ “ZESTREA CALLATIANĂ”
Str. Transilvaniei, Nr. 10,
Municipiul Mangalia, Judeţul Constanţa,
Cod Poştal: 905500.
Telefon: 0723 603 667.
E‑mail: [email protected]


Mangalia News, 02.03.2020.


The post FESTIVALUL — CONCURS NAŢIONAL DE MUZICĂ ŞI DANS “LADA CU ZESTRE”, Ediția I, Mangalia, 4–5 aprilie 2020 appeared first on Mangalia News.

Cele mai citite articole