Tensiunile în interiorul organizației județene a Partidului Social Democrat Caraș-Severin continuă. Nemulțumit de deciziile luat la ultima adunare județeană, primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu, a decis să își dea demisia din funcția de vicepreședinte al PSD Caraș-Severin și din cea de președintele al PSD Bozovici, rămânând însă în continuare membru PSD.
„La ultima ședință am fost un pic revoltat de deciziile care s-au luat. Comuna Bozovici nici nu a fost nominalizată să participe la acel congres din 29 februarie. Am spus atunci că nu mi pare normal acest lucru. Nu trebuia neapărat să fiu eu cel nominalizat, putea fi nominalizat oricine din Valea Almăjului. Totuși, am făcut acolo peste 50% pentru PSD, la ultimele alegeri. Nu a fost nominalizat nimeni din zona Văii Almăjului, drept urmare mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte și din cea de președinte de organizație. Sunt în continuare și o să rămân membru PSD și atâta timp cât fac parte dintr-un partid o să lupt pentru acel partid”, a precizat Adrian Stoicu.
Edilul a trecut printr-o nouă dezamăgire ieri, când în urma repartizării financiare de la Consiliul Județean, comunei Bozovici i-au fost alocați doar 250.000 de lei, deși propunerea inițială a fost practic dublă.
„Știți foarte bine situația în care e comuna Bozovici. E singura comună care are spital, cu care ne chinuim și avem cheltuieli lunare cu întreținerea și cu activitățile din spital. Solicitarea mea a fost undeva la 5,5 milioane pentru toate proiectele și cel mai important pe care îl am în momentul ăsta și pentru care chiar azi am primit de la CNI că mi s-a aprobat și am deja constructor, e pe cascada Bigăr, acolo am un milion de lei cu finanțare. Eu aș vrea să închei acel proiect anul acesta ca să putem primi turiștii într-un spațiu amenajat. Sunt dezamăgit de toate jocurile astea care se fac chiar între foștii colegi de la PSD, dar asta e hotărârea lor, o luăm ca atare, încercăm să găsim alte soluții de finanțare, să încheiem toate proiectele începute. Avem undeva la peste 10-12 proiecte și fiecare generează costuri”, a explicat Adrian Stoicu, convins de faptul că PSD-ul a pierdut majoritatea în Consiliul Județean.
Citește și Ping Pong politic pe banii cărășenilor
Karina TINCUL