114
S-a dat alerta aseară, în localitatea Cașin, după ce două anexe dintr-o gospodărie au fost cuprinse de flăcări. Pompierii oneșteni s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD și au constatat că incendiul se manifesta generalizat la două anexe dintr-o gospodărie.
Incendiul a fost semnalat prin intermediul serviciului unic de urgență 112 la ora 21.30.
Cele mai citite articole
Forțele de intervenție au reușit să stingă incendiul înainte ca aceasta să apuce să se propage la clădirile învecinate.
“Au ars acoperișurile celor două anexe pe o suprafață de circa 70 mp și bunuri dintr-o anexă. Cauza probabilă a incendiului: burlan metalic neprotejat termic față de materialele combustibile”, au declarat reprezentanții ISU Bacău.