Cum se întreține corect un ascensor?

de WTA.ro

În condițiile menținerii în siguranță a unor activități precum transportul de persoane sau de bunuri, respectarea normelor de siguranță este esențială, indiferent de tipul clădirii. Prin urmare, operațiunile de mentenanță și service trebuie să se efectueze la intervalele menționate de către producător și numai de către operatori care au competențe certificate în acest sens. Rațiunile sunt pe cât de simple, pe atât de importante: de aceste lucrări depinde nu doar buna funcționare a unui ascensor, ci mai ales sănătatea și securitatea celor care îl utilizează.  

Se respectă jurnalul ascensorului – element cheie în trasabilitatea acțiunilor de întreținere.

Documentarea tuturor lucrărilor care se efectuează la ascensor, a problemelor și a soluțiilor tehnice aplicate este esențială pentru monitorizarea constantă și atentă a funcționării echipamentului. Acuratețea datelor conținute într-un astfel de jurnal ajută echipa de intervenție să constate și să remedieze rapid și eficient orice problemă semnalată. În plus, reprezintă un imens ajutor acordat producătorului care, în baza acestor date, poate asigura o experiență ireproșabilă în utilizare și poate dezvolta noi echipamente, mai performante și mai fiabile.  

Este recomandat ca  acest jurnal să fie completat de către personalul de specialitate care asigură mentenanța și service-ul echipamentului, iar datele conținute – indiferent că sunt în format digital sau clasic – să menționeze în detaliu absolut toate problemele, soluțiile identificate și implementate, precum și ciclurile de mentenanță realizate.

Se asigură inspecția lunară, pentru o funcționare ireproșabilă.

Mentenanța periodică a ascensorului nu este suficientă pentru a asigura o operare în siguranță a acestuia. Inspecția lunară a componentelor și verificarea funcționării efective sunt condiții esențiale pentru asigurarea unei exploatări lipsite de surprize neplăcute. Verificarea atentă în fiecare lună  poate duce la identificarea timpurie a oricăror semne de funcționare necorespunzătoare și la evitarea apariției unor situații neplăcute. De exemplu, se poate evita astfel încetării funcționării într-o zi aglomerată sau în timpul unui eveniment important desfășurat pe mai multe niveluri ale clădirii.

Se remediază imediat orice problemă de funcționare.

În cazul identificării unei probleme de funcționare, ori doar dacă este suspectată apariția unei disfuncționalități, trebuie să fie contactat în regim de urgență prestatorul de specialitate. Acesta are obligația de a asigura service echipamentului, în vederea efectuării unei inspecții riguroase. Orice problemă trebuie să fie documentată exact și detaliat, precum și remediată cu maximă celeritate. Până la efectuarea cu succes a probelor de funcționare, utilizarea ascensorului trebuie să fie interzisă cu desăvârșire!

Pe lângă semnalarea și remedierea defectelor, se recomandă menținerea unei comunicări periodice eficiente cu producătorul echipamentului, atât în perioada de garanție, cât și ulterior, pe întreaga durata de viață a sistemului. În calitate de proiectant și constructor, producătorul cunoaște cel mai bine detaliile legate de funcționare a ascensorului, având astfel baza care să-i permită oferirea unui service de calitate.

Se asigură personal calificat, piese și lubrifianți de calitate.

Orice intervenție asupra ascensorului trebuie să fie realizată numai de către specialiști instruiți special în acest scop, cu experiență relevantă în domeniu și certificați sau recunoscuți de către producătorul ascensorului. Fiind vorba despre siguranța utilizatorilor, este esențial ca personalul să dețină abilitatea necesară efectuării operațiunilor de mentenanță și service.

Cu ocazia efectuării operațiunilor, tehnicienii trebuie să utilizeze piese originale, certificate și în garanție, iar substanțele folosite pentru lubrifierea sau curățarea componentelor sistemului să corespundă standardelor de calitate.

Mare atenție la limitele de greutate!

Unul dintre aspectele importante – dar adesea ignorate – în utilizarea oricărui ascensor este legat de limita de greutate. Chiar dacă ascensoarele sunt marcate frecvent cu semne vizibile care indică numărul maxim de persoane și greutatea suportată de către ascensor, din grabă sau din neatenție, mulți dintre utilizatori pot ignora mesajele afișate.

Aici intervine una dintre responsabilitățile personalului de securitate, ori a celor care asigură buna utilizare a clădirii, de a atrage atenția utilizatorilor asupra importanței folosirii ascensorului în conformitate cu instrucțiunile de utilizare.  

Asemenea oricăror echipamente tehnice, ascensoarele au nevoie de verificări la intervale regulate, pentru a putea funcționa optim și pentru a menține o durată de viață optimă. În urma acestor constatări, specialiștii pot decide dacă anumite componente ale sistemului trebuie să fie înlocuite, astfel încât transportul să nu fie afectat pe termen lung, iar instalația să poată fi utilizată corect și în condiții de siguranță.

Te-ar putea interesa