Rolul cărților în dezvoltarea creativității copilului tău

de WTA.ro

De-a lungul anilor, s-au făcut numeroase studii care au demonstrat că imaginația este vitală pentru cei mici. Mai mult, când un copil citește o carte ce îi stârnește interesul, atunci acesta își folosește creativitatea și explorează o lume infinită de posibilități.

Dacă vrei că piticul tău să-și îmbunătățească abilitățile de învățare, atunci este recomandat să te concentrezi pe dezvoltarea creativității. Un copil cu o imaginație sănătoasă își va dezvoltă rapid abilitățile cognitive și va avea succes pe toate planurile. 

Pentru stimularea creativității, este esențial să îl îndemni pe cel mic să citească. Din fericire, găsești o mulțime de cărți pentru copii de 10-12 ani sau mai mici, ce vor fi cu siguranță pe placul copiilor. Îți explicăm în continuare cum ajută cărțile în dezvoltarea creativității copiilor.

Rolul cărților în dezvoltarea creativității celor mici

Chiar înainte ca cei mici să poată lectura singuri, specialiștii susțin că este important ca părinții să le citească povești. Încă de la prima carte pe care i-ai citit-o bebelușului, începi deja să “semeni semințele” care îl vor ajuta pe pitic să-și dezvolte imaginația. Mai târziu, ascultarea și lecturarea poveștilor îi încurajează pe elevi să creeze jocuri imaginare cu personajele din cărți. 

Chiar și ilustrațiile dintr-o carte joacă un rol esențial în modul în care se dezvoltă imaginația unui copil – de aceea, unele dintre primele cărți pe care le folosește un copil la școală nu conțin cuvinte, ci doar ilustrații. Imaginația este esențială pentru interpretarea imaginilor de pe paginile cărților – nu există un răspuns corect sau greșit – doar creativitate. Lectura frecventă face mult mai mult decât să dezvolte abilitățile cheie de a recunoaște literele și de a învăța să citească: această activitate dezvoltă și imaginația. Lectura poate ajuta, de asemenea, elevii să îi înțeleagă mai bine pe ceilalți și să fie mai empatici.

Cu toții am evadat măcar o dată în paginile unei cărți care ne-a plăcut în mod special. Când vine vorba de citit, atunci când cei mici sunt fascinați de o lectură, ei își dezvoltă fără efort creativitatea. Unor copii nu le plac cărțile cu povești, preferând în schimb enciclopediile și revistele științifice. Indiferent de ceea ce citesc, lectura în sine îl va ajuta pe cel mic să intre într-o lume fantastică a imaginației. Cel mai important lucru este să găsești un autor, câteva titluri sau un gen de cărți care-l încântă pe copil. În acest fel, cel mic va citi din proprie inițiativă, ceea ce îi va dezvolta creativitatea.

Te-ar putea interesa