Mai multe minore au fost obligate să se prostitueze în Arad.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Arad au efectuat 9 percheziții domiciliare pe raza județelor Arad, Vaslui și Neamț. Cinci bărbați sunt cercetați pentru trafic de minori.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2018 – 2019, mai multe persoane, cu vârste între 19 și 55 de ani, ar fi racolat victime minore, cu vârste între 13 și 15 ani, prin oferirea unor sume de bani. Ulterior, victimele ar fi fost exploatate prin constrângere psihică și acte de violență.
Cele mai citite articole
Victimele, care proveneau din familii destrămate, cu o situație financiară precară, ar fi fost obligate să practice prostituția pe raza municipiului Arad, banii obținuți fiind însușiți în totalitate de persoanele cercetate.
În cadrul acțiunii, la data de 16 ianuarie 2020, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare în Arad, 2 în Vaslui și una în Neamț.
Față de patru persoane, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, acestea au fost prezentate Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, instanța de judecată dispunând arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori.
The post Prostituție cu MINORE în Arad: Victimele erau EXPLOATATE prin constrângere psihică și VIOLENȚĂ appeared first on NewsAr.ro.