Tibi Ușeriu la Yukon Arctic Ultra: Al doilea telefon. Cu ce probleme se confruntă

de WTA.ro

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE Tibi Ușeriu a străbătut deja peste 200 de kilometri din traseul de circa 490 de km al cursei Yukon Arctic Ultra 2020, duminică în jurul orei 14.00, ora României, ajungându-l din urmă pe elvețianul Fabian Imfeld. Deși are probleme cu stomacul, Tibi și-a făcut deja strategia prin care poate să-l depășească, deși îi lipsesc rachetele de zăpadă care îl ajută mult pe elvețian.

Aici live tracking/ Aici rezultate intermediare

DUMINICĂ 2 februarie 2020

Ora 17.30 Tibi pare să continue drumul alături de elvețian. Track-erele lor GPS indică aceleași valori: 138,5 mile (peste 221 de km)

Ora 13.50 Tibi l-a ajuns din urmă pe elvețianul Fabian Imfeld. Au parcurs fiecare câte 131,9 mile (212 km)

Ora 13.00 Tibi se apropie și mai mult de elvețian. A străbătut 130,7 mile, iar Fabian Imfeld 131,9 mile.

Ora 12.00 Tibi reduce distanța între el și liderul cursei. A străbătut 128,2 mile, iar elvețianul, 131,9.

Ora 11.00 Tibi a parcurs 126 de mile (peste 200 de km). Este la 5 mile în spatele elvețianului.

Ora 8.00 Tibi mai are 30 de mile până la jumătatea drumului. Este tot al doilea după elvețian.

Ora 6.00 Tibi a străbătut 115 mile din traseu și este al doilea după elvețianul Fabian Imfeld care a parcurs peste 127 de mile.

Ora 1.00 ”Sunt lângă sanie. M-am oprit la un ceai. Nu-mi dau seama câte grade sunt. Am traversat un lac și cred că au fost 10 km numai pe lac. Pe lacurile astea-i foarte, foarte rece, dar nu cred că-s mai mult de minus 20. Sunt la 20 de km de punctul trei, deci ar trebui să fiu cam la 170 de km. Are un avans de trei ore primul, elvețianul, dar e în program. Acuma încă-s pe avarii cu stomacul. Am băut Cola în punctul ăsta și încerc să-mi revin cu stomacul pentru că efectiv nu am forță ca să trag mai tare. În fața mea-i un elvețian. El are un avans de vreo trei ore, merge foarte bine. Pierde mult în punctele de control și asta o să o folosesc la final. Are rachete la el și unde e zăpada mare își ia rachete și ia avantaj foarte mare. Eu intru până în genunchi. Cred că știe omul, are zăpadă mai multă pe acolo, merge bine. Acum e destul de ok, dar a fost prima porțiune de 20 de km, dar mă descurc, e ok acuma, nu am ce face. Văd eu pe parcurs ce pot să scot. Asta nu mă îngrijorează. Cu stomacul ăsta să-mi revin că efectiv nu mai pot să mănânc nimic. Îi fain, îi foarte fain, îi ceva spectaculos. Vă las că îngheț”, a spus Tibi într-o convorbire telefonică cu Alin Ușeriu, fratele lui.

Tibi- al doilea telefon

Abia acum începe cursa! Geacă Tibi! Cale bună!

Publiée par Tasuleasa Social sur Samedi 1 février 2020

RAPORT DE CURSĂ ZIUA A DOUA

”După 48 ore de cursă au mai rămas 15 concurenți în proba lungă. Temperaturile scad treptat pe măsură ce merg spre nord. Ziua sunt cam -20 grade, noaptea scade sub -30, iar organizatorii spun că temperaturile vor scădea și mai mult.

După incidentul din 2018, când unui sportiv italian i-au degerat membrele (în final i-au fost amputate), regulile sunt extrem de dure în această cursă: la cel mai mic semn de degerătura ești scos din cursă. Concurenții știu asta, sunt foarte atenți, dar totuși se mai întâmplă. Au fost deja 3 cazuri, deși deocamdată temperaturile nu sunt foarte scăzute.

În primele 24 de ore Tibi a parcurs 100 km, depășind cu mare bucurie locul în care anul trecut a fost oprit. Merge calculat, nu forțează deloc. După 40 ore a ajuns la Braeburn (km 150), iar după un somn bun a plecat mai departe. În fruntea clasamentului s-a format un pluton de trei atleți: Tibi al nostru și încă doi din Elveția. Locul în clasament se schimbă deocamdată în funcție de orele de somn. Tibi doarme atunci când simte nevoia, nu așteaptă să ajungă în punctele de control. Este obișnuit cu frigul așa că își poate gestiona cursa așa cum dorește, ceea ce este un mare avantaj. Elvețianul Fabian e coleg de suferință cu Tibi, anul trecut a fost oprit și el pentru degerături. Se deplasează cu viteză mare între punctele de control, dar nu doarme pe traseu, preferă să doarmă în punctele de control, așa că stă mult în puncte. În acest moment Fabian și Tibi sunt singurii care au plecat din Braeburn, iar Fabian are un avans de aproximativ 3 ore.

Tibi este bine odihnit și cu moralul ridicat. Suntem surprinși și noi cât de calculat merge Tibi, este pentru prima dată când nu sare la luptă din start. Așteptăm în orele care urmează un nou telefon de la Tibi, așa că revenim cu informații de îndată ce le avem”.

SÂMBĂTĂ 1 februarie 2020

Ora 20.00 Tibi a trecut de 95 de mile. Este al doilea după un elvețian.

Ora 18.00 Tibi este al doilea. L-a devansat un elvețian.

Ora 13.00 Tibi conduce cursa. A străbătut 89,4 mile din cele 300 cât are traseul ales de el.

Ora 6.00 Tibi l-a depășit pe german și este pe locul doi după un elvețian.

Ora 5.00 Tibi este pe locul al treilea în cursa sa după un german și un elvețian. A străbătut deja peste 79 de mile.

Ora 2.00 ”Primul telefon din Canada ne-a anunțat că Tibi este ok, optimist și plin de energie, nici măcar nu știe că a ieșit din al doilea punct de control pe prima poziție la categoria lui (la 300 mile). Mai are câțiva concurenți în fața lui, dar ei participă la proba de 100 mile. Go Tibi!”

”Am trecut de ce a fost anul trecut. Am deja 20 km trecuți. Nu am oprit acolo, am fugit repede. Cred că pe doi am ieșit din punctul doi, așa cred, nu știu. E zăpadă până în genunchi. Mă mai urc pe sanie și mă mai duc. Deci numai sus-jos, sus-jos. Am avut o zi destul de grea că o fost multă zăpadă, că nu se ține concursul de atelaje canine și nu ne-au făcut pistă faină. Mergem prin zăpadă. Azi noapte a fost foarte frig. Chestia e că mi s-a făcut rău de la mâncarea lor, nu prea pot băga la capacitate maximă. Am trecut de o sută sub 24 de ore, asta-i bine și acum e primul punct la 100 de mile unde ne lasă înăuntru. Și acolo este și mâncare bună. Abia aștept să ajung acolo. Mai am 50 de km până la următorul punct. Ziua bag că ziua îi mult mai bine. Noaptea îi frig, băi frate, tii Doamne! Am plecat noi cu minus 12, 13, dar s-a făcut apoi … Și acum sunt minus 21, dar îi cald față de ce o fost azi noapte. Presiune am pe mine, dar la capăt o duc, oricum ar fi. Nu mă las”, a spus Tibi într-o convorbire telefonică cu Alin.

Primul telefon de la Tibi, de la Yukon Arctic Ultra!

Tibi aleargă pentru Via Transilvanica la Yukon Arctic Ultra! Primul telefon din Canada ne-a anunțat că Tibi este ok, optimist și plin de energie, nici măcar nu știe că a ieșit din al doilea punct de control pe prima poziție la categoria lui (la 300 mile). Mai are câțiva concurenți în fața lui, dar ei participă la proba de 100 mile. Go Tibi!Informațiile din clipul video sunt de acum câteva ore, pentru a-l urmări LIVE, dați click pe link-ul: http://trackleaders.com/yukonultra20

Publiée par Via Transilvanica sur Vendredi 31 janvier 2020

VINERI 31 ianuarie 2020

Ora 20.45 Tibi a preluat conducerea în cursa de 300 de mile, la 24 de ore de la start.

Ora 15.24 Trackerul GPS al lui Tibi indică faptul că este pe locul 4 în cursa pe 300 de mile cu aproape 80 de kilometri străbătuți din totalul de 490.

Ora 14.35 Trackerul GPS al lui Tibi nu funcționează. Se pare că organizatorii știu despre această situație și vor remedia problema de îndată ce se întâlnesc cu el, cel mai probabil în primul CP. ”E noapte la ei, dar temperaturile sunt rezonabile, așa că nu sunt motive de îngrijorare. De obicei, Tibi nu doarme în prima noapte, preferă să își intre în ritm în primele 36-40 ore. Cu mare probabilitate va face la fel și acum. În mod normal pe la ora 15-16 (ora RO) ar trebui sa ajunga la Dog Grave Lake, moment în care va aparea iar corect pe hartă”, scrie Adrian Toma.

Ora 11.00 Tibi este tot pe locul 10 la cursa de 300 de mile.

Ora 9.30 Tibi Ușeriu a ajuns pe locul 10 în clasamentul sportivilor care au luat startul la Yukon Arctic Ultra.

ORA 8.30 Tibi Ușeriu a străbătut peste 52 de kilometri din traseul de 490 de kilometri de la Yukon Arctic Ultra și este pe locul șapte după o sportivă din Spania, doi canadieni, un irlandez, un britanic și un elvețian.

ORA 7.00 Ultramaratonistul Tibi Ușeriu se află în primul pluton la Yukon Arctic Ultra 2020. Sportivul a străbătut deja aproape 50 de kilometri din traseu. Are în față doi canadieni, un irlandez și un elvețian, fiind pe locul cinci. Startul în cursă s-a dat aseară la ora 20.30, ora României.

LA CE CURSĂ PARTICIPĂ TIBI, CU CINE SE LUPTĂ

”Yukon Arctic Ultra este o cursă de 490 km, cu startul în Whitehorse și finiș în Pelly Crossing, iar concurenții au la dispoziție 8 zile pentru a ajunge la final. La început de ianuarie erau -47 grade, acum o săptămână erau -39 grade, iar la start au fost -10 grade Celsius. Încălzirea bruscă a venit cu ninsori mari, râurile au ieșit din matcă, apa trecând peste gheață, inundând potecile. Concurenții trag după ei o sanie în care își pun toate cele necesare: haine, mâncare, apă, sac de dormit și cort sau bivuac. De obicei sania ajunge la vreo 20-30 kilograme. Traseul este integral prin sălbăticie. Teoretic poteca este bătătorită, dar ninsoarea a adus zăpadă proaspătă, iar în multe locuri poteca a fost inundată.

Cu cine se luptă Tibi? Anul acesta sunt 21 de sportivi la startul probei lungi. Organizatorii spun că temperaturile vor scădea în zilele următoare spre -40 grade Celsius. La asemenea temperaturi, în anii trecuți mai puțin de jumătate au ajuns la final. Nu este în cursă nici un participant care să fi reușit în trecut să ajungă la final. Cei care reușesc … rareori se mai întorc aici. 13 dintre ei sunt pentru prima dată aici, iar 5 au mai fost, au mai încercat, dar au fost răpuși de balaur. Spaniolul Enrique este la a 5-a încercare! A mai fost în 2016, 2017, 2018 și 2019, fără succes însă.

De asemenea ar fi de remarcat faptul că sunt în cursa și doi concurenți de la 6633 Arctic Ultra: Paul Deasy care a obținut un loc 3 în anul 2018 și Patrick O Toole care a obținut un loc 2 în anul 2019.

Tibi are un drum de dus la capăt… Așa e el : îl poți opri o vreme, dar de renunțat… el nu renunță niciodată. A trecut un an de când i-au înghețat picioarele acolo, dar el a rămas în punctul acela unde l-au oprit, iar acum are un singur scop : să plece mai departe pe drumul lui. Tibi este acolo pentru a spune lumii despre Via Transilvanica, pentru a spune lumii că avem și noi un drum al nostru, un drum pe care își dorește, într-o bună zi, să-l alerge, alături de alți sportivi”, a scris Tășuleasa Social pe Facebook.

”La început de ianuarie temperaturile au scăzut brusc la – 47 grade pentru o săptămână. Vizitatorii erau atenționați că pielea neacoperită face degeraturi în 2 minute la așa temperaturi. Săptămâna trecută erau cam -39 grade, iar acum sunt în jur de -10 grade. Încălzirea bruscă a adus foarte multă ninsoare, iar apa din râuri a ieșit peste gheață, inundând poteca pe zeci de kilometri. În concluzie, poteca este foarte grea, înaintarea prin zăpada proaspătă cu o sanie de 30 kile după tine e foarte dificilă. Poteca a fost deviată în multe zone, fiind inundată. Va fi mai lungă și mai dificilă. Organizatorii spun că, în zilele următoare, temperatura va scădea către -40 grade. La asemenea temperaturi, de obicei termină maxim 3 persoane. Rămâne de văzut ce va fi. I-am zis (lui Tibi – n. a.) înainte de start un singur lucru: să nu fie primul în primele 24 ore, să lase pe alții să bătătorească zăpada. După cum vedeți, aproape că a ascultat … este unul pe bicicletă înaintea lui ….. Asta e – Tibi e Tibi”, a scris Adrian Toma pe Facebook pe un grup al susținătorilor lui Tibi.

Este al doilea an consecutiv în care Tibi participă la cursă, anul trecut fiind obligat să abandoneze după ce i-au degerat picioarele.