Firma MAX BOEGL ROMÂNIA, subsidiara concernului german Max Boegl, a fost declarată câştigătoare a licitației pentru „Proiectare, asistență tehnică și execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Modernizarea Portului Tulcea de la Mm 38+1530 la Mm 38+800” finanţat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, axa prioritara 1, obiectivul specific 2.4 „Creşterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale şi porturi”. Proiectul în valoare de 133946978.4 RON va dura aproximativ doi ani iar după finalizarea infrastructurii portuare și concursul de soluții organizat de administrator, Consiliul Județean Tulcea, vom putea vorbi de un port modern și o faleză modernă în municipiul Tulcea! Rezultatul licitației a fost publicat oficial azi 7 februarie.
„Vreau să subliniez doar un singur lucru: construcția cheurilor care mărginesc limita dunăreană a falezei municipiului Tulcea a început în secolul trecut și, după un secol, Portul Tulcea capătă valoarea pe care o merită. Investiția este de aproximativ 40 de milioane de euro, vorbim despre un proiect major pentru noi, tulcenii, pentru tot ceea ce înseamnă Delta Dunării și turismul în județul Tulcea. Am promis că voi duce la capăt acest proiect, mulți sunt nerăbdători, mulți nu știu ce înseamnă un asemenea proiect, nu se face bătând din palme sau comentând pe internet, sunt multe avize, contestaţii, clarificări, așa e la noi, dar iată că am scăpat de hârţogăraie și avem constructor, vom semna contractul la Tulcea și se va trece efectiv la muncă, la săpat, încep lucrările, vom anunța în scurt timp cum va ajunge constructorul la Tulcea. Am demonstrat încă odată că ce am promis se face și tulcenii vor vedea asta concret pe faleză “a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, administratorul portului și falezei, Horia Teodorescu.
Grupul german Max Boegl, cu afaceri la nivel de grup de peste 1,2 mld. Euro, a mai fost implicat de la intrarea pe piaţa locală în proiectul de modernizare a aeroportului din Sibiu, stadionul Lia Manoliu, modernizarea şoselelor Colentina şi Ştefan cel Mare, şi construcţia tronsoanelor de autostrada Drajna-Fetesti şi Fetesti-Cernavoda şi în reabilitarea a două segmente de pe DN 17.
Max Boegl este prezent pe piaţa locală prin intermediul a cinci firme Max Boegl România, Max Boegl Aeroport Sibiu, Swietelsky Boegl, Geiger Boegl şi Boegl Bog’art, la care se adauga nouă firmă înregistrată de Max Boegl şi Astaldi pentru tronsonul Medgidia-Constanta.
Care au fost criteriile de atribuire prin licitația electronică
Cel mai bun raport calitate – preţ
DENUMIRE FACTOR EVALUARE
DESCRIERE
PONDERE
Experienţa deţinută de Şef de Proiect
Experienţa deţinută în poziţia Şef de Proiect în cadrul unor contracte de realizarea/actualizare/revizuirea proiectelor tehnice pentru construire/modernizare/extindere construcții hidrotehnice (porturi, cheuri, dane, porturi de agrement, baraje) şi/sau lucrări şi fundaţii speciale de infrastructură de transport (poduri, tuneluri, viaducte, pasaje)
5 %
Preţul ofertei
Componenta financiară
80 %
Experienţa deţinută de Proiectant Structură
Experienţa deţinută în poziţia Proiectant Structură în cadrul unor contracte de realizarea/actualizare/revizuirea proiectelor tehnice pentru construire/modernizare/extindere construcții hidrotehnice (porturi, cheuri, dane, porturi de agrement, baraje) şi/sau lucrări şi fundaţii speciale de infrastructură de transport (poduri, tuneluri, viaducte, pasaje).
5 %
Experienţa deţinută de Proiectant Instalații Electrice – Pondere
Experienţa deţinută în poziţia Proiectant Instalații Electrice în cadrul unor contracte de realizarea/actualizare/revizuirea proiectelor tehnice pentru instalaţii electrice/racordare/branșamente electrice/iluminatul public.
5 %
Experienţa deţinută de Proiectant Instalații alimentări cu apă – canalizare
Experienţa deţinută în poziţia Proiectant Instalații Sanitare în cadrul unor contracte de realizarea/actualizare/revizuirea proiectelor tehnice pentru reţele de canalizare (menajera+pluviala)/alimentări cu apă/instalaţii sanitare interioare/construcţii tehnico-edilitare de apă şi canalizare;
5 %