În vederea limitării răspândirii infecţiei cu coronavirus (COVID-19), începând din această dimineaţă, singura cale de acces în Spitalul Municipal ,,Sf. Ierarh dr. Luca” Oneşti va fi prin interiorul unui cort de triaj epidemiologic special amenajat în vecinătatea porţii principale, a precizat primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, într-o postare pe Facebook, în această dimineață.
În acest cort – mai menționează primarul Oneștiului în aceeași postare – se va aplica Procedura operaţională pentru identificarea şi managementul persoanelor simptomatice/asimptomatice care au nevoie de servicii medicale în: C.P.U, Ambulatoriu de specialitate, Obstetrică – Ginecologie sau Biroul de Internări.
Trierea pacienţilor se face în regim continuu de către medicii şi asistenţii medicali instruiți în acest sens.
“Mulțumesc tuturor celor implicați: medici, asistenţi medicali, infirmieri, pompieri, personal administrativ, voluntari!
Alături de ei fac apel la întreaga populaţie, să privească cu seriozitate pericolul şi să respecte măsurile impuse, astfel încât să depăşim cu bine această criză generată de coronavirus!”, încheie primarul Gnatiuc. (foto: facebook.com/PrimarOnesti)