Mangalia — oglinda unei respirații colective, de Aurelia Lăpușan.
Iubesc Mangalia de când mă știu. Așa cum iubesc fiecare colț din această ponegrită, deseori ignorată și atât de specială Dobroge.
Mangalia este locul ei de început. Aici se ridică întâi, în răsărit, soarele României, aici marea ascunde neprețuitele comori ale unui oraș-cetate scufundat în istoria omenirii, aici s‑au născut mari gânditori ai antichității, primul gymnaziu de pe teritoriul țării. Și lista nu se oprește aici…
Poate a fost chiar prima așezare constituită ca oraş-stat, cu organizare şi conducere proprie. Instituţiile beneficiau de clădiri reprezentative, aşezarea avea o piaţă centrală – agora — loc de întâlnire a cetăţenilor şi de adunări populare numite ecclesia, sau demos, un local al aşa zisului sfat orăşenesc, gymnaziul, teatrul şi templele.
Puterea în cetate aparţinea cetăţenilor callatieni liberi, cu drepturi depline. Organul suprem de conducere era Adunarea poporului, demos, pe lângă care funcţiona un corp consultativ, denumit sfat.
Imensă este, iată, moștenirea cu care a pornit la drum noul oraș. În decursul istoriei el și‑a schimbat mereu chipul, credința, prioritățile. Dar a stat drept în fața vicisitudinilor, năvălitorilor, dușmanilor de orice fel. A rezistat și a sperat. S‑a ridicat dintre dărâmături și a înflorit din nou. Și‑a vindecat rănile și a luat totul de la început.
Viața Mangaliei a depins de oamenii ei. De fiecare locuitor, născut sau adoptat, devenit imediat al locului. Atunci și acum, Mangalia trăiește prin oamenii ei. Spiritul orașului este chiar oglinda acestei respirații colective.
Poate că momentul de acum un sfert de veac nu are aceeași importanță ca a celorlalte din istorie. Dar are o semnificație aparte.
Legea nr. 11 din 18 ianuarie 1995 consfințea ridicarea la statutul de municipiu a orașului Mangalia. Intrau în rând cu ea și Paşcani, Huşi, Câmpulung Moldovenesc, Urziceni, Feteşti, Roşiorii de Vede, Caransebeş, Carei, Orăştie şi Curtea de Argeş. Legea a fost publicată în Monitorul oficial din 24 ianuarie 1995.
Festivităţile s‑au derulat la 20 mai, în prezenţa preşedintelui Senatului României de-atunci, Oliviu Gherman și a ministrului învăţământului, prof. univ. dr. Liviu Maior. O atmosferă de sărbătoare, de bucurie nedisimulată cuprinsese întregul oraș.
La Primărie au fost dezvelite o placă omagială prin care se consemna împlinirea a 2.500 ani de la prima atestare documentară a cetăţii Callatis şi o alta prin care era marcată naşterea municipiului Mangalia.
A fost dezvelit monumentul lui Mihai Eminescu, de pe faleza oraşului, operă a sculptorului american de origine română Patriciu Mateescu, unul din marii artiști plastici ai timpului.
A fost aniversat Şantierul naval, care împlinea 15 ani de activitate.
Cu acest prilej a fost refăcută stema oraşului, păstrându-se elementele celei din 1932, dar reactualizată, la baza ei stând o drahmă clasică emisă de Callatis, avându‑l pe Heracles pe avers, zeul protector al naturii şi al fertilităţii. Arh. Nicu Alexandru, pictorul Doru Cioată, prof. Valeriu Georgescu și Gheorghe Todor, sprijiniți de primarul Niculae Sidere, au realizat actuala stemă a orașului, folosită pentru prima dată cu prilejul aniversării a 2.500 de ani de atestare documentară a cetății Callatis și ridicarea la rang de municipiu a Mangaliei.
Au trecut, iată, 25 de ani de la acest eveniment păstrat în memoria ziarelor și a celor două monografii ale orașului, semnate de Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan. O aniversare ca multe altele…
Dar, a ridica la rang înalt un oraș înseamnă a ridica la același rang de conștiință și implicare civică pe fiecare dintre locuitorii săi.
Ar fi un bun prilej de a marca acest jubileu printr-un exercițiu de sinceritate: Ce am făcut noi pentru oraș? Ce face orașul–municipiu pentru cetățenii săi?
Conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, ianuarie 2020.
Nota redacției Mangalia News: Inaugurăm astăzi, cu această mărturie de suflet a distinsei doamne conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, un nou serial editorial, alcătuit acum din 25 de articole și intitulat: ”Municipiul MANGALIA, 25 de ani, în 25 de episoade”, serial dedicat împlinirii unui sfert de secol de la ridicarea orașului Mangalia la statut de Municipiu, în 18 ianuarie 1995. Până la data de 8 septembrie, declarată Ziua Municipiului Mangalia, prin Hotărâre a Consiliului Local, vom publica aproape săptămânal câte un episod din cele 25 promise, iar ca bază de inspirație va sta monografia ”MANGALIA 100”, apărută cu ocazia Centenarului Marii Uniri, sub semnătura acelorași dragi și distinși publiciști îndrăgostiți de Mangalia — Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, cărora le mulțumim și pe această cale pentru colaborarea deosebit de valoroasă și pentru sprijinul acordat redacției noastre.
Pe dumneavoastră, stimați cititori ai cotidianului Mangalia News, vă invităm să răspundeți sincer la întrebările din finalul acestui prim episod:
- Ce am făcut noi pentru oraș?
- Ce face orașul–municipiu pentru cetățenii săi?
Adresa de e‑mail [email protected] vă stă oricând la dispoziție și, pe măsură ce ne veți scrie, vom publica în paralel și răspunsurile dumneavoastră.
MN: Vă invităm să revedeți și serialul-concurs maraton, desfășurat pe parcursul anului 2015, intitulat MANGALIA 20 — Topul personalităților locale, dedicat împlinirii a 20 de ani de când orașul Mangalia a fost declarat municipiu (1995 — 2015).
Mangalia News, Sâmbătă, 18 ianuarie 2020.
The post Mangalia — oglinda unei respirații colective — Primul episod din serialul ”Municipiul MANGALIA, 25 de ani, în 25 de episoade” appeared first on Mangalia News.