Aproape că nu există spațiu, amenajat sau nu, pentru colectarea gunoiului menajer în municipiul Reșița, care să nu fie scormonit de „căutătorii de comori“. Fie că scormonesc după alimente pentru creșterea porcilor, fie după peturi de plastic ori conserve goale de metal, acești pot fi zăriți aproape zilnic în acele spații.
Cum se poate reglementa situația? O întrebare pe care am adresat-o directorului filialei Reșița a societății Brantner, cea îndrituită să colecteze gunoiul menajer de pe raza municipiului de pe Bârzava, Marius Burileanu:
„Ei vor dispărea, sau mai bine zis se vor împuțina, atunci când li se va limita accesul pe aceste platforme. Asta, în condițiile în care și cetățenii vor avea mai multă grijă, astfel încât să nu lase ușa deschisă după ce aruncă gunoiul. La această oră, legislația îi descurajează, pentru că firmele care colectează carton, plastic, materiale reciclabile în general, nu mai au voie să preia aceste materiale de la persoanele fizice. Dacă nu mai au unde să vândă materialele, e normal să nu mai fie interesați să le adune din containerele de gunoi“.
În ceea ce privește deșeurile de moloz, resturile de mobilier, uși, geamuri, resturi vegetale, depozitate de regulă în preajma platformelor de colectare a gunoiului menajer și care dau un aspect urât orașului, Marius Burileanu a mai precizat: „O hotărâre de Consiliu Local adoptată recent, interzice aruncarea mobilierului, a vegetației, aruncarea molozului este interzis și la ora actuală, iar dacă îi prinde poliția îi amendează. Populația se poate debarasa de obiectele voluminoase, în cadrul unor campanii gratuite, după un program pe care îl va stabili administrația locală, iar în rest acestea se pot colecta de către salariații noștri contra cost, pe baza unor tarife care pot fi consultate la sediul instituției noastre, unde se pot face și comenzi ferme“.
Încet, încet, ne îndreptăm spre o gândire europeană, dar pentru a reuși să ajungem la performanțele occidentale, trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să conștientizăm, fiecare dintre noi, de necesitatea respectării unor norme, inclusiv acelea de colectare selectivă a gunoiului menajer.
Sursă foto: Ph-Online.ro
Dan AGACHE