Florin Hrebenciuc(PMP): Dacă Guvernul nu va lua măsuri compensatorii vor exista falimente în lanț în toate sectoarele economiei. Județul Suceava deja se confruntă cu restrângeri de personal în domeniul transporturilor și în turism

de WTA.ro

Secretarul general adjunct al PMP Suceava, Florin Hrebenciuc, antreprenor sucevean, și-a exprimat sâmbătă nemulțumirea că până în prezent nu au fost adoptate măsuri pentru susținerea firmelor din țară afectate de criza provocată de noul coronavirus și de efectele nebănuite care vor succeda în lanț în perioada următoare.

Florin Hrebenciuc a declarat pentru News
Bucovina că toată Europa adoptă măsuri de protecție economică să își
salveze propriile economii, iar cel mai puternic exemplu este
cel al Germaniei unde ministrul finanțelor a anunțat o măsură
extrem de importantă în lupta pentru combaterea efectelor economice
generate de pandemia cu noul coronavirus astfel încât firmele vor putea contracta împrumuturi
fără o limită superioară prin banca de stat KfW.

Florin Hrebenciuc arată
că județul Suceava va fi lovit puternic de această criză, în special sectorul
de transporturi care reprezintă o pondere importantă în economia județeană, dar
și în industria ospitalității cu efecte în industria alimentară.

„Vom avea probleme grave pentru că transportatorii care sunt foarte mulți în județ își vor restrânge activitatea cu trimiterea în șomaj a angajaților”, a spus Hrebenciuc.

Scăderea volumelor în transport
va duce și la scăderea veniturilor, dar chiar mai grav
la oprirea unor camioane, a explicat Hrebenciuc.

Potrivit acestuia problema staționarii unui
camion nu e ceva simplu, iar din ultimele calcule pe care le-a făcut în
urmă cu două săptămâni, un camion care staționează aduce cheltuieli
de 200€/zi.

„Dacă un camion a staționat două
luni într-un an nu mai ai cum să te gândești la
profit până la sfârșitul anului”, a menționat acesta adăugând că
firmele de transport vor intra în incapacitatea de plată a ratelor, taxelor și
salariilor și vor începe concedierile colective, ceea ce deja se întâmplă.

Mai mult, el a arătat că șoferii nu
vor să mai plece în cursă și nu doar ei, ci și cei
din toate sectoarele unde muncitorii lucrează în afară României
precizând că cei care sunt plecați de frică din
țările unde lucrau s-au întors acum acasă.

„Cunosc cazuri și nu doar din Italia,
ci și din Grecia, Belgia, Olanda, Germania, Danemarca”, a
arătat Hrebenciuc.

Totodată, acesta a mai
declarat că o situație dramatică se va înregistra în sectorul turistic al județului
Suceava pentru că deja numărul turiștilor se apropie de zero, iar Paștele în
Bucovina se va face cu hotelurile și pensiunile goale.

„Este evident că această
criză va ava un impact năucitor asupra industria Horeca din județul Suceava. Se
vor închide hoteluri și pensiuni una după alta. Nici nu pot să estimez care va
fi efectul asupra economiei județului, dar și care va fi și impactul social. S-au
cheltuit sume mari de bani pentru brandul turistic al României, pentru brandul
turistic al Bucovinei, dar această criză va afecta puternic acest sector”, a
spus Hrebenciuc.

Totodată, el a arătat
că și afacerile aflate în legătură cu aceste două ramuri ale industriei vor fi
afectate puternic și vor produce alți șomeri.

În aceste condiții, Florin
Hrebenciuc se întreabă unde sunt toate asociațiile
sucevene care mergeau la UE pentru drepturile transportatorilor și de ce
nu cer Guvernului să îi protejeze.

El a arătat că România are printre
cele multe firme de transport din Europa, iar județul
Suceava e în top cu numărul de transportatori care efectuează transport intern
cât și internațional. 

Florin Hrebenciuc a atras
atenția că și după ce s-au închis școlile vor trebui
închise și mall-uri și alte centre de activități comerciale, cum ar fi Bazarul
din Suceava pe unde mii de oameni se perindă zilnic și s-a
întrebat cine și când îi va despăgubi pe acești comercianți pentru pierderile
suferite.

„PMP susține orice guvern capabil să gestioneze criză,
astăzi, acum, nu peste o lună. Atunci vom fi faliment
cu toții”, a spus Hrebenciuc.

El s-a întrebat unde sunt reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României, unde sunt toate
asociațiile de IMM-uri care aveau gura mare pentru orice
taxare sau impozitare, dar se întreabă unde sunt marile eminențe
cenușii ale afacerilor din România.

„În cascadă
vor urma toate domeniile: transport, turism, Horeca, serviciile,
construcțiile, imobiliarele, etc. Nimeni nu va scăpa. Toți vom fi afectați.
Motorul economiei sunt firmele micii, medii și mari! Nu poți
susține economia unei țări doar din industria alimentară, farmaceutică și
medicală”, a spus Hrebenciuc.

El a mai arătat că
doar uniți se va putea trece peste această criză, dar că cei care sunt la conducere
trebuie să nu se mai gândească la politică personală
și să ia măsuri concrete și eficiente.

„Toate țările au blocat ratele bancare,
taxele și impozitele până la remedierea situației generate
de coronavirus. La noi pe când? Urmează facturi la gaz, curent, apă. Vor avea
oamenii bani să își plătească facturile? Dacă firmele nu au bani
să plătească salariile, nici oamenii nu vor avea”, a continuat Hrebenciuc.

El a mai spus că dacă nu se va face controlat o compensare a
pierderilor firmelor, peste șase luni țara va intra într-o criză economică atât
de profundă încât va trebui ca două generații să muncească pentru revenirea
la normalitate.

„Această criză va fi, cu siguranță, criza secolului, iar cele anterioare vor părea neimportante pe lângă aceasta”, a adăugat Hrebenciuc.

El crede că primul pas ar fi ca ministerele să deblocheze toate plățile către toate firmele și să trimită bani către toate primăriile și toate Consiliile județene să facă plata tuturor restanțelor, iar statul trebuie urgent să plătească toate arieratele.

Mai mult, va fi nevoie
urgent ca statul să susțină puternic zootehnia și agricultura mai ales că
urmează culturile de primăvară și că ar trebui să fie distribuie
semințe din rezerva națională pentru as e cultiva cât se
poate de mult, să nu se ajungă și la o criză alimentară.

El și-a exprimat nemulțumirea că după ce patronatele se întâlnesc cu reprezentanții ministerului și discută și expun problemele cu care se confruntă, nimeni nu vine public să ia decizii compensatorii.

„Aici ar trebui să fie ca în război:
dacă virusul ne distruge o latură a economiei, noi trebuie să venim cu o contra măsură
care să compenseze distrugerea provocată”, a precizat Hrebenciuc.

„Sunt român, iubesc țara aceasta și
vreau ca atunci când copiii noștri vor crește să aibă și o țară unde să
crească. Nu vreau să emigreze în Germania sau Spania pentru că
generația noastră nu a fost în stare să se mobilizeze și să
gestioneze această criză”, a conchis Florin Hrebenciuc.

The post Florin Hrebenciuc(PMP): Dacă Guvernul nu va lua măsuri compensatorii vor exista falimente în lanț în toate sectoarele economiei. Județul Suceava deja se confruntă cu restrângeri de personal în domeniul transporturilor și în turism appeared first on NewsBucovina.