Incepand de aseara de la ora 22 a intrat in vigoare ordonanta militara 2 prin care se restrictioneaza parasirea nejustificata a locuintei in intervalul orar 22-6.
Astfel, politistii salajeni au legitimat 48 de persoane si au aplicat 26 de sanctiuni, in valoare de 30.200 de lei.
Conform ordonantei militare 2, în intervalul orar 22,00-6,00 circulatia persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisa numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe { width: 100% !important; }
Articolul 26 de persoane amendate de politistii salajeni | Au incalcat prevederile ordonantei militare 2 apare prima dată în Zalau24.