Ai decis că până la urmă vara ți-e prea cald și iarna prea frig? Din fericire există un dispozitiv care să te ajute să faci față cu brio temperaturilor extreme. Desigur, ne referim la aparatul de aer condiționat. Dar cum îl vei alege? Primul pas va fi să-ți dai seama care sunt mai exact nevoile tale. Dacă ai nevoie de puțin ajutor, citește rândurile următoare!
Tipul de aparat de aer condiționat
Pentru început nu ne vom referi la funcțiile speciale sau la particularitățile sistemelor. Nu-ți vom recomanda un aer condiționat cu filtru de argint sau cu funcții de autobaleiere. Pentru început vrem doar să te ajutăm să-ți dai seama de ce tip de aparat ai nevoie.
Dacă aparatul va avea uz casnic, cele mai populare variante sunt cele split sau multi split. Alege varianta split dacă vrei să climatizezi o singură cameră și cea multi split dacă vrei să beneficiezi de temperatura optimă în fiecare cameră din locuința ta. Sistemele cu o singură unitate externă și mai multe interne (adică cele multi split) sunt mult mai versatile, dar și mai eficiente.
Desigur, ai putea să apelezi și la un aparat mobil, mult mai ieftin și mai ușor de mutat dintr-o cameră în alta. Dar ce câștigi când vine vorba de preț vei pierde la capitolul utilitate și eficiență energetică.
Filtrele cu care este echipat aparatul
Vorbeam mai sus despre filtrele speciale. Ei bine, acestea nu sunt nicidecum un moft, mai ales dacă ai o problemă cu calitatea aerului din locuință. Sfatul nostru va fi să alegi un aparat care să conțină filtre care pot capta atât praful și bacteriile, cât și mirosurile neplăcute.
După instalarea unui aparat cu astfel de filtre vei observa în scurt timp că dormi mult mai bine și răcești mult mai rar. Nu ezita să investești în sănătatea ta și a familiei tale.
Nivelul de zgomot
Deși nu este nicidecum o regulă, performanța energetică și capacitatea sistemului pot să însemne și un nivel de zgomot ceva mai ridicat. Dacă vrei să instalezi aparatul în camera de lucru sau aproape de dormitor, ia în calcul și acest aspect. Sfatul nostru va fi să mergi în magazin și să testezi aparatul. Este deranjant nivelul de zgomot sau ai putea dormi/lucra bine mersi cu un astfel de zumzăit în fundal?
Partea bună este că multe firme de renume au ajuns, grație tehnologiei, să fie capabile să îmbine utilul cu plăcutul și astfel să producă aparate foarte performante, dar în același timp silențioase. Sigur, te vor costa mai mult, dar își vor face treaba în liniște aproape deplină.
Dimensiunile spațiului
Cea mai mare greșeală pe care o poți face în procesul de alegere a unui aparat de aer condiționat este să selectezi un aparat sub dimensionat sau supra dimensionat. Cu alte cuvinte, va fi posibil să achiziționezi un model care să nu aibă capacitatea necesară de răcire/încălzire pentru locuința ta, sau unul care este prost poziționat și prea puternic, deci își face treaba prea repede și apoi se închide.
Sfatul nostru va fi să apelezi la părerea specialiștilor și împreună să discutați despre suprafața spațiului, dar și despre felul în care va fi amplasat aparatul, înainte de a lua decizia finală.
Ca idee, poți folosi următoarele valori de referință:
- Pentru un spațiu cuprins între 0 și 25 de metri pătrați se recomandă 9.000 BTU/h;
- Pentru un spațiu cuprins între 25 și 35 de metri pătrați se recomandă 12.000 BTU/h;
- Pentru un spațiu cuprins între 35 și 50 de metri pătrați se recomandă 18.000 BTU/h;
- Pentru un spațiu cuprins între 50 și 70 de metri pătrați se recomandă 22.000 BTU/h;
Nu uita să discuți cu furnizorul despre orice alte aspecte care te interesează!