Lumea pariurilor sportive își are propriile mituri, cunoscute de mai toți cei care aleg să mizeze pe echipele favorite, atunci când timpul liber le permite acest lucru. Miturile despre pariuri sportive au la bază câteva topicuri generale, îmbrăcate într-o formă sau alta și perpetuate din agenție în agenție, de la jucător la jucător: câștigul uriaș determinat de un buget pe măsură; eficiența ponturilor pentru câștiguri periodice; eșecul pe termen lung, indiferent de efortul depus etc. Aceste mituri pot fi dezarmante pentru pariorii începători, pentru că generalizează cazuri izolate sau anumite contexte. Partea frumoasă este că le putem demonta foarte simplu, printr-o argumentație accesibilă oricărui jucător care a pariat cel puțin o dată în viața sa:
1. Mituri pariuri sportive: Cotele mari sunt cele mai profitabile
De foarte multe ori, conceptul din spatele așa-numitelor “pariuri pe valoare” este înțeles greșit. Pentru cei care aleg sistemul de joc bazat pe cote mari, eventualele pierderi sunt justificate chiar de valoarea cotelor respective. “Am pierdut pe meciuri grele, pentru că am pariat pe valoare” – îți este cunoscută această afirmație? În realitate, doar cei care au un money management foarte bun la pariuri pot obține satisfacții pe termen lung, urmând un astfel de sistem de joc.
Însă mulți ignora un aspect extrem de important: cei care au un câștig constant la pariuri online, acordă o atenție deosebită și componentei de analiză, din etapa de început a realizării unui bilet. Așadar, pariurile “pe valoare” nu au legătură cu șansa, ci cu studierea și cunoașterea anumitor premise favorabile pentru câștig. În caz contrar, bugetul de joc se va termina rapid.
2. Mituri pariuri sportive: La pariuri nu câștigi pe termen lung
Fals! Poți câștiga constant la pariuri sportive, indiferent de sport, indiferent de tipul pariului plasat. Însă ceea ce mulți “uită’ să mai precizeze, atunci cand promovează acest mit, are legătură cu disciplina în joc, specifică unei ponderi foarte mici de jucători – pariorii profesioniști. Pierd și exponenții acestei categorii aparte de pariori? Absolut!
Însă pierderile acestora sunt atent analizate, pentru a putea sesiza eventualele erori făcute în cazul unui pariu, astfel încât să își îmbunătățească în mod constant calitățile. Disciplina este esențială pentru pariorii profesioniști, iar pierderile sunt gestionate cu atenție, conform unui plan de pariere bine pus la punct. De aceea, un money management perfect te ajută să termini anul “pe plus”, chiar și cu o serie de eșecuri evidente, înregistrate în ultimele douăsprezece luni.
Vezi oferta cu pariuri virtuale pe betano.com!
3. Mituri pariuri sportive: Câștigi doar atunci când ai buget
Cele mai citite articole
Este un mit ce nu se bazează pe absolut niciun fel de justificare. Logica ce vine să demonteze acest nonsens este una cât se poate de simplă: câștigurile sunt direct proporționale cu mizele jucate la pariuri.
Așadar, cei care pot obține rezultate bune pe termen lung, nu văd în buget un impediment în calea reușitelor pe care le înregistrează, atingând niveluri de succes asemănătoare, indiferent de bugetele pe care le au la dispoziție. Evident, este absolut normal ca mizele jucate să determine câștiguri pe măsură, însă este o regulă universal valabilă pentru o sumă întreaga de jocuri.
4. Mituri pariuri sportive: Ponturile salvează pe oricine
Înainte de a paria, este indicat să cunoști foarte bine: echipa pe care mizezi, semnificația tipului de pariu ales, contextul în care se desfășoară evenimentul sportiv respectiv etc. Ajutorul venit din partea “bunilor samariteni”, care sunt oricând dispuși să îți ofere ponturi contra unor sume de bani, nu este un pariu pe care sa mizezi. Niciun eveniment sportiv nu se poate decide, decât după ce arbitrul a fluieratul finalul meciului.
În tot acest timp se pot întâmpla o mulțime de lucruri, ce pot schimba soarta partidei, așadar, niciun tipster nu poate garanta câștiguri sigure. Mai mult decât atât, evoluția unei echipe până la momentului meciului nu reprezintă o justificare în proporție de 100% a meciului pe care îl va face în acea zi. Așadar, oricat de tentante ar fi propunerile de îmbogățire rapidă, având ca bază de plecare ponturile pe pariuri sportive, rămâi fidel intuiției tale și construiește-ți singur biletele de joc.
5. Mituri pariuri sportive: Pariurile se definesc prin “Noroc pur”
Este o afirmație mai mult decât discutabilă. Fără nicio discuție, neșansa face parte din viața fiecăruia dintre noi, chiar și din viețile celor care ales să parieze online pe evenimentele sportive preferate. Însă cei care dau vina pe ghinion, atunci când spun că “i-a scos” ultimul meci de pe bilet, evită un adevăr cât se poate de clar: pariurile sportive nu se asociază cu noroc, așa cum se întâmplă în cazul jocurilor de cazinou.
Dacă o echipă revine de la 3-0, reușind să se impună la un gol diferență, nu este noroc. Este dorința de a învinge, puterea de a motiva a antrenorului, erorile sistematice ale unui arbitru etc.Toate aceste variabile sunt cât se poate de palpabile și au de fiecare dată câte o justificare. Însă prea puțini sunt cei care vor să vadă această realitate.
Iată care sunt cele mai des vehiculate mituri privind pariurile sportive, pe care este indicat să le ignori. Ține cont de faptul că parierea este o activitate menită să îți ofere un timp liber de calitate, nicidecum un instrument de îmbogățire. Așadar, dacă vrei să te distrezi, intră acum pe site-ul celor de la Betano și consultă oferta zilei de astăzi!