Ce trebuie să știi înainte să cumperi o ușă metalică pentru apartament? 3 sfaturi necesare

de WTA.ro

Dacă îți dorești să înlocuiești ușa de la intrare cu una nouă metalică, probabil vrei să știi cum să alegi una de calitate. Modelele disponibile sunt diverse și misiunea ta de achiziție poate părea ușor dificilă. Partea estetică are un rol semnificativ, însă vrei să știi că îți oferă și siguranță.

Prin urmare, în acest articol îți oferim câteva sfaturi pentru a alege ușa metalică, o opțiune ideală, fie că locuiești la casă sau în apartament. Aceasta izolează termic și fonic, are rezistență sporită la zgâriere și nu se deteriorează.

3 sfaturi de care să ții cont când alegi o ușă metalică

Înainte de a alege ușa de intrare în casa ta, este important să te informezi. Pe lângă aspectul estetic, aceasta îndeplinește și funcția de siguranță și protecție a spațiului tău interior. Mai jos îți prezentăm trei criterii principale pe care să le ai în atenție.

1. Siguranța oferită de ușă

Ușa de intrare are și rolul foarte important de a împiedica accesul prin efracție. Este firesc să iei în considerare nivelul de securitate oferit de ușile existente la ora actuală. În acest sens este important să cunoști criteriile pe care trebuie să le ai în atenție. Astfel, pentru siguranță este nevoie de cel puțin două yale, una în zona clanței, a doua montată în partea de sus.

Trebuie să știi că butucul pentru ușa metalică este cea mai importantă componentă pentru siguranța casei tale. Cunoscut și sub numele de cilindru, acesta oferă mai multă protecție cu cât are un număr mai mare de pini. Este vorba de niște tije din oțel care opun rezistență în încercarea de găurire a butucului.

Poți opta și pentru caracteristici suplimentare în ceea ce privește siguranța oferită de ușa ta, precum: anti-smulgere, anti-efracție sau anti-perforare.

2. Izolarea termică și fonică a ușii

Cu siguranță nu vrei să te confrunți cu pierderi de căldură în timpul iernii și nici nu dorești ca propriul confort al locuinței să-ți fie perturbat de zgomotele exterioare. Deci acordă atenție gradului de izolare termică și fonică. 

Pentru asta, interiorul ușii nu trebuie să fie gol, ci umplut cu spumă poliuretanică sau vată minerală. Cu cât stratul termoizolant este mai gros, cu atât și izolarea este mai bună. Nu vei auzi discuțiile vecinilor din scara blocului sau lătratul câinilor dacă locuiești la curte. Totodată, te vei bucura de confort termic, datorită materialelor ce asigură etanșeitate.

Gradul de izolare termică și fonică depinde și de grosimea foii de ușă. Prin urmare, cu cât este mai mare, cu atât crește și gradul de confort din propria casă. 

3. Culoarea ușii

Pe lângă faptul că-ți dorești o ușă care să reziste, să ofere un grad înalt de securitate, vrei să aibă și un plăcut aspect estetic. Deci va trebui să acorzi atenție și culorii. Dacă stai la casă poți asorta ușa cu tâmplăria ferestrelor, însă nu este obligatoriu. Alege culoarea ținând cont și de paleta cromatică a fațadei. 

În cazul achiziției unei uși pentru intrarea în apartament, încearcă să o asortezi cu nuanțele dominante ale amenajarii interioare. Poți ține cont și de culoarea ușilor de interior sau de cea a podelei aflate în holul de intrare.

Prin urmare, privește ușa ca pe un element de decor, dincolo de funcționalitatea ei. Nu trebuie să îți faci griji pentru că există o varietate de culori pentru ușile metalice de intrare, astfel ca îți va fi ușor să o integrezi în planul tău de amenajare. Alb, crem, gri, mahon, negru, nuc sunt doar câteva dintre opțiunile disponibile.

Așa cum probabil știi, ușa metalică este opțiunea ideală dacă ai ca priorități securitatea și durabilitatea. Prin urmare, alege ușa metalică de intrare potrivit cerințelor tale și asigură-te că va fi montată de o echipă de specialiști. 

Te-ar putea interesa