Nova Tv Medias
Încă un jandarm sibian a plecat în misiune în Afganistan.
Trei ofițeri români vor reprezenta la cel mai înalt nivel Jandarmeria Română, în teatrul de operații din Afganistan. Luni, 2 martie, jandarmii au plecat în Afganistan, urmând să fie dislocați în cea de-a XIII-a misiune încredințată de NATO Jandarmeriei Române.
,,Căpitanul Vlad Alexandru, din cadrul Jandarmeriei Sibiu, este unul dintre cei trei jandarmi, care vor desfășura misiuni de consiliere a efectivelor Poliției Afgane, pentru o perioadă de șase luni.
Jandarmul sibian este pregătit să facă față acestei provocări. Mai multe probe pe care le-a trecut cu amibiție și perseverență și o perioadă de pregătire la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri l-au condus spre prima lui misiune în Afganistan. Tuturor, le dorim o misiune ușoară și să revină cu bine acasă” se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu.
Foto: IJJ Sibiu
Articolul Încă un jandarm sibian a plecat în misiune în Afganistan apare prima dată în Nova Tv Medias.