Adrian Florin Dobre, primarul municipiului Ploiești, a convocat marți, 10 martie 2020, într-o nouă ședință extraordinară, membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Ploiești.
Cu acest prilej, au fost aduse la cunoștința celor prezenți măsurile luate de către Ministerul Educației și Cercetării, ca urmare a adoptării Hotărârii nr. 6/ 10.03.2020, a Consiliului Național pentru Situații Speciale de Urgență, prin care „se aprobă suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar, începând cu data de 11 martie 2020, până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației”.
Această măsură este una preventivă, care nu are la bază considerente de ordin medical.
În contextul enunțat mai sus, la nivel local, au fost adoptate alte două hotărâri care au ca scop întărirea măsurilor în vederea protejării populației împotriva răspândirii coronavirusului.
Astfel, conform Hotărârii nr. 3/ 10 martie 2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești, se aprobă suspendarea activităţii în unităţile de îngrijire a copiilor antepreşcolari (creşe) de pe teritoriul municipiului Ploieşti, pentru perioada 13-22 martie 2020, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei.
Conform aceleiași hotărâri, se aprobă suspendarea activităţii centrelor de informare a cetăţenilor şi recreere a pensionarilor de pe teritoriul municipiului Ploieşti, aflate în administrarea ASSC, pentru perioada 11-31 martie 2020, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei.
Sumele aferente pentru cheltuielile necesare aplicării măsurilor stabilite în spațiile de carantină identificate în municipiul Ploiești, de către DSP Prahova, vor fi asigurate din bugetul local al Municipiului Ploiești și vor fi puse la dispoziția Spitalului Municipal Ploiești – se precizează în Hotarărârea nr.4/ 10.03.2020, adoptată în cadrul aceleiași întâlniri convocată de către primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre.
comunicat Primaria Ploiesti