Mai BUNI decât rușii la robotică! Șase puști din Arad au ajuns în FINALA din Rusia (GALERIE FOTO)

de WTA.ro

Șase puști din Arad, care împreună formează echipa Delta Force a Liceului Național de Informatică din Arad, s-au calificat în finala campionatului de robotică din Rusia, care va avea loc în perioada 13 – 15 februarie la Krasnoyarsk, în Siberia.

Arădenii au impresionat, la sfârșitul anului trecut, în competiția regională de la Sankt Petersburg, cu un robot construit de ei, în valoare de aproximativ 8000 de euro.

Echipa de la Liceul Național de Informatică, care a reprezentat cu succes Aradul și la „BRD First Tech Challenge” organizat de „Naţie prin Educaţie”, este formată din Dragoș Octavian Botoșan (programator, team lider), Robert Vlășan și Laurențiu Sălăjan (departamentul tehnic), Laura Ilie, Adam Ioniță și Raul Munteanu (marketing). Merituoșii elevi, care pentru performanțele lor muncesc și la sfârșit de săptămână, îi au ca mentori pe prof. ing. Florin Feher, Corina Botoșan și Laurențiu Puf și beneficiază de susținerea directorului liceului, Maria Pașcalău.

Sponsorul celor de la Delta Force este APTIV. Cum însă domeniul în care activează echipa este unul costisitor, marile firme din Arad sunt așteptate să se alăture performanței echipei Delta Force, susținând financiar participarea acesteia la finala de la Krasnoyarsk.

Cele mai citite articole

Foto: Delta Force
















 

 

The post Mai BUNI decât rușii la robotică! Șase puști din Arad au ajuns în FINALA din Rusia (GALERIE FOTO) appeared first on NewsAr.ro.

Cele mai citite articole