Aproximativ 300.000 de euro va investi Primăria Reșița în organizarea festivalului Custom, ediția 2020. Edilul Ioan Popa se așteaptă ca suma să fie recuperată din încasări. Evenimentul din această vară vine și cu o serie de noutăți față de prima ediție: costuri mai mici pentru bilete și abonamente, angajarea artiștilor în baza unor liste ce vor fi urcate pe SEAP, organizarea festivalului de către administrația locală reșițeană și regie proprie și data la care va avea loc acesta – în ultima săptămână din iunie și nu la început de iulie, așa cum se dorea inițial.
Consilierii locali reșițeni, reuniți astăzi în ședință de îndată au votat două proiecte de hotărâre legate de Custom Reșița 2020. Primul s-a referit la constituirea unei comisii speciale pentru ducerea la îndeplinire a evenimentului, mai exact la desemnarea a doi consilieri locali care să facă parte din respectiva comisie. Propunerea liberalilor a fost ca atât PNL-ul cât și PSD-ul să fie reprezentați în comisie, liderul grupului liberal Hadrian Popescu înaintând și două nume, Luci Peia și Silvia Chivari, dar în absența celei din urmă de la ședință și la refuzul categoric al social-democraților, prin vocea lui Mirel Sabo, de a veni cu o propunere proprie, s-a decis ca cei doi consilieri care vor face parte din comisie să fie Luci Peia și Bogdan Matichescu.
Cel de-al doilea proiect s-a referit la aprobarea regulamentului de funcționare al festivalului Custom Reșița 2020. „Am aprobat un protocol cu Piețe SRL care se va ocupa de acest eveniment, așa cum a făcut-o și anul trecut, partea de logistică, de jetoane, de intrări, de încasări, de rambursări de bani către operatorii economici. Urmează să achiziționăm artiștii toți în bloc cumva pe SEAP, să vedem ce agenție este dispusă să vină să oferteze și eu cred că în maxim două – trei săptămâni începem să anunțăm trupele.
Ne-am bugetat o sumă identică cu cea de anul trecut, circa 300.000 de euro, însă dorința noastră este să reușim să o compensăm din încasări”, a explicat primarul Ioan Popa.
Edilul se așteaptă ca anul acesta să participe la festival undeva la 5.000-8.000 de persoane, având în vedere și că prețul abonamentelor și al biletelor va fi mai scăzut decât anul trecut. Încă nu se știe prețul exact al acestora, dar cert este că va fi mai mic decât în 2019.
„Sper să ieșim mult mai bine decât anul trecut, chiar dacă în 2019 practic dacă nu am reușit să avem un profit, cei care au suferit au fost cei cu agenția de la București. Este un festival care trebuie să crească, care trebuie să pună Reșița pe harta festivalurilor mici și mijlocii din România și cred că este o opțiune de promovare a orașului care ne stă la îndemână și trebuie să profităm de ea”, a adăugat primarul Ioan Popa.
Karina TINCUL