Umaniștii și-au ales o nouă conducere

de WTA.ro

Avocatul Daniel Ionașcu a fost ales, prin vot, Președinte Executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). Cu acest prilej, noul lider umanist a declarat:

Vă dau cuvântul meu de onoare. Acesta este sentimentul care mă încearcă, al unei politic altfel, cu sufletul, în care fiecare dintre noi se implică real pentru țara lui, pentru comunitatea lui, iar împreună putem face mult, pentru că unde-s doi puterea crește. Trebuie să ne implicăm serios dacă vrem să schimbăm această țară, dacă vrem cu adevărat să schimbăm ceva trebuie să schimbă mentalitatea fiecăruia. Vreau! Pot! Am cu cine? Trbuie să avem. Împreună, avem. Trebuie să facem o politică altfel. Nu mă interesează celelalte partide, nu sunt partide mari și partide mici, dorința mea nu este mare sau mică. Dorința mea este pe cât vreau eu să dau un impuls propriei voințe, de a face și credința că voi ajunge la final”.

725D232C-0339-45F6-A1EF-DEB934B005E2

Consiliul Național umanist, format din vicepreședinți, lideri județeni și aleșii locali ai partidului, au hotărât, de asemenea, numirea lui Ion Toma în funcția de Vicepreședinte al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) și coordonator al regiunii Oltenia.

2758F41A-8142-4F93-BAF6-DADB32C18852

 Europarlamentarul Maria Grapini a reîntregit familia umanistă, participând la Consiliul Național Extraordinar organizat astăzi la București.

 Totodată, în cadrul Consiliului Național Extraordinar a fost adoptat și textul Rezolutiei care stabilește principiile participării umaniștilor la alegerile locale din acest an.

34285D5B-053B-4E21-A215-06202E253F26

 Redăm integral textul Rezoluției:

Asumând

Necesitatea transpunerii principiilor doctrinei umaniste în politici publice concrete, în beneficiul întregii societăți românești,

 Imperativul consolidării clasei de mijloc, componentă esențială a unei democrații autentice și a unei economii competitive și Prioritatea promovării onestității și valorii umane” drept criterii fundamentale pentru ocuparea funcțiilor publice, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), în pregătirea participării la alegerile locale organizate în anul 2020,

Hotărăște:

1.       Selecția candidaților umaniști la alegerile locale și parlamentare va fi realizată pe criteriul experienței și competenței profesionale. Candidații umaniști vor fi, în principal, persoane împlinite pe plan uman și profesional, desprinse de interesele materiale personale, capabile să se pună real în slujba comunităților pe care le reprezintă.

2.       Reprezentanții PPUSL în administrația locală vor promova, cu precădere, proiecte și politici publice dedicate consolidării clasei de mijloc, stimulării creativității și inovației, precum și asigurării unei protecții eficiente categoriilor sociale vulnerabile.

3.       Organizațiile teritoriale ale PPUSL pot încheia alianțe politice pe plan local exclusiv în vederea aplicării unor proiecte și soluții selectate în urma unor largi consultări ale comunităților locale. Orice propunere de alianță locală va fi prezentată – în vederea validării de către conducerea centrală – însoțită de setul de măsuri concrete ce va fi asumat transparent de către toate forțele politice implicate.

4.       Toți candidații umaniști vor prezenta, în scris, comunităților pe care doresc să le reprezinte, prioritățile mandatelor de aleși locali sub formă unui set de măsuri concrete, care va conține inclusiv termenele de finalizare, metodele și resursele utilizate.  Ulterior obținerii funcției pentru ca Umaniștii și-au ales o nouă conducere apare prima dată în Hunedoara Libera.