”Bretania în suflet”, eveniment organizat de Biblioteca Franceză “Arthur Rimbaud” Mangalia, la Liceul Callatis, de Ziua Culturii Naționale [galerie FOTO]

de WTA.ro

Miercuri, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, s‑a desfășurat activitatea omagială întitulată ”Bretania în suflet”. O prezentare succintă despre cei mai valoroși pictori români care au marcat profund curentul pictural românesc între 1900 și 1950, dar, mai ales, celor care au străbătut Bretania, această micuță regiune din Vestul extrem al Franței.

Elevii din clasa 5‑a A, de la Liceul Callatis, alături de doamna prof. Cristina M. Boncu, împreuna cu elevii din clasele 6B şi 6D de la Școala Gimnazială nr.3, sub îndrumarea doamnei profesoare D. Stoica, au călătorit în timp și în culori prin Bretania de la începutul secolului XX.

Prin tablourile celebre, au descoperit viață și peisaje în Bretania, din orașele bretone Vitré, Douarnenez, Concarneau, Loctudy… Un omagiu adus pictorilor români, într‑o țară străină: Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, C. Petrescu-Dragoe, E.Popea, M.W.Arnold… Au fost descoperite similarități între Bretania și România, referitoare la portul popular breton și obiceiurile tradiționale românești. Colecția tablourilor din această perioadă reprezintă o valoare europeană în peisajul artistic.









Un citat din Nicolae Grigorescu a încheiat activitatea noastră: “Ne-am deprins ca la noi să vedem numai rele şi peste hotar să ni se pară toate bune şi frumoase. Iluzia depărtării. Câte greutăți întâmpină şi pe acolo un artist cinstit şi mândru, cum trebuie să fie un adevărat artist!”

Nicolae Grigorescu — Pescarita la Grandville.

Cele mai citite articole

Marine Le Jeune, Biblioteca Franceză “Arthur Rimbaud” Mangalia.


Mangalia News, 16.01.2020.


The post ”Bretania în suflet”, eveniment organizat de Biblioteca Franceză “Arthur Rimbaud” Mangalia, la Liceul Callatis, de Ziua Culturii Naționale [galerie FOTO] appeared first on Mangalia News.

Cele mai citite articole