FOTO. Teatrul Municipal Baia Mare vine cu ”Rinocerii” la Satu Mare

de WTA.ro

Iubitorii de teatru din Satu Mare sunt invitați vineri, 21 februarie 2020, de la ora 18.00, în sala mare a Teatrului de Nord la spectacolul RINOCERII de Eugène Ionesco, regia Iulian Bulancea, producție a Teatrului Municipal Baia Mare.

Având premiera în 2019, spectacolul a participat deja la Festivalul ”Miturile Cetății” de la Constanța, la Festivalul Internațional de Teatru de la Turda și în cadrul Festivalul Internațional de Teatru ”Atelier”, ediția 26 de la Baia Mare. De asemenea, la începutul acestui an, spectacolul a fost remarcat de juriul de nominalizări al Galei Premiilor UNITER 2020.

Scrisă în 1959, piesa de teatru ”Rinocerii” este considerată una din marile opere ale teatrului absurd. Lumea ionesciană este o lume cu multiple fațete, în care se manifestă cele două expresii: ”vizibilul” și ”invizibilul” și care se întoarce în jurul aceluiași punct central: OMUL.

Montarea piesei ”Rinocerii”, în versiunea Teatrului Municipal Baia Mare, nu caută să tragă semnale de alarmă cu privire la vreo formă anume de rinocerizare contemporană, identitatea rinocerilor fiind lăsată la libera interpretare a spectatorului.

Din distribuție fac parte: Dorin Griguța, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Ruxandra Lăzărescu, Raul Hotcaș, Carmen Ciobanu, Alex Macavei, Andrei Han, Marin Ciucă, Iulian Bulancea, Alexandru Costache.

Spectacolul durează 80 de minute. Prețul unui bilet este de 20 lei (preț întreg) și 10 lei (preț redus pentru elevi, studenți și pensionari). Biletele pot fi cumpărate de la agenția teatrală din strada Horea nr 6, Satu Mare.