De ce ai nevoie pentru a-ți înființa o firmă de transport marfă

de WTA.ro

Odată cu depășirea perioadei complicate marcată de pandemie, deschiderea unui business este din nou o idee bună pentru cei care au antreprenoriatul în sânge. Dacă te-ai gândit la această posibilitate, ia în calcul o firmă de transport marfă. Iată câteva dintre aspectele esențiale de care trebuie să ții cont pentru a-ți pune planul în aplicare cât mai ușor:

Înființarea firmei de transport marfă – aspecte importante înainte de a pune bazele acesteia

Dacă ai experiență în domeniul managementului sau dacă acest business nu este primul pe care îl gestionezi, probabil cunoști deja valorile la care trebuie să aderi și de ce pregătire ai nevoie. O firmă de transport de marfă are o responsabilitate mare față de clienți, dar și față de angajați. Cei din urmă au nevoie de experiență și pregătire în domeniu, dar mai ales să fie buni șoferi și să rezolve cu ușurință situații dificile care pot fi întâmpinate pe drum. 

Îți poți face munca mai ușoară dacă ai mai multe afaceri pe care le conduci, prin programul de soluții de management pentru flote, pus la dispoziție de către BusinessLease.ro. Acesta se ocupă de flota pe care o ai, indiferent de numărul de mașini, pentru a te putea concentra pe celelalte aspecte esențiale de creștere a business-ului.

De ce documente și autorizații ai nevoie pentru înființarea firmei de transport marfă

Iată care sunt pașii pentru a înființa firma și de ce documente vei avea nevoie:

  1. Înființarea companiei, prin folosirea codului CAEN 4941 și depunerea dosarului cu actele necesare la Oficiul Registrului Comerțului.
  2. Depunerea dosarului pentru obținerea licenței de la Autoritatea Rutieră Română. Înainte de acest pas trebuie să te ocupi și de achiziționarea mașinilor care vor face parte din flota firmei. Dosarul trebuie să includă:
  • formulare tip;
  • carte de identitate a managerului;
  • contractul de sediu;
  • cazierul juridic al managerului și al firmei;
  • contractul de muncă al managerului;
  • talonul, dovada inspecției tehnice periodice și al RAR-ului.
  • contractul cu service-ul cu care va colabora firma de transport pentru reparații.

Pentru a obține licența de transport se va percepe o taxă per autovehicul, în funcție de perioada pe care îți dorești ca licența să fie valabilă.

De ce documente ai nevoie pentru mașinile din flotă și pentru șoferi

Desigur, pentru a te asigura că respecți toate pârghiile legale și să activitatea ta nu este în pericol în niciun moment, mașinile și șoferii angajați trebuie să dețină următoarele documente:

  • permis de conducere specific tipului de mașină condus;
  • atestat profesional pentru autoturismele care necesită acest document;
  • legitimație sau o copie a contractului de muncă;
  • act de identitate;
  • copila licenței eliberată de ARR;
  • contractul de închiriere, dacă este cazul;
  • cartea de identitate;
  • talonul;
  • asigurarea autovehiculului;
  • diagrama tahograf;
  • foaia de parcurs, în cazul autovehiculelor pentru care este necesară;
  • autorizația CEMT, în cazul transportului internațional.

Autorizațiile pentru transportul de mărfuri în statele non-UE trebuie să fie prezente permanent asupra șoferului, dacă activitatea ta se extinde internațional pe teritoriul acestor țări.

Deschiderea unei firme de transport de marfă poate să fie un succes dacă alegi un moment propice și dacă ai pregătirea suficientă pentru a o conduce. Nu uita să apelezi la serviciile profesioniștilor care îți pot oferi o mână de ajutorul în domeniul managementului flotei.

Sursa foto: shutterstock.com

Te-ar putea interesa