Anunțurile urmează toate același fir – persoana care distribuie anunță că cei care vor să se înscrie trebuie să cumpere un cadou de o valoare minimă prestabilită, pe care îl va trimite către o altă persoană. La schimb, participanților li se promit între 6 și 36 de cadouri. În jurul întregului joc se păstrează o aură de secret, persoanele interesate fiind contactate în privat. În realitate, secretul poate fi descoperit cu o căutare simplă pe Google.
Practic, dacă te implici în acest joc, vei primi o listă cu șase nume de la persoana de la care ai aflat de joc. Vei fi rugat să trimiți un cadou primei persoane din listă. Mai apoi, trebuie să tai numele persoanei căreia i-ai făcut cadoul de pe listă, să muți persoana care era pe locul doi pe locul unu în listă și să te adaugi pe tine în listă pe locul doi. După aceste permutări, trebuie să inviți alți șase prieteni la joc. Dacă toți acei șase prieteni trimit un cadou persoanei care se află pe locul unu și reușesc să găsească, la rândul lor, alți șase prieteni de fiecare, participantul de la care a pornit totul va primi un total de 36 de cadouri.
Secret Sister nu este nimic mai mult decât o schemă piramidală în care doar vârful câștigă
Teoretic, are sens. Practic, este o schemă piramidală – iar schemele piramidale sunt ilegale. Cei mai mulți participanți nu primesc cadourile promise. Ca orice altă schemă piramidală, este nevoie de recrutarea continuă și constantă de parcicipanți noi, pentru ca păcăleala să nu se destrame. Astfel, doar oamenii din „vârful” piramidei beneficiază cu adevărat de acest joc – iar acel vârf s-a format cu mult timp în urmă. Mai mult, cei care participă la Secret Sister își împărtășesc informațiile personale, inclusiv adresa de acasă, cu un număr semnificativ de oameni necunoscuți de pe internet – o idee care vine cu prea multe riscuri.
În Statele Unite ale Americii, unde această păcăleală în masă a prins o amploare nemaivăzută de când a apărut pentru prima oară pe Facebook în 2015, oamenii care se implică pot suferi consecințe grave – de la amenzi la procese pentru fraudă prin mail și până la închisoare, după cum subliniază Better Business Bureaus. În România nu s-a ajuns până în acest punct. Dacă vezi o asemenea postare la prietenii tăi, caută să îi informezi cu privire la adevărul din spatele acestui joc viral, pentru a-i scuti de cheltuieli inutile și dezamăgiri inevitabile.
Cele mai citite articole
Sursa foto – 123rf.com
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Citește și…
Citeste mai mult pe aici