Măști de față cu aloe vera – Ideale pentru tenul iritat și lipsit de vitalitate
Aloe Vera, numită și “planta vieții” este cunoscută și apreciată pentru proprietățile ei miraculoase. De-a ungul timpului, planta a fost utilizată pentru a vindeca numeroase afecțiuni ale pielii și nu numai.
În limba arabă, „Vera” reprezintă amar, făcându-se referire chiar la gustul amar al sucului. Arabii considerau că această plantă reprezintă un simbol al răbdării, fiind viabilă în perioada secetoasă.
Aceasta are în compoziția sa:
- 95% apă;
- 5 % enzime.
Aloe vera conține un număr ridicat de compuși bioactivi ce accelerează absorbția de nutrienți în piele. Printre acești compuși se numără:
- Vitamine;
- Minerale;
- Antioxidanți
- Aminoacizi.
Aceasta este o plată suculentă, având frunze cu dimensiuni de maxim 15 cm, acestea fiind utilizate ca bază pentru producerea medicamentelor. Sucul extras prezintă multe proprietăți terapeutice și poate fi folosit direct pe piele sau poate fi un ingredient într-un suc natural. Este cunoscut faptul că gelul de aloe este benefic pentru tulburările digestive sau ulcer.
Sucul de aloe extras din frunză poate fi utilizat direct pe piele, acționând ca un unguent ce curăță pielea. Având proprietăți antiinflamatoare și antioxidante este un bun remediu pentru răni și vindeca arsuri.
Există posibilitatea achiziționării gelului de aloe vera din diverse magazine naturiste sau farmacii, dacă nu aveți o plantă acasă.
Măști de față cu aloe vera – Beneficii pentru ten
Masca cu aloe este una dintre cele mai utilizate măști de față datorită numeroaselor beneficii pentru ten. Printre acestea, amintim:
- Curăță în profunzime pielea: având proprietăți antimicrobiene ajută la eliminarea impurităților și a toxinelor din piele. Conținutul de enzime din aloe îndepărtează celule moarte, fără a exista riscul de uscare a pielii;
- Luptă contra acneei: are proprietăți anti-acneice ce calmează pielea iritată și contribuie la procesul de vindecare a semnelor provocate de coșuri sau alte răni;
- Hidratează tenul: sucul de aloe este o puternică substanță de hidratare, potrivită pentru orice tip de ten;
- Efecte de calmare: Datorită conținutului de fitosterol, gelul de aloe este eficient în ameliorarea zonelor inflamate sau iritate, conferind pielii prospețime și revigorare;
- Refacerea celulară a pielii: hormonii vegetali stimulează producerea celulelor noi, grăbind procesul de vindecare al pielii;
- Tratează erupțiile alergice: gelul de aloe conține o glicoproteină numită și alprogen, ce are efecte antialergice și tratează eczemele, înțepăturile de insecte sau chiar psoriazisul;
- Întinerește pielea: ajutând la hidratarea corespunzătoare a pielii, sucul de aloe contribuie la refacerea pielii și previne apariția ridurilor. Având un conținut de antioxidanți puternici, acesta combate radicalii liberi și menține pielea elastică și întinsă;
- Oferă protecție: sucul de aloe contribuie la formarea unui strat de protecție împotriva razelor UV și a altor factori de mediu.
Vă prezentăm 10 măști de față cu aloe vara pe care le puteți pregăti foarte ușor, chiar acasă. Sunt măști faciale ce au ca ingredient principale uleiuri vegetale sau esențiale, fructe sau legume.
Măști de față cu Aloe vera – Scorțișoară – Miere de albine
Este o mască potrivită pentru tenul acneic. Având numeroase proprietăți benefice pentru piele, masca ajută la calmarea pielii și la vindecarea rănilor produse de erupțiile acneice.
Ingrediente
- 1 lingură aloe vera – are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene ,ce ajută vindecarea iritației produse de acnee;
- 2 linguri miere – conține vitamine și minerale ce hidratează pielea și stimulează refacerea elasticității pielii;
- 1 linguriță scorțișoară – este antimicrobian și elimină bacteriile ce provoacă erupțiile acneice.
Cele 3 ingrediente se amestecă până rezultă o pastă. Se aplică pe fața curată timp de 10 minute. Se îndepărtează cu apă caldă.
Această mască are ca beneficii asupra tenului următoarele:
- Curăță pielea de bacterii și impuritățile;
- Tratează zonele iritate și impulsionează procesul de vindecare a rănilor provocate acnee;
- Hidratează pielea și o menține elastică și fermă;
- Redă strălucirea sănătoasă și o lasă netedă și catifelată.
Măști de față cu Aloe Vera – Morcov – Miere de albine
Este o mască revitalizantă potrivită tuturor tipurilor de ten. Are un conținut nutritiv bogat, ce hrănește pielea și o menține sănătoasă și frumoasă.
Ingrediente
- 1 lingură gel de aloe vera – are un conținut de antioxidanți, ce curăță tenul și îl menține elastic;
- ½ morcov ras – vitamina A din morcov grăbește producerea de colagen și contribuie la regenerarea pielii;
- 1 linguriță miere de albine – are efect calmant și tonifiant, lăsând tenul luminos și catifelat.
Ingredientele se amestecă și se obține o pastă cremoasă. Se aplică pe fața curată timp de 15 minute și se clătește cu apă caldă. Se tamponează delicat cu un prosop moale.
Beneficiile acestei măști de față cu aloe vera sunt următoarele:
- Ameliorează inflamațiile pielii și calmează pielea iritată;
- Hrănește în profunzime pielea și o menține fermă și luminoasă;
- Reface țesutul celular al pielii și previne îmbătrânirea prematură a pielii;
- Protejează pielea de factorii de mediu.
Măști de față cu Aloe vera – Iaurt – Miere
Este o mască recomandată tenului iritat și matur predispus la riduri. Masca este benefică pentru piele, contribuind la diminuarea petelor pigmentare și a ridurilor de expresie.
Ingrediente
- 1 lingură gel de aloe vera – vitaminele A, C și E contribuie semnificativ la refacerea celulară a epidermei;
- 2 linguri iaurt – Echilibrează pH-ul pielii și are proprietăți antibacteriene ce curăță tenul de impurități;
- 1 linguriță miere – conține acizi organici și minerale, ce vindecă pielea de leziuni.
Pasta obținută în urma amestecului de ingrediente, se aplică pe tenul curat pentru 10 minute. Se clătește cu apă caldă și se tamponează ușor.
Masca are efect revigorant asupra pielii deteriorate și o menține sănătoasă și tânără. Printre alte beneficii menționăm:
- Diminuează ridurile și liniile fine de expresie;
- Tratează roșeața, dermatita sau alte leziuni ale pielii;
- Hidratează și tonifică tenul;
- Reface elasticitatea pielii.
Mască de față cu Aloe Vera – Albuș de Ou – Zeamă de lămâie
Se recomandă masca tenului gras. Conținutul de antioxidanți ajută la îndepărtarea excesului de apă din piele și o lasă catifelată și suplă.
Ingrediente
- 2 linguri suc aloe vera – are proprietăți antifungice, ce tratează afecțiunile pielii și previne acneea;
- 1 albuș de ou – conține colagen și proteine ce grăbește producția de colagen din piele;
- 1 linguriță zeamă de lămâie – conține vitamina C și numeroși antioxidanți ce reglează nivelul de sebum al pielii.
Albușul se bate spumă și se adaugă sucul de aloe și zeamă de lămâie. Se amestecă până se omogenizează compoziția. Se aplică pe fața curată timp de 5-10 minute pentru acționare. Se clătește cu apă caldă.
Masca prezintă următoarele beneficii pentru tenul gras:
- Remineralizează tenul și îl lasă catifelat și neted;
- Elimină excesul de sebum și micșorează porii;
- Hidratează pielea și o menține protejată de factorii nocivi;
- Stimulează nivelul colagenului din piele și îi reface elasticitatea.
Mască de față cu Aloe vera – Castravete – Iaurt
Este o mască energizantă, ce redă luminozitate naturală tenului. Este potrivită pentru orice tip de ten, în special cel uscat. Are un conținut bogat de minerale și vitamine, ce hrănește pielea deshidratată și obosită.
Ingrediente
- 2 linguri suc de aloe – are efecte analgezice asupra pielii și o calmează în urma iritațiilor;
- 4 lingurițe de castravete ras/pasat – are proteine și vitamine ce protejează celulele și reîmprospătează pielea;
- 2 lingurițe iaurt – acidul lactic contribuie la reducerea petelor și la uniformizarea tenului.
Ingredientele se amestecă până se obține o pastă cremoasă. Se aplică masca pe față și pe gât și lăsată să acționeze timp de 15 minute. Se îndepărtează cu apă rece și se utilizează un prosop moale de hârtie pentru a elimina surplusul de apă.
Beneficiile măștii faciale sunt următoarele:
- Oferă o vitaminizare tenului și îi conferă aspectul sănătos al pielii;
- Curăță pielea de impurități și bacterii;
- Contribuie la refacerea celulară a pielii și o menține suplă și fermă;
- Ameliorează umflăturile din zona ochilor;
- Previne îmbătrânirea pielii și estompează semnele fine și ridurile.
Mască de față cu Aloe Vera – Zahăr brun – Lapte
Este o mască potrivită pentru tenul acneic. De asemenea oferă o hidratare și o luminozitate naturală tenului datorită conținutului de minerale și compușilor din lapte.
Ingrediente
- 3 linguri gel de aloe vera – are proprietăți antiseptice și antibacteriene ce înlătură bacteriile ce produc acneea;
- 3 linguri lapte – accelerează producția de colagen și susține procesul de regenererare a pielii;
- 1 linguriță zahăr brun – este un bun exfoliant ce elimină celulel moarte și impuritățile de pe stratul superior al epidermei.
Ingredientele se amestecă până se omogenizează compoziția. Aceasta se aplică pe tenul curat și se lasă pentru acționare 5 minute. Se îndepărtează masca cu apă rece.
Masca facială prezintă următoarele beneficii:
- Exfoliază delicat pielea și elimină toxinele din piele;
- Tratează zonele iritate de acnee și vindecă rănile;
- Regenerează țesuturile și menține elasticitatea pielii;
- Revigorează tenul și îi redă luminozitatea naturală.
Mască de față cu Aloe vera – Argila – Apă de trandafiri
Este o mască potrivită tenului matur, tern, lipsit de strălucire. Masca remineralizează pielea și îi conferă aspectul tânăr și sănătos.
Ingrediente
- 2 linguri gel aloe vera – conținutul nutritiv oferă hrana necesară pentru a recăpăta aspectul revitalizat al pielii;
- 1 linguriță pudră de argilă albă – exfoliază delicat pielea și hidratează pielea deteriorată;
- 1 linguriță pudră de argilă verde – are calciu și potasiu, ce grăbește reîntinerirea celulelor epidermei;
- 1 linguriță apă de trandafiri – are proprietăți antibacteriene ce elimină microbii și ameliorează roșeața pielii.
Pentru a realiza masca, se amestecă toate ingredientele până se obține o pastă. Se aplică pe față și se lasă 15 minute să acționeze. Se îndepărtează cu apă caldă și se tamponează cu un prosop moale.
Masca oferă o revitalizare pielii și îi redă strălucirea sănătoasă. Printre alte beneficii, enumerăm:
- Curățarea porilor și îndepărtarea bacteriilor și a celulelor moarte;
- Echilibrează pH-ul pielii și menține pielea hidratată și protejată;
- Redă vitalitate tenului și stimulează producția de colagen al celulelor;
- Ameliorează roșeața și umflăturile zonelor afectate de acnee sau de îmbătrânirea prematură.
Mască de față cu Aloe vera – Zeamă de lămâie
Se recomandă tenul acneic, cu probleme post-acnee. Antioxidanții din ingrediente contribuie la ameliorarea inflamațiilor și a cicatricilor rămase.
Ingrediente
- 2 linguri suc aloe vera – are proprietăți antimicrobiene, ce curăță tenul și elimină toxinele ce produc acneea;
- 1 linguriță suc lămâie – conține vitamine ce revitalizează tenul și stimulează procesul de vindecare a pielii deteriorate de acnee.
Ingredientele se amestecă, iar pasta obținută se aplică pe fața pentru 30 de minute. Se clătește cu apă caldă. Pentru efecte vizibile rapide, puteți repeta procesul de 3 ori pe săptămână.
Beneficiile acestei măști de față cu aloe vera și lămâie sunt următoarele:
- Curăță pielea în profunzime și îndepărtează toxinele din epidermă;
- Tratează acneea și grăbește procesul de vindecare a cicatricilor;
- Reduce roșeața și inflamațiile generate de erupțiile acneice;
- Revitalizează pielea și reface elasticitatea acesteia;
- Redă luminozitate și aspectul suplu al pielii.
Mască de față cu Aloe Vera – Ceai verde
Este o mască potrivită pentru tenul gras cu tendințe aceneice și cel mixt. Este o mască revigorantă ce calmează tenul și reglează nivelul de sebum și apă al pielii.
Ingrediente
- 1 lingură gel de aloe vera – exfoliază ușor pielea datorită conținutului de enzime și antioxidanți;
- 2 linguri ceai verde – are numeroase substante antioxidante ce reglează nivelul de sebum și calmează pielea iritată.
Cele două ingrediente se amestecă până ce se omogenizează. Gelul se aplică pe tenul curat cu ajutorul unei dischete demachiante pentru 10 minute. Se clătește cu apă caldă.
Această mască prezintă următoarele beneficii:
- Curăță porii și elimină surplusul de sebum al pielii;
- Tonifiază și menține elastică pielea;
- Calmează iritațiile și micșorează inflamațiile pielii;
- Contribuie la îndepărtarea cearcănelor;
- Reface țesuturile celulare ale pielii prin stimularea producției de colagen;
- Redă aspectul tânăr și sănătos al tenului.
Mască de față cu Aloe vera – Roșii – Sare de mare
Este o mască exfoliantă ce îndepărtează punctele negre. Masca facială elimină celulele moarte și hidratează intens pielea.
Ingrediente
- 3 linguri gel aloe vera – remineralizează tenul și îi oferă hidratare;
- 1 roșie mică coaptă – ameliorează iritațiile pielii și uniformizează culoarea acesteia;
- 1 linguriță sare de mare – exfoliază celulele moarte ale epidermei și lasă pielea catifelată.
Roșia se pasează până devine piure. Se adaugă sarea de mare și gelul de aloe și se amestecă bine. Pasta rezultată se aplică pe față și se lasă 10 minute. Se clătește cu apă rece.
Masca prezintă următoarele beneficii:
- Detoxifiază pielea și o hidratează în profunzime;
- Elimină impuritățile din piele și o lasă netedă;
- Diminuează inflamațiile și grăbește vindecarea pielii;
- Revitalizează tenul și îl lasă fin și luminos.