De 7 ani, anchetatorii închid ochii! – Un pădurar și un tehnician al Ocolului Silvic Polovragi, cercetați de procurori pentru abuz în serviciu, fals, uz de fals, șantaj! Puneau lemnele furate, în cârca unor bătrâni

de WTA.ro

Dosarul penal, întors de trei ori de judecători la Parchet
• Învinuiții între timp s-au pensionat
• Țap ispășitor, un septuagenar din Bumbești-Pițic, amendat ilegal pentru tăiere de lemne
• Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj din 2015
• A fost renumerotat ca să nu se vadă că este prea vechi
• Faptele, la un pas de prescriere, anchetatorii dorm!!!

Un septuagenar din Bumbești-Pițic încearcă de 7 ani să tragă la răspundere, prin intermediul anchetatorilor din Gorj, doi foști salariați ai Ocolului Silvic Polovragi, care, în 2013, l-au amendat pentru că ar fi tăiat ilegal lemne din pădurea Statului. Pensionarul nu a plătit amenda de 2000 de lei primită ilegal, ci a contestat și anulat sancțiunea. Omul a văzut însă, în timp ce se apăra, că numai el a fost sancționat ilegal de doi salariați ai Ocolului Silvic Polovragi, ci alte trei persoane au fost scoși vinovați de cei doi angajați care astfel ar fi încercat să acopere niște tăieri ilegale de lemne, petrecute sub nasul lor. Pensionarul susține chiar pădurarul pe care îl acuză de 7 ani de comiterea mai multor infracțiuni ar fi sustras lemnele, fapte puse în cârca celor 4 bătrâni. Omul a decis că vinovații trebuie să ajungă după gratii, cu atât mai mult cu cât au mai fost condamnați cu suspendare pentru fapte similare, și s-a adresat cu încredere procurorilor. Din păcate, după 7 ani, anchetatorii nu au făcut nimic, deși dosarul s-a plimbat de la Parchetul Novaci la Parchetul Județean Gorj, fără finalitate din 2013.

Gheorghe Bolovan în etate de 77 de ani, din Bumbești-Pițic, pensionar, s-a trezit în februarie 2013 primind acasă o amendă în valoare de 2000 de lei, de la pădurarul Constantin Ungureanu, angajat al Ocolului Silvic Polovragi, pe motiv că bătrânul ar fi furat 10 arbori de esență stejar, cu diametrul la cioată între 8-30 cm, care ar fi fost tăiați cu securea și cărați cu sarcina de la 3-4 km de locuința învinuitului.
Pensionarul s-a șocat când a aflat de ce faptă este acuzat, omul neavând vreodată probleme cu legea și știind că nu avea cum să se ducă în pădurea statului să sustragă lemne, când putea, cu ușurință, să cumpere cantitatea în cauză. Pensionarul află însă că în aceeași situație cu el se mai aflau alte trei persoane, unul fără posibilități materiale, omul fiind chiar în postura de a-și pune capăt zilelor, pe motiv că nu avea bani să plătească amenda.

Tehnicianul face legea! Doi contestă, alți doi nu
Bolovan decide să ia inițiativă și se adresează primarului comunei Bumbești-Pițic, pentru a-i cere sfat, cu atât mai mult cu cât atât pensionarul, cât și cei trei contravenienți nu se considerau vinovați de faptele respective.
Primarul, care cunoaște persoanele că nu sunt capabile de furt de lemne, îi sfătuiește să se adreseze directorului Ocolului Silvic Polovragi, și chiar sună pentru aceștia. Contravenienții se duc la Ocol, sunt întâmpinați de tehnicianul silvic Păunescu Ion care îi ia la rost și le transmite că fac degeaba diligențe la șeful de ocol, pentru că el va decide, în final, ce și cum. Cei patru trec peste tehnician, vorbesc cu șeful de ocol și, află cu stupoare că trebuie să ajungă exact la tehnician.
Păunescu le propune contravenienților să-și achite prejudiciul, cu motivația că astfel nu va mai comunica primăriei că sunt debitori către Ocol. Doi dintre contravenienți fac ce zice tehnicianul, pentru că acesta le-a sugerat că pot contesta amenda, dar nu au șanse să câștige, iar în final vor plăti amenda.Restul au apelat la instanță, contestând amenda și câștigând anularea acesteia, definitiv, în 2014.

Hoțul liber, prejudiciul acoperit…
În martie 2013, până să i se anuleze amenda, pensionarul Bolovan se adresează Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, sesizând numerose fapte penale la adresa lui Ungureanu Constantin, pădurarul Ocolului Polovragi, a lui Păunescu Ion-tehnicianul silvic și lui Vilău Nicolae-apropiat de pădurar, acuzat de furt repetat de lemne. Pe parcursul urmăririi penale a celor trei, se arată în minuta din 10 decembrie 2019 a Judecătoriei Novaci, au ieșit la iveală însă mai multe fapte penale săvârșite în legătură ori pentru a ascunde infracțiunile ce îi priveau pe cei trei. Omul sesizează astfel: ,,o sustragere masivă de material lemnos din pădurea administrată de inculpatul Ungureanu Constantin, inculpatul Vilău Nicolae, persoană apropiată pădurarului, acesta fiind surprins în nenumărate rânduri, sustrăgând cu căruța arbori, dar pentru a rămâne în limitele contravenției, nu s-a reținut întreaga cantitate de material lemnos pe care o avea în căruțe. Pădurarul Ungureanu Constantin urma să se pensioneze și trebuia să predea pădurea pe care o administra. Ca să-și diminueze prejudiciul din pădurea administrată, pădurarul a imputat arborii sustrași de Vilău Nicolae unor persoane nevinovate”. Mai exact, un număr de 40 de arbori a fost imputat lui Gheorghe Bolovan, lui Dumitru Bolovan, lui Ion Bolovan și lui Diabluc Elena.
Deși aceste fapte sunt depistate de procurorii din Novaci și consemnate și de cei de la Parchetul Județean Gorj, deoarece dosarul ajunge și acolo, inculpații sunt în libertate, iar dosarul primește de două ori clasare și o dată renunțare la urmărirea penală. Judecătorul de Cameră Preliminară de la Judecătoria Novaci, unde se oprește ultima dată hotărârea de clasare a dosarului penal, în decembrie 2018, trece cu lux de amănunte în minută toate etapele din dosar, pornind din martie 2013 de când plângerea este înregistrată la Parchet și până în prezent. Se subliniază în document că cei doi funcționari fac abuz în serviciu, fals și uz de fals prin întocmirea celor patru amenzi puse în cârca persoanelor nevinovate. Se subliniază că procesele verbale ale contravențiilor imaginate de salariații împricinați ai Ocolului Silvic Polovragi sunt trimise pe rând celor patru, și nu sunt comunicate Consiliilor Locale cum cerea legea.
Se subliniază în document că cei patru au fost șantajați, fiindu-le transmis că dacă își achită prejudiciile reținute la fiecare de câte 500 de lei, ei vor anula amenzile de câte 2000 de lei date la fiecare dintre cei patru. Amuzant este că, procesele verbale sunt semnate de martorul Vilău Nicolae, acesta fiind cel care ar fi sustras arborii în cauză. De altfel, cel din urmă a precizat în fața instanței că el i-a văzut pe cei patru furând, povestind magistraților fapte imaginare. În ciuda acestor lucruri dovedite, Parchetul Județean Gorj a dat clasare dosarului în iulie 2019, dosarul fiind însă reîntors la parchet în decembrie, prin sentința judecătorului de la Novaci.În concluzie, dosarul plimbat timp de 7 ani între instanțele din Gorj se află tot pe masa procurorului Ionela Grecu la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, aceeași care a decis de trei ori clasarea acestuia. Între timp, doi dintre cei acuzați de abuz în serviciu, fals, uz de fals, distrugere de înscrisuri s-au pensionat, în timp ce Bolovan își plătește din pensie avocați să facă dreptate într-o cauză ce pare după atâta timp, aproape pierdută. Asta deși reclamantul deține probe indubitabile că gruparea infracțională de la Ocolul Silvic Polovragi falsifica procese verbale pe bandă, pe care anchetatorii le-au trecut cu vederea, considerându-le chiar originale. Asta deși fostul tehnician recunoaște, în declarația sa făcută organelor de cercetare, că era o practică la ocol să se falsifice procesele verbale privind contravențiile depistate în patrimoniul ocolului. Cu toate acestea, procurorul de caz și procurorul șef al PTG au considerat că făptașii nu prezintă pericol public și merită chiar să fie clasată cauza.
ANAMARIA STOICA