CCIA Arad derulează o campanie de consultare a agenţilor economici din judeţul Arad pentru a identifica problemele cu care se confruntă acestea pe plan local.
Astfel, până în 27 ianuarie 2020, reprezentanții mediului de afaceri arădean au ocazia să îşi exprime opiniile cu privire la problemele cu care se confruntă în activitatea lor în cadrul unei consultări realizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Scopul acestui demers este de a identifica problemele pe care le întâmpină antreprenorii în derularea afacerii, dar și a factorilor care creează impedimente în dezvoltarea acesteia.
„Camera de Comerţ exprimă o poziţie comună a agenţilor economici din judeţul Arad în dialogul cu autoritățile publice. Consider că puterea noastră stă în independența cu care putem promova în discursul public temele de interes major pentru firmele din Arad, din România: nevoia de predictibilitate, echitate, simplificarea legislației, reducerea birocrației, stimularea investițiilor şi a inovării. Invit toţi agenţii economici să se alăture acestui demers şi să trimită observaţiile lor despre problemele cu care se confruntă în activitatea economică”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad.
Răspunsurile oferite de companiile din judeţul Arad vor constitui bază pentru realizarea unui material pe plan naţional – o sinteză a problemelor identificate – care va fi înaintat decidenţilor politici la nivel local şi naţional în vederea îmbunătăţirii activităţii economice.
Observaţiile şi propunerile se transmit la adresa [email protected], până la data de 27 ianuarie 2020.
The post Firmele din judeţul Arad, invitate să-şi expună problemele appeared first on NewsAr.ro.