A deschide o afacere în domeniul HoReCa presupune investiţii, obţinerea de aprobări şi avize, multă alergătură şi alegeri bine gândite menite să atragă profit. Aceste alegeri fac referire la acele echipamente HoReCa profesionale ideale pentru prepararea mâncării, servirea mesei şi pentru depozitarea alimentelor sau ingredientelor. Orice antreprenor de succes îşi doreşte să facă alegeri reuşite în ceea ce priveşte echipamentele din bucătăria business-ului lor, în funcţie de produsele şi serviciile oferite, de estimarea potenţialelor venituri şi cheltuieli şi de preparatele ce urmează să fie servite.
Din calculele antreprenorilor care îşi deschid o pizzerie, un restaurant, un fast food, o pensiune, nu trebuie să lipsească costul chiriei, utilităţilor, costul consumabilelor, materialele de marketing, dar şi echipamentele de tip HoReCa şi aparatură folosită.
Factori de achiziţie pentru echipamentele HoReCa
Niciun antreprenor nu ar trebui să facă compromisuri în ceea ce priveşte performanța şi calitatea echipamentelor HoReCa alese, dar costurile modelelor second hand sunt ademenitoare. Din acest motiv, alegerea furnizorului de astfel de aparatură şi echipamente reprezintă o etapă decisivă în procesul de achiziţie. Firmele de specialitate, cum este Conti Grup, au reprezentanţi în atribuţiile cărora intra şi îndrumarea clienţilor pentru a face cele mai bune achiziţii de echipamente noi, la un raport calitate-pret bun.
Cele mai importante aspecte la care clienţii trebuie să fie atenţi în ceea ce priveşte achiziţionarea echipamentelor profesionale HoReCa sunt consumul de energie, materialele şi opţiunile lor tehnologice. Materialele din care aparatura este realizată ar trebui să fie primul criteriu de achiziţie în acest sens. Inoxul este unul din cele mai versatile şi mai rezistente materiale utilizate în industria alimentară. Inoxul este o opţiune foarte bună, mai ales când vine vorba despre mobilierul şi echipamentele din bucătărie.
În altă ordine de idei, echipamentele profesionale HoReCa cele mai bune sunt cele care ajută utilizatorii să facă economie la consumul de energie şi să ofere multiple oportunităţi de utilizare. Reducere timpilor de preparare a mâncării este un alt criteriu important de alegere a echipamentelor profesionale HoReCa, fiindcă niciun client nu se va arăta încântat să aştepte zeci de minute până să fie servit cu preparatul comandat.
Ce echipamente HoReCa sunt necesare în bucătăriile profesionale ale restaurantelor?
Cele mai des întâlnite echipamente HoReCa în bucătăriile profesionale ale restaurantelor includ:
- maşini de gătit profesionale;
- grătare profesionale;
- friteuze;
- cuptoare pe cărbuni, cuptoare de pizza sau de patiserie;
- echipamente frigorifice de înaltă calitate;
- spălătoare de vase industriale.
Cu alte cuvinte, echipamentele HoReCa pentru restaurante acoperă tot, de la cuptoare comerciale până la mese de lucru, de la maşini de spălat vase până la maşini de făcut gheaţă, de la lăzi şi echipamente frigorifice la maşini de gătit profesionale. Utilizarea echipamentelor potrivite în bucătăriile restaurantelor este foarte importantă pentru a obţine cele mai bune rezultate, cele mai delicioase preparate, pentru a fideliza clienţii şi pentru a le oferi o masă pe cinste într-un timp foarte scurt.