Activitatea a două topitorii din Slatina, sistată de Garda Națională de Mediu. Ce a declarat ministrul Mediului despre situația de la Slatina

de WTA.ro

Ministerul Mediului a dat publicității rezultatele controalelor pe care comisarii Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu le-au desfăşurat, în urmă cu o lună, la topitoriile din Slatina. În urma acestor acțiuni activitatea a două topitorii din municipiul reședință al județului Olt a fost sistată.

Comisarii Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat șase acțiuni de inspectie si control la topitoriile amplasate pe raza zonei industriale a municipiului Slatina. În urma verificărilor au fost aplicate patru amenzi în valoare totală de 120.000 de lei şi un avertisment, pentru încălcarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului.

„În urma vizitei de lucru pe care am desfășurat-o în luna ianuarie în județul Olt, când numeroși cetățeni mi-au semnalat faptul că topitoriile din Municipiul Slatina nu și-ar desfășura activitatea în conformitate cu prevederile din acordurile de mediu, am decis derularea unui control al Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu pentru a investiga aceste cazuri. S-au efectuat 6 acțiuni de inspectie si control la topitoriile amplasate pe raza zonei industriale a Municipiului Slatina, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale și un avertisment, a anunțat ministrul Mediului, Costel Alexe, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, trei sancțiuni în valoare totala de 100.000 lei au fost date pentru depozitari necontrolate de deseuri, conform Legii 211/2011 privind regimul deseurilor, o sanctiune contranventională în valoare de 20.000 lei a fost aplicată în conformitate cu H.G. 1061/2008 privind transportul deșeurilor pe teritoriul României pentru lipsă documente de transport deșeuri și un avertisment pe Legea 107/1996 Legea Apelor pentru lipsa notificării privind existența unui foraj de apă pe amplasament. Ca urmare a acestor nereguli au fost dispuse un număr de 40 de măsuri cu termene pentru conformare cu prevederile actelor de reglementare și a legislației de mediu în vigoare.

Cele mai citite articole

 Totodată la doi operatori economici le-au fost impuse măsuri de sistare a activității până la conformarea cu prevederile Autorizației de Mediu, pentru defecțiuni și degradări ale instalațiilor.

 „Situația este cât se poate de gravă și trebuie tratată cu maxim de interes și profesionalism atât din partea operatorilor implicați, dar mai ales din partea instituțiilor din plan local, cele care trebuie să se asigure permanent că viața și sănătatea oamenilor sunt prioritare!”, a conchis ministrul Mediului.

Articolul Activitatea a două topitorii din Slatina, sistată de Garda Națională de Mediu. Ce a declarat ministrul Mediului despre situația de la Slatina apare prima dată în Gazeta Oltului.

Cele mai citite articole