A venit momentul să alegi invitațiile de nuntă? Iată 6 lucruri pe care să le ai în vedere

de WTA.ro

Fiecare femeie își dorește să poarte acea rochie albă, perfectă, ce o pune în valoare, în cea mai specială zi din viața ei – nunta. După cererea în căsătorie, femeile sunt cele care se ocupă de planificarea și organizarea întregului eveniment, de la alegerea celei mai potrivite date, până la biserică, locația de eveniment, dar și luna de miere.

Odată stabilite acestea, mai trebuie să ai în vedere un aspect foarte important – alegerea invitațiilor de nuntă. Practic, acestea sunt reprezentarea ta în ochii celor pe care îi inviți. Mai mult decât atât, sunt și prima impresie pe care oamenii și-o fac asupra evenimentului ce va avea loc, de aceea trebuie să te asiguri că ai făcut cea mai bună alegere. 

Ce elemente trebuie să ai în vedere când alegi invitațiile de nuntă?

În primul rând, acestea trebuie să vă reprezinte pe voi, ca miri, dar trebuie să aibă și legătură cu tematica generală a nunții. Dacă încă nu ai stabilit o linie, ar fi bine să iei în considerare aceste aspecte:

Găsește stilul, tematica și locul care te reprezintă

Înainte de a opta pentru un anumit model de invitații nuntă 2022 de la Crisia Shop ar fi bine să iei în calcul locația evenimentului, apoi să îți alegi stilul în care vrei să petreci –  clasic, elegant, casual, sau modern. De cealaltă parte, și tematica este importantă, dat fiind că ea va dicta tipul de invitații, stilul rochiei de mireasă, decorațiunile de nuntă, chiar și mărturiile. 

Alege o culoare predominantă

Dacă nu ai de gând să îți setezi o tematică anume, o altă variantă este să te axezi pe nuanțe. Alege culoarea pe care o preferi și transformă-ți nunta într-un eveniment de basm. Spre exemplu, culorile pastelate creează impresia de inocență și bucurie, negrul exprimă modernitatea, iar auriul și albastrul regal sugerează regalitatea. Vara, spre exemplu, sunt recomandate invitațiile de nuntă în culori calde, care să apropie și să deschidă inimile invitaților.

Dă o formă dragostei pe care vi-o purtați

Invitația de nuntă poate avea orice formă, însă cele mai comune sunt invitațiile dreptunghiulare, urmate îndeaproape de cele ovale sau cele pătrate. Dacă ești o fire cu o personalitate mai rebelă, poți opta pentru formele ieșite din cotidian, precum inimă, frunză, fructe etc.

Ai grijă la formularea textului

Textul unei invitații cuprinde gazdele nunții, părinții mirilor, nașii, data și ora și locațiile (pentru cununia religioasă și pentru petrecere). La final trebuie trecute datele de contact ale mirilor pentru ca invitații să poate confirma sau infirma participarea și data până la care pot să facă acest lucru. În cazul în care vrei ca petrecerea să aibă un anumit dress code este bine să îl menționezi.

Cel mai potrivit este un text scurt, lizibil, curat și frumos încadrat în pagină. Înainte de a-l trimite la print este foarte important să îl citiți cu atenție, să verificați datele scrise și să găsiți anumite greșeli. 

Așteptări versus realitate

Deși online vei găsi o mulțime de modele care arată wow, ia în calcul că acestea sunt fotografiate într-o lumină foarte bună. Ca să te convingi că ceea ce ai văzut online sau în catalog este și în realitate, cel mai bine ar fi să ceri o mostră de produs, înainte de comanda finală. Astfel, poți vedea dacă mărimea invitației, culorile, calitatea printului, grosimea, textura și tipul cartoanelor sunt ceea ce îți dorești.

Ia în calcul tipul de execuție

Trebuie să înțelegi că lucrurile bine făcute necesită timp și multă atenție, de aceea este bine să faci invitațiile cu cel puțin 2 luni înainte, pentru a avea la dispoziție suficient timp spre a le trimite invitaților. Cele în serie se realizează rapid, pe când cele personalizate sau lucrate manual necesită un timp de execuție ridicat.

Te-ar putea interesa