„OAMENI NOI ÎN POLITICĂ“: PLUS TULCEA SUSȚINE UN FOST CANDIDAT SOCIALIST LA PRIMĂRIA TULCEA!

de WTA.ro

Partidul Plus Tulcea și-a anunțat luni candidatul la Primăria Tulcea, în persoana doctorului Gheorghe Cucu.
La vremuri și partide noi, au promis oameni noi în politică, însă au omis faptul ca domnul Cucu a mai candidat la Primăria Tulcea din partea Partidului Socialist Unit. La alegerile din 2004 domnul Cucu a obținut 694 de voturi, clasându-se pe locul 8 din 9 candidați.Ar fi interesat de aflat dacă tinerii membri de pardid Plus au fost informați cu privire la acest lucru ce poate fi decisiv în dezbaterea privind stabilirea candidatului comun cu USR, dat fiind faptul că principalele argumente scoase în evidență mereu în confruntarea USR-PLUS cu alte partide este „Oameni noi în politică“, „Fără traseiști“

În urma consultării membrilor partidului și a validării în cadrul Biroului Filialei Județene, PLUS a prezentat lista de candidați pentru municipiul Tulcea și Consiliul Județean la alegerile locale din iunie.

Gheorghe Cucu – Primăria Municipiului Tulcea
„Doctorul Cucu este un profesionist cunoscut în orașul nostru. Este medic veterinar, profesor de specialitate la Liceul Tehnologic Agricol, a performat atât în mediul de stat cât și în mediul privat, reușind mai presus de toate să câștige respectul tulcenilor prin seriozitatea și dăruirea sa“.

Consiliul Județean Tulcea

 Daniel Ion – președinte CJ
„Daniel Ion, 54 ani, absolvent al Institutului Politehnic București, inginer consultant în proiecte naționale și internaționale de infrastructură de mediu, specialist în Management și Dezvoltare Rurală.
A colaborat cu diverse instituții  de stat, inclusiv din subordinea Consiliului Județean Tulcea, prin Aquaserv, fiind pentru o perioadă de timp expert guvernamental în cadrul Departamentul de Relatii cu Investitorii Străini“.

„Există un proces de validare. Echipa de la centru și echipele locale trec prin documentele trimise de fiecare. Verificăm dacă condițiile din statut sunt îndeplinite și, în cazul în care vedem că este nevoie de o evaluare ulterioară, poate să dureze puțin. Un lucru la care ne uităm cu atenție este trecutul politic“ a declarat Vlad Voiculescu, unul dintre liderii Plus.