Au început lucrările la un alt proiect pentru care administrația locală reșițeană a obținut finanțare. Este vorba de podul sudat din centrul orașului, unde vor fi investiți aproximativ 900.000 de lei. De această dată nu mai este vorba însă de fonduri europene, ci de fonduri guvernamentale, proiectul fiind derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Podul de la Cultural sau podul de la vamă, cum mai este cunoscut de reșițeni, a fost realizat în anul 1937 de uzina din Reșița, reprezintând o mare realizare tehnică pentru vremea aceea și una din premierele industriale ale orașului. Înainte de montarea podului, legătura dintre cartierele Reșiței se făcea printr-un pod de lemn, folosit în special de comercianți, care trebuiau să plătească o taxă pentru a-l trece. De altfel conform arhivelor, la Reșița s-au fabricat în acea perioadă peste 70 de poduri care au fost montate în diverse zone ale Imperiului Austro-Ungar.
Lucrările ce vor fi realizate la pod sunt complexe și includ reabilitarea infrastructurii și a suprafeței carosabile.
Cele mai citite articole
„Podul trebuie sablat, odată se dau jos toate trotuarele alea laterale unde erau conducte de gaz, de apă și se mută de acolo rețelistica, după care se dăm jos asfaltul, se desablează, se dau jos toate vopselele alea care au fost puse pe metal și se fac niște tratamente care să îl mențină într-o zonă de monument istoric. Adică în ultimii 40 de ani au fost văruit, zugrăvit de fitecine și în nu știu ce culori și practic și-au cam bătut joc de acest monument istoric și noi încercăm să îl reabilităm în acest mod”, explica la finalul anului trecut primarul Ioan Popa.
Termenul de finalizare al lucrărilor este luna februarie 2021.
Citește și Primăria Reșița pregătește reabilitarea podului de la vamă, în cadrul unui proiect de aproape 900.000 lei!
Karina TINCUL