România produce 4,58 milioane tone de deşeuri municipale nereciclate pe an, respectiv 12.500 de tone pe zi, ţara fiind penultima în Uniunea Europeană într-un clasament al eficienţei ratei de reciclare a deşeurilor, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
„Uniunea Europeană a setat drept ţintă pentru 2020 ca fiecare ţară să recicleze minimum 50% din deşeurile produse de municipiile sale. România va rata acest obiectiv, capacitatea de reciclare crescând extrem de puţin în ultimii ani. La nivelul Uniunii Europene, România este penultima în clasamentul eficienţei din acest punct de vedere, reciclând doar 14% din deşeurile municipale. Doar Malta reciclează un procent mai mic din totalul deşeurilor municipale generate (6%)”, precizează sursa citată.
Spre deosebire de România, alte state din regiune reuşesc să recicleze în jur de o treime din deşeurile municipale – Polonia 34%, iar Bulgaria şi Ungaria – 35%. Campioana Uniunii Europene la reciclare este Germania, cu 68% rată de reciclare.
„Îmbunătăţirea ratei de reciclare fiind lentă, cantitatea de deşeuri nereciclate este din ce în ce mai mare începând cu 2015. În ultimii ani aceasta a ajuns la cote fără precedent, România producând potrivit celor mai recente date 4,58 milioane tone de deşeuri municipale nereciclate pe an – adică 12500 de tone pe zi”, se mai arată în comunicatul Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 448,7 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Astfel, MFP…
România produce 4,58 milioane tone de deşeuri municipale nereciclate pe an, respectiv 12.500 de tone pe zi, ţara fiind penultima în Uniunea Europeană într-un clasament al eficienţei ratei de reciclare a deşeurilo…
UniCredit Bank devine prima bancă din România care va oferi clienţilor companii posibilitatea de a semna documentaţia în relaţia cu banca folosind o semnătură calificată electronică emisă de un furnizor…
Românii vor să-şi schimbe jobul până la finalul anului, arată un studiu realizat de o platformă de recrutare online, în condiţiile în care cinci din zece au aplicat pentru un nou loc de muncă numai în ultima …
Primăria Deva este interesată de preluarea Termocentralei Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), subiectul fiind discutat de reprezentanţii autorităţii locale şi cei ai producătorului de…
Cele mai citite articole
Atingerea unei eficienţe energetice nu necesită investiţii mari în industrie sau în locuinţele oamenilor, ci se poate obţine prin schimbarea de către consumatorii casnici a obiceiurilor şi comportamentelor de…
Leul şi-a continuat joi deprecierea, coborând cu 0,32 bani (0,07%) faţă de euro, astfel încât moneda europeană a atins un nou maxim istoric, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,7808…
Fostul premier, Viorica Dăncilă, şi fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, ştiau din martie că vor depăşi ţinta de deficit, a arătat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, care a anunţat că, la mo…
Producătorii și importatorii care pun pe piața din România echipamente electrice și electronice trebuie să plătească, începând de anul viitor, o taxă de 4 lei/kg sau de 20 de lei/kg, în cazul lămpilor….
Românul dispune de o economisire medie de 5.200 de dolari pe an, în urma eforturilor depuse în acest sens de stat, persoanele fizice şi cele private. Din acest punct de vedere, suntem mai chibzuiţi decât polonezii…
Reprezentanţii autorităţilor şi cei operatorilor şi furnizorilor de servicii IT&C participă, joi, la Palatul Parlamentului, la o dezbatere ce are ca temă implementarea tehnologiei 5G. Evenimentul,…
Tinerii fermieri din România vor beneficia de o sumă de 39,8 milioane de euro anual ca plată directă suplimentară pentru susţinerea veniturilor prin viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC)…
Primăria Mangalia a început lucrările de reabilitare şi modernizare pe mai multe străzi din staţiunea Neptun, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de circa 23 de milioane de lei….
Citeste mai mult pe aici