Șura Mare, 22 februarie 2020. Unsprezece oameni s-au gândit să facă ceva pentru comună. O comună în care, de aproximativ 20 de ani, nu s-a mai organizat niciun evenit prin interediul căruia locuitorii acesteia să se întâlnească, să se cunoască sau să socializeze. Le-au trebuit două săptămâni să transforme o idee care, inițial, ducea spre un picnic, într-un veritabil festival. „Festivalul Ceaunului” s-a aflat la prima ediție și a strâns la Pârâul Corbului până în 400 de oameni curioși de eveniment. A fost un consurs culinar care a stabilit cel mai gustos ceaun, a fost voie bună, au fost râsete de copii, muzică populară, invitați speciali și soare, pentru că vremea a ținut cu ei, așa cum a spus unul dintre organizatori.
Inițiativa civică „Împreună pentru Șura Mare” a organizat la Pârâul Corbului, undeva între Sura Mare și Slimnic, prima ediție a „Festivalului Ceaunului”. Deși sună pompos, în realitate, după foarte mulți ani, 11 oameni ai comunei s-au gândit să facă ceva pentru counitatea lor și i-au dăruit un eveniment care să le permită să se cunoască și să socializeze. Eu sunt Ioan Dragotă, Ana Maria Szanto, Cornel Vereș, Daniel Silea, Alina Silea, Claudiu Bogdan, Bogdan Horga, un tânăr de 19 ani care este și mezinul echipei, Alexandru Ropotin, Daniela Ghiță, Paul Balint și Victorina Stan – coordonator eveniment. Au ales să fie un festival culinar dedicat ceaunului, așa că, în februarie, în miezul unei zile de sâmbătă, a început evenimentul. În mijlocul naturii s-au potrivit focurile, s-au pus ceaunele și a început gătitul.
Foto: Inițiativa civică: „Împreuna Pentru Șura Mare”
„Este prima ediție a acestui festival despre care spunem că o să fie de lungă durată. Ne dorim să continuie de-a lungul timpului, pentru că oamenii din Șura Mare au nevoie și motive să se întâlnească, să sărbătoarească și să socializeze împreună. Suntem la început și cu siguranță următoarele ediții vor fi mult mai ample și mult mai bine organizate.
Avem un concurs gastronic, iar pentru prima ediție ne-am gândit ca participanți să fie doar locuitorii din Șura Mare și din Hamba. Sperăm ca anul viitor să prindă curaj și să vină mai mulți. Este un festival timid, dar cu pretenții de viitor”, spune Ana Maria Szanto, unul dintre organizatori.
Foto: Ana Maria Szanto
Premii oferite de antreprenori locali
Din juriu au făcut parte profesioniști ai gătitului, bucătari de profesie sau oameni care au participat și au fost premiați astfel de concursuri. Au fost și premii. Cine s-a clasat pe locul I a primit un ceaun, fiind motto-ul festivalului și o cină cu familia la un hotel restaurant. Cel de pe locul II a primit cina în familie oferită de același hotel retaurant, iar cel de pe locul III un ITP la un service auto.
„Toate prmiile sunt acordate de oameni de afaceri din localitatea Sura Mare. Oamenii au văzut ce ne dorim să facem și s-au decis să ne dea o mână de ajutor. Noi căutam să știm de ce se lovesc locuitorii comunei Șura Mare și se lovesc de faptul că nu se cunosc, nu socializează. Inițial, le-am propus un picnic și de aici am ajuns la pregătitul ceanului”, mai spune Ana Maria.
Toți cei de la „Împreună pentru Șura Mare” își doresc ca acest festival să rămână o tradiție. Au ales data de 22 februarie pentru că este în apropierea Dragobetelui și urmează și Postul Paștelui. Sunt multe cumunități care fac petrecere la lăsatul Postului. De ce n-ar fi și Sura Mare printre ele?
Foto: Baronul
Preparatul ceaunului, o pasiune
Printre participanții de la festival se afla și Baronul, un fost jucător de baschet din Mediaș, care, după ce a renunțat la sport a descoperit gătitul. A jucat până în diviazia B, la „Metalul Copșa Mică”. Ceaunul îi iese atât de bine, încât, de aproxiativ cinci ani participă la competiții gastronomice și, pe unele dintre ele, le câștigă.
„La Mediaș am început prima dată să particip. Se organizează de ungurii din oraș în fiecare an, la sfârșitu lui ai sau iunie, un festival al ceaunului. Vin participanți și oameni inclusiv din Ungaria. Am luat premiul pentru cel mai gustos gulaș de vită din tot concursul. Îmi amintesc că stăteam că stăteam pe scenă după diplomă și nu pricepeam nimic din ce se spunea acolo. Apoi am început să gătesc ceaun acasă, pentru prieteni, la pescuit, când mergem în Deltă. Pe mine este o pasiune, se vede după kilograme”, spune râzând Baronul.
Secretul ceanului pe care îl gătește stă în multitudinea de legume pe care le pune, că nu folosește vegeta sau alte ingrediente nenaturale, pune carne din aceeași bucată și gătește la foc mic.
„Un gulaș bun se gătește minim patru ore. Mâncarea bună se face la foc mic. Asta o știu de la bunica care a fost bucătăreasă la castelul Peleș, în tinerețe. Cât mai mic, cu cât mai multă răbdare”, mai spune invitatul.
Foto: Dan Cobuz
Tot printre invitați s-a numărat și Dan Cobuz, militar în rezervă și instructor de zbor la Aerodromul Măgura. A zburat la Sibiu până s-a desființat unitatea de elicopterede la Aeroport, după care s-a perindat prin țară până a trecut în rezervă. Acum continuă să zboare și împărtășește și altora aventura. La festival a ajuns grație unei prietene din partea căreia a primit o invitație și pe care a onorat-o cu drag.
„Pasiunea pentru ceaun este aproape la fel de veche ca pasiunea pentru zbor. După liceu activitatea mea a început în școala militară și exista o rețetă renumită, fasolea la ceaun sau la cazan militar, care mi-a rămas, așa, în minte și din când în când mai repet rețeta. Eu încerc să obțin gustul cât mai aproape de acela original, dar nu este ușor, pentru că salamul care se folosea atunci nu-l mai găsesc prin magazine. Acela dădea un gust deosebit, dar acum, mă descurc cu ce găsesc. Gătesc ceaun în diverse ocazii din viața personală, pe aerodrom, acasă sau cu prieteii”, spune Dan.
Anunțat prin fluturași și facebook
Munca celor 11 organizatori a fost răsplătită sâmbătă. Vremea a fost frumoasă, cu un soare care a dat speranță, ascuns din când în când de nori, dar care n-au decis să rămână și să strice pofta de sărbătoare. Oamenii s-au adunat, încetul cu încetul, curioși și apoi fericiți de ce aveau să descopere. Copiii au zburdat liberi pe dealuri și au jucat fotbal, făcând ca ecoul din pădure să repete râsetele lor în tandem cu muzica populară pusă în boxe sau cântată live de elevii Școlii Populare de Arte „Ilie Micu”, clasa profesoarei Izabela Tomița. Totul a arărat a zi de petrecere.
„Am venit aici cu gândul că o să fie zece zăpăciți, vecini între ei, care au făcut un eveniment. Când am ajuns a descoperit că era destul de multă lume. Oamenii sunt foarte de treabă. Am mers de la unul, la altul și ne-au tot oferit să mâncăm de la ei. Am mâncat zacuscă, am mâncat cozonac, untură cu ceapă, gulaș, am mâncat de toate. Ne-au servit cu vin și cu ceai. Mergeam cu copilul meu înspre mașină și ne-a oprit un nene și ne-a întrebat dacă nu vrem să-i dăm ceai, iar nouă ne-au oferit vin fiert. Inițial, ne-am gândit că venim aici și apoi mergem în oraș să mâncăm. Acum mergem acasă și ne culcăm că am mâncat destul”, spune Alexandra, o tânără mămică venită din Sibiu.
Foto: Ioan Dragotă
Ioan Dragotă, un alt membru al echipei de orgnizatori își privea cu mândrie munca din ultimele două săptămâni.
„Am vrut să facem un eveniment, pentru că nu s-a mai întâmplat de mult, nimic, în comunitatea asta. Ne-am dorit să aducem oamenii aproape și să-i facem să se întâlnească și în afara rețelelor de socializare, să ne cunoaștem unii cu alții pentru că, mulți nu se știu. Am reușit în decurs de două săptămâni, de când ne-a venit această idee să organizăm și să punem la punct festivalul. Primăria ne-a sprijinit pentru a obține autorizația și ne-au pus la dispoziție terenul, dar în rest, noi ne-am ocupat de tot. Am căutat sponsori pentru premii și ne-am străduit din bani proprii să mediatizăm evenimentul. A împărțit 1.500 de fluturași, și am făcut eveniment pe pagina de facebook. A muncit foarte mult. Nopți nedormite, zile pierdute, soți înțelegători și soții înțelegătoare. Șapte oameni suntem de toți, cinci activi și doi foarte activi. Vrem să transformăm acțiunea Împreună pentru Șura
Mare într-o asociație, să aibă caracter juridic și cu ea să reușim să ajutăm comunitatea să se întâlnească, să organizăm evenimente, să facem să se schimbe ceva în comuna noastră.
Cel mai mult mă bucură că vine luea, că oamenii sunt receptivi și ne vedem eforturile răsplătite. Merită să-l facem anual”, spune Ioan.
Foto: Ilie Cârstea
A câștigat cel mai vărstnic participant
Concursul de ceaune a fost câștigat de Ilie Cârstea, din Hamba, acesta fiind, la 70 de ani, cel mai vârstnic participant. A învățat să gătească ceaunul de la părinții lui și cel mai mare regret este că are copiii plecați în străinătate și nu are cui să mai transmită această tradiție culinară. A câștigat cu un gulaș de miel în care a pus mult suflet.
„Este ceva foarte frumos ce este astăzi aici și ar trebui să se facă în fiecare an această sărbătoare, că la noi de mult nu s-o mai întâplat să ai fie așa câte o sărbătoare. De vreo 20 de ani nu s-a mai făcut nicio petrecere. Gulaș fac de când mă știu și deobicei îl facem acasă. Asta ne place cel mai tare și ceaunul se face și din carne de porc, dar la noi este din carne de oaie și de miel. Ce am gătit eu astăzi este un miel de anul trecut. Punem un pic de slănină prăjită, se pune puțină unsoare și apoi ceapa cu ardeiul și se rumenesc bine, bine. Abia apoi se pune carnea și se amestecă în sosul acela cu ceapă și o lăsăm să fiarbă ca să-și tagă carnea gustul din acel sos. Apoi punem apă și sare și când este aproape gata, piper și usturoi și mult suflet. L-am preparat în două ore”, povestește mândru nea Ilie. „De la părinții mei știu să fac gulaș. Întotdeauna au avut oi și asta preparau. Ne place, dar e păcat că ai noștri copii nu mai sunt în țară să ne ducă tradiția mai departe, dar ce să facem, asta este”, adaugă cu nostalgie nea Ilie.
Foto: Miron Tăvală
Pe locul II s-a clasat Miron Tăvală, din Șura Mare. Tânărul de 37 de ani spune că-și dorește ca acest festival să fie în fiecare an. A participat alături de prieteni și a făcut un gulaș din carne de ied.
„Acasă gătesc în mod regulat ceaun sau de câte ori ieșim. De restul mâncărurilor se ocupă mai mult soția”, povestește și Miron.
Pe locul III s-a clasat Aron Popa, tot din Șura Mare.
Prima ediție a „Festivalului Ceaunului” și-a atins scopul. A fost un mic regal al ceunelor, a adunat oameni ai cominei și nu numai, care s-au întâlnit, au cântat și au jucat, s-au simțit bine, au socializat și au mâncat pe săturate.
În ceea ce privește evenimentul, o părere a ieșit în evidență. Este un festival care merită să continue.
Post-ul Șura Mare: 11 oameni au creat un Festival al Ceaunului după 20 de ani fără niciun eveniment în comunitate apare prima dată în Turnul Sfatului Online.