Atunci când ne gândim la camera unui nou-născut, trebuie să avem în vedere că, în primele luni sau chiar în primul an de viață, există nevoi speciale ale celui mic, diferite față de cele ale unui copil de vârstă mai mare.
Mai exact, în primele 6 luni, chiar până la un an, camera nou-născutului trebuie amenajată și dotată cu cele necesare în special pentru părinți, având în vedere că, în această perioadă, pruncul este dependent de aceștia. De aceea, încăperea trebuie să cuprindă, pe lângă cele necesare celui mic, și piese de mobilier utile și la îndemână celor care au în permanență grijă de el.
Cu toate acestea, poți amenaja camera nou-născutului astfel încât să creezi aici un spațiu primitor, relaxant atât pentru tine cât și pentru bebeluș, și care să respecte în același timp câteva reguli de design. Iată de ce trebuie să ții cont atunci când vrei să amenajezi cu bun gust camera unui nou-născut.
1. Mizează pe culori pastel
Optează pentru mobilier dar și pentru pereți pe nuanțe calde, pastelate, care dau senzația de calm și liniște. Poți alege alb, gri, bej sau chiar o nuanță pală de albastru, având în vedere că aceasta simbolizează seninătatea și echilibrul.
Dacă dorești să pui tapet sau stickere colorate, alege motive florale sau jucăușe, nicidecum geometrice. Atenție cum decorezi partea superioară a camerei, pentru că este ceea ce vede cel mai des cel mic, atunci când stă întins în pătuțul său.
2. Ai grijă la iluminarea camerei
Pentru camera unui bebeluș este important să apelezi la o lumină ambientală blândă, neutră. Mai mult, contează ca aceasta să provină din mai multe surse, pentru că una singură, cea din tavan, îl poate speria pe cel mic atunci când pornești comutatorul. De asemenea, e important să filtrezi lumina de afară cu draperii sau perdele în culori deschise, pastelate, luminoase.
3. Alege, cu atenție, mobilierul
Cele mai citite articole
Una din cele mai importante alegeri pentru camera celui mic este cea a mobilierului. Acest lucru contează nu doar pentru designul din interior ci și pentru siguranța celui mic, nu doar când e bebeluș ci și pentru mai târziu. Pentru un design unitar, poți opta pentru un set de mobilier complet, care să cuprindă patul, masa de înfășat, comoda, dulapul și chiar și salteaua ori accesoriile. Un astfel de aranjament îți permite să organizezi complet interiorul camerei și să îndeplinești, cu un singur set, toate nevoile de odihnă, relaxare și de joacă ale celui mic.
Dacă optezi pentru mobilier modular, multifuncțional, alege dulapuri sau piese care pot fi mutate odată ce ai renunțat la pătuțul de bebeluș cu grilaj, de exemplu. La rândul său, acesta trebuie să fie unul clasic, înalt, cu zăbrele, suficient de rezistent dar și sigur și confortabil, și să aibă înălțime ajustabilă și protecție împotriva închiderii accidentale.
Altă piesă importantă în camera unui nou-născut este masa de înfășat. Aceasta trebuie să fie la o înălțime confortabilă pentru persoana care se ocupă de schimbarea scutecelor. Și în acest caz poate fi vorba despre o piesă multifuncțională, pentru că aceste mese au un design inovator, servind și drept cădiță de baie sau comodă de haine. Intră pe Vivre.ro și vezi mesele de înfășat care, ulterior, pot fi transformate în piese utile de mobilier prin înlocuirea părții lor superioare cu un blat de lemn, devenind astfel un birou sau o comodă interesantă.
4. Delimitează spațiile
Chiar dacă este vorba despre camera unui nou-născut, este important să ai în vedere cum amplasezi piesele de mobilier pentru un design unitar și uniform, care să nu deranjeze ochiul dar să fie și funcțional. Trebuie să ai însă în vedere și aspectele practice din încăpere, cum ar fi comoditatea și accesul facil la pătuț sau posibilitatea de a ajunge rapid de la masa de înfășat la pat și viceversa. Nu contează dacă patul este în mijlocul camerei, ci e mai important ca el să fie situat între masa de schimbat scutece și fotoliul unde îl adormi sau îl alăptezi pe cel mic. Chiar dacă, la început, nu sunt luate în calcul activități de lucru sau de joacă, ci mai mult de somn, e bine să te gândești deja cum poți delimita spații distincte în încăpere. Astfel, vă va fi ușor, atât ție cât și celui mic, să vă obișnuiți cu fiecare tip de activitate, în zone distincte din cameră.
5. Alege accesoriile cu atenție
Dacă, pentru mobilier sau pereți ai folosit nuanțe naturale și tonuri neutre, poți adăuga accentele de culoare cu ajutorul accesoriilor: jucării, un glob pământesc, o tăbliță de scrijelit, chiar și lampadarele sau alte piese utile de design. Acestea se vor integra în decorul din încăpere natural, pentru a asigura continuitatea necesară. Asigură-te, însă, că le-ai achiziționat pe toate din materiale de calitate, lemn sau materiale eco și produse și certificate de către furnizori. La fel, alege pentru lenjerie doar produse certificate ecologic, din materiale și vopsele non toxice.
Concluzie
Tot ce ține de amenajare în camera unui nou-născut trebuie să conțină obiecte utile, plăcute la vedere dar și sigure pentru cel mic. Poți face din camera bebelușului un loc special, prin mobilier, accesorii și culori, astfel încât cel mic să pășească, încă de la început, într-o lume plină de magie, culoare și siguranță.