Liderul PSD Călăraşi, Iulian Iacomi, a salutat înscrierea în PSD Călăraşi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, arătând că că obiectivul PSD Călărași îl reprezintă câștigarea alegerilor locale și generale la Călărași și schimbarea în roșu a culorii politice a județului nostru, în beneficiul călărășenilor.
Iulian Iacomi: Astăzi, 5 Martie 2020, în prezența președintelui interimar al PSD, domnul Marcel Ciolacu, și în prezența secretarului general al partidului, domnul Paul Stănescu, am anunțat venirea primăverii politice la Călărași. Înscrierea președintelui liberal al Consiliului Județean Călărași, domnul Vasile Iliuță, în cadrul PSD Călărași face ca în acest moment organizația noastră să aibă cel mai bine poziționat candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean pentru alegerile locale de anul acesta. Motivația gestului său politic a fost dorința de a pune în practică acele proiecte pe care le-a gândit pentru călărășeni, proiecte care nu ar fi continuate sau duse la bun sfârșit într-o administrație liberală.
Mai mult, întrucât gestul său politic a fost urmat de zece primari din cadrul PNL, aceștia anunțându-și adeziunea la organizația noastră, putem spune că PSD Călărași a devenit o echipă mult mai puternică și mai pregătită pentru alegerile locale și parlamentare. Așa cum spunea și domnul Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, administrația locală nu are culoare politică. Acolo unde cetățenii apreciază ceea ce fac edilii pentru ei, acolo nu contează culoarea politică a edilului respectiv.
Interesele cetățenilor trebuie să primeze în fața intereselor personale, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât acolo unde primează social-democrația: politica socială în interesul celor mulți. PSD Călărași are ușa politică deschisă tuturor celor care au curajul de a îmbrățișa principiile social-democrate în cadrul unei formațiuni care a pus mereu pe primul plan oamenii și nu interesele personale sau de grup.
Puterea echipei noastre constă în unitatea și în forța de a face front comun în fața tuturor provocărilor politice. Am convingerea că vom gestiona acest succes politic la fel cum am știut să gestionăm și să închegăm echipa PSD Călărași și până acum. Felicitările pe care ni le-a adresat domnul președinte Marcel Ciolacu, cel care a apreciat că anvergura organizației noastre seamănă cu ceea ce s-a realizat la nivel județean în cadrul USL, ne obligă să reușim să îndeplinim scopul acestui demers: câștigarea alegerilor locale și generale la Călărași și schimbarea culorii politice a județului nostru, în beneficiul călărășenilor.
Post-ul Iulian Iacomi: dorim câștigarea alegerilor la Călărași și schimbarea culorii județului în beneficiul călărășenilor… apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.