Mamaia Nord-Năvodari. Continuă lucrările la rețeaua de canalizare

de WTA.ro

Autoritățile din Năvodari anunță că în această perioadă se desfășoară în continuare lucrări de reabilitare a zonei litorale.

Astfel, în zona Mamaia Nord se lucrează pentru introducerea rețelei de canalizare pluvială, asfaltarea drumurilor și amenajarea trotuarelor.

”Știu de nemulțumirile locuitorilor și turiștilor din zona de litoral, care au fost în mare parte justificate. Oamenii cereau asfalt și trotuare pe străzile celei mai tinere stațiuni de pe litoralul românesc.
Lucrările au început, peste 1.000 m liniari de canalizare pluvială au fost introduși, se vor asfalta 11 km de drumuri și se vor amenaja peste 14.000 mp de trotuare cu pavaj. Investițiile publice se fac greu, este nevoie de proiecte, identificarea surselor de finanțare, avize și autorizații, proceduri care durează ani de zile”, declară primarul Florin Chelaru.

Edilul subliniază că înțelege dorința cetățenilor ca lucrurile să se realizeze peste noapte, dar reamintește că în urmă cu câțiva ani, zona Mamaia Nord era doar vegetație și teren viran.

Lucrările de reabilitare a zonei litorale au început in luna octombrie.

Proiectul are o valoare de 5 milioane euro, fiind finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Sursa: FB Florin Chelaru