Ionel Arsene somează conducerea Apa Serv: „Aștept demisia de onoare!”

de WTA.ro

Situația apei de la Roman este în continuare nerezolvată, deși s-au făcut promisiuni. Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, este profund nemulțumit de managementul prost al companiei Apa Serv care cauzează un disconfort uriaș locuitorilor din Roman și nu numai.

Aștept demisia de onoare din partea conducerii Companiei Județene Apa Serv și a președintelui Consiliului de Administrație! Managementul defectuos al acestei companii a atras numeroase probleme pentru consumatorii de apă din municipiul Roman!

În ciuda faptului că au trecut mai bine de cinci luni de la apariția crizei de apă în oraș, conducerea nu a fost capabilă să găsească o soluție pentru depășirea situației neplăcute în care se regăsesc romașcanii!

Deși și-au luat angajamente ferme inclusiv la întâlnirile pe care le-am convocat în teren, unde personal am vrut să vedem ce trebuie făcut concret pentru a nu se mai da apă raționalizat, deși le-am oferit tot sprijinul și am avut încredere în profesionalismul lor, trăiesc o mare dezamăgire de pe urma responsabililor de la Apa Serv!

Scuzele nu își au locul! Apa Serv are nevoie de o echipă managerială competentă!”, a declarat Ionel Arsene.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO