FOTO. Doi copii se luptă pentru viață după ce au fost loviți de un șofer mureșean inconștient!

de WTA.ro

Accident grav, în localitatea Cămăraşu din județul vecin Cluj. Doi copii, de 8, respectiv 12 ani au fost loviţi în plin de un autoturism condus de un mureșean. Maşina a fost proiectată pe marginea drumului, unde se aflau copiii, după impactul cu o autoutilitară.

Din primele informații, şoferul unui autoturism, un bărbat de 55 de ani din comuna Solovăstru, judeţul Mureş, a făcut o depăşire neregulamentară, într-o zonă cu linie continuă, şi s-a ciocnit cu o autoutilitară, condusă de un tânăr de 28 de ani din comuna Cămăraşu. Acesta din urmă încerca să intre într-o curte, moment în care a avut loc coliziunea cu autoturismul, ajungând pe sensul opus de mers şi lovind doi copii care se aflau pe acostament, conform news.ro

Cei doi copii, unul de 8 ani şi celălat de 12 ani, au fost răniţi grav. Copilul de opt ani a fost resuscitat, fiind transportat la spital de către un echipaj de terapie intensivă SMURD, însă starea lui este critică, au transmis reprezentanţii ISU Cluj.

Şi cel de-al doilea copil a fost transportat la spital, de al doilea echipaj medical SMURD, el suferind mai multe traumatisme, dar fiind conştient şi cooperant.

MS / news.ro / Foto: ISU Cluj