Marți, 11 februarie, cei 11 membri ai grupului giurgiuvean al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, alături de invitați (jurnaliști și publiciști din județul nostru) au avut ocazia întâlnirii cu membri ai conducerii Uniunii la nivel național.
Este vorba despre președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, Firiță Carp, membru în Comisia de onoare, disciplină și arbitraj și Răzvan Onesa, membru în Consiliul director.
O surpriză plăcută făcută celor prezenți de către muzeograful Mircea Alexa a fost prezentarea presei giurgiuvene, inclusiv a revistei VALAHIA, ajunsă la numărul 132.
Discuțiile purtate au fost, în special, legate de cooptarea, în consiliul de conducere, a doi colegi de presă giurgiuveni, cel mai important aspect fiind legat de faptul că, pentru o mai bună reprezentativitate, vor fi luate în considerare, la accederea în Uniune, o serie de criterii precum probitatea profesională a celor care își doresc să devină membri UZPR, în acest fel fiind un prim pas către înlăturarea unor persoane (analfabeți funcțional) care parazitează profesia de ziarist.
(Jurnal)