Educația, “noul Nokia finlandez”, acum și în România!

de WTA.ro

Școlile finlandeze au ajutat să facă din îndepărtată țară europeană o națiune bogată. Acum finlandezii vor să-și vândă modelul educațional lumii întregi. Așa a apărut și la noi școala româno-finlandeză Seva.

Cum se desfășoară învățământul în Finlanda?

Aproape toate școlile din afara capitalei finlandeze au câte o curte mare și sunt înconjurate de natură, mai ales de pădure. Așa încât copiii sunt conectați din primii ani de viață cu mediul.

Motivația cadrelor didactice, a asistenților și a directorilor de școli este aceea care stă la baza întregului sistem de învățământ din faimoasa țară nordică. Cu circa 5,5 milioane de locuitori, cu ținuturi care aproape jumătate din an sunt  acoperită de zăpadă, pare un adevărat miracol că 99% dintre tinerii finlandezi termină liceul. Este cel mai mare indice global actual.

Competențele tinerilor de 15 ani în materie de matematică, lectură și știință în general  sunt extraordinare. Din 70 de țări, finlandezii sunt printre cei mai buni din lume. Iar acest lucru nu este un miracol, ci un rezultat firesc al eforturilor statului în materie de educație.

Finlanda este, de asemenea, printre cele mai inovatoare cinci țări de pe planetă. Potrivit statisticilor internaționale, țara este numărul 1 în materie de capital uman educat multidisciplinar, conducând clasamentul a 130 de țări la trei categorii, pe nu mai puțin decât cinci categorii de vârstă.

Povestea de succes a Finlandei a început cam prin 1960, când țara, săracă de atunci, a început să orienteze profiturile industriei de celuloză și hârtie (una dintre cele mai importante din economia sa) spre politicile sociale. În anii 1970, o reformă senzațională a pus bazele educației gratuite universitare și formării unei forțe de muncă calificate. Această evoluție a fost esențială pentru apariția unei industrii – de telecomunicații, în anii 1990. Așa a apărut fenomenul Nokia, o companie veche de un secol (născută ca producător de hârtie) care a dominat piața telefoanelor mobile din lumea întreagă la începutul anilor 2000 și care a fost prezentă cu succes și în România.

Educația a contribuit la transformarea Finlandei într-o economie mai puțin dependentă de resurse și bazată prioritar pe cunoaștere. Acum s-a ajuns la un nou nivel. Al exportării sistemului lor de învățământ.

Sistemul finlandez de educație a ajuns și în România! La Centrul Seva!

Lumea întreagă privește cu admirație la Finlanda și vrea ca să îi urmeze exemplul, să construiască sisteme bazate pe dezvoltarea cunoștințelor cu adevărat importante care să stea la temelia unui nivel de viață mai bun pentru  tinerele generații.

Micuții finlandezi merg la centre de zi pentru preșcolari, unde accentul unde accentul se pune pe joc, mai ales în aer liber. Nu contează dacă temperatura este negativă, pregătirea corectă pentru viață primează. Și ceea ce învață în primii ani se pare că le e de mare folos mai apoi. De ce nu am face și noi la fel? Iată că la Seva acest lucru chiar se întâmplă! 

În școlile finlandeze, copiii nu au ore lungi, au puține teme, iar examenele nu sunt instrumentul de evaluare esențial. Colaborare, nu competiție. Acesta este principiul de bază.

Clasele sunt interdisciplinare. Materii precum științele naturii, matematica și muzica se studiază în mod integrativ, profesorii combină conținutul lor cu multă creativitate pentru a aborda teme cotidiene.

În orice clasă, principiul de bază este unul foarte generos: nimeni nu poate fi lăsat în urmă. Fiecare unitate de învățământ  are profesori care sunt responsabili de îngrijirea elevilor cu nevoi speciale, indiferent că este vorba de dificultăți de învățare sau probleme emoționale care afectează rutina școlară a copiilor.  Este ca la mersul pe munte: viteza unui grup este aceea a turistului celui mai lent dintre componenții acestuia.

Profesorii au un loc de cinste în societatea finlandeză, așa cum în România nu se mai întâmplă de multă vreme, din nefericire. Este mai dificil să fii profesor de școală primară decât să fii medic în Finlanda, dar rezultatele la nivelul societății nordice se văd pe deplin.

Dată fiind atenția pe care modelul finlandez a atras-o, guvernul, universitățile și inițiativa privată au ajuns să vadă educația aceasta absolut originală ca pe un produs de export capabil să fie vândut în întreaga lume. Astăzi, Finlanda obține mai mai bine de 200 de milioane de euro anual din venituri legate de serviciile educaționale, iar estimările indică faptul că această cifră va ajunge până la 1 miliard de euro în următorii ani. „Educația ar putea fi noul Nokia al Finlandei”, spunea Pekka Saavalainen. Și chiar așa va fi.

Vrei și tu să prichindelul tău să fie pregătit în România după sistemul finlandez? Centrul de Educație și Cercetare Româno – Finlandez Seva îl așteaptă!

Te-ar putea interesa