Top 3 secrete pentru un păr superb pe care trebuie să le ştii 

de WTA.ro

Pentru a avea un look aproape perfect, părul trebuie să fie, la fel ca şi în cazul tenului, sănătos. Nu există perfecţiune, dar poţi aspira la un păr strălucitor şi puternic, iar noi îţi vom prezenta mai jos cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştii pentru a obţine rezultatul mult dorit. 

În timp ce genetica joacă un rol cheie, dieta ta zilnică, vremea, poluarea și abordarea generală a îngrijirii părului sunt esențiale pentru a obține un păr sănătos și, mai ales, de a-l păstra aşa cât mai mult timp. Deoarece visul oricărei femei este să aibă un fir de păr puternic, strălucitor şi cu un volum natural, cu atât de multe informaţii disponibile pe piaţă, este posibil să fie greu să identifici soluţiile cu adevărat eficiente. 

Din acest motiv ne-am gândit să selectăm cele mai utile sfaturi de care să te poţi folosi pentru a avea un păr aşa cum îţi doreşti:

  1. Folosește balsam de păr chiar şi atunci când nu îl şamponezi înainte

Toţi factorii la care este expus părul tău, cum ar fi poluarea, uscarea la temperaturi ridicate, vopsirea, coafarea, pot fi o sursă de stres pentru acesta, uscând firul încă de la rădăcină de multe ori. De aceea, mulţi specialişti recomandă să foloseşti balsamul de par chiar şi atunci când nu îl şamponezi. Acesta adaugă un strat de protecție firului tău de păr împotriva factorilor menționați mai sus. 

Dacă ai un păr predominant uscat, este indicat să foloseşti balsamul de păr în locul şamponului o dată sau chiar de două ori pe săptămână, asta pentru că balsamul ajută părul să reţină umiditatea, evitând astfel uscarea firului şi încâlcirea acestuia. Însă, deoarece şamponul este cel care curăţă părul, nu trebuie să dispară din rutina părului tău o perioadă prea lungă de timp. 

  1. Respectă-i nevoile părului tău

Chiar şi în 2023 mai există persoane care au convingerea că balsamul de păr le poate reduce volumul natural. Această preconcepţie poate avea la bază două motive: folosirea unui balsam care nu este potrivit părului sau aplicarea acestuia încă de la rădăcina firului. 

Pentru a te putea bucura de efectele benefice ale produselor folosite, este absolut necesar să le foloseşti doar pe cele create special pentru tipul tău de păr. Folosirea unor produse pentru păr deteriorat atunci când ai un păr gras nu doar că nu îţi va aduce niciun beneficiu, dar poate chiar să dăuneze. 

  1. Obișnuiește-te să aplici regulat o mască de păr

Indiferent ce tip de păr ai, şamponul şi balsamul nu pot aduce o schimbare majoră părului tău, fără ajutorul unei măşti. Aceasta nu este destinată doar părului uscat ori deteriorat, ci şi celui cu tendinţe de îngrăşare sau celui normal. Caută o mască de păr care să conţină cheratină, aminoacizi sau acizi graşi esențiali, pentru a te bucura cât mai repede efectele dorite. 

Pentru un plus de hidratare, te poţi folosi de tratamentele cu ulei cald sau chiar de o mască pe care o poţi crea acasă cu ingrediente precum avocado, banane, ou etc. Secretul este să foloseşti un prosop umezit şi încălzit în cuptorul cu microunde pe care să-l înfăşori, asemeni unui turban, în jurul capului, imediat după aplicarea măştii. 

Aşteaptă 20 de minute să acţioneze masca, apoi lasă firele de păr să se răcească în totalitate înainte de a clăti părul. Pentru a se închide, cuticulele au nevoie de acest timp, astfel încât nutrienţii să nu fie înlăturaţi de jetul de apă. 

Indiferent cât de bine îţi cunoşti părul, este foarte posibil ca acesta să aibă perioade în care rutina, care până acum a dat rezultatele dorite, să nu mai aibă succes. Nu este cazul să te panichezi, ci doar să încerci alte produse, până când le vei descoperi pe cele mai potrivite. Nu uita că părul tău are propria personalitate, iar asta este unul din lucrurile pe care le iubeşti la el. 

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa