147
Potrivit datelor publicate vineri de Oficiul european de statistică Eurostat, durata medie în „câmpul muncii” înregistrată de români este de 33,5 ani, perioade mai mici fiind înregistrate doar în alte şapte state.
Durata estimată a vieţii profesionale a variat între statele membre, de la 31,8 ani în Italia, 32,4 în Croaţia şi 32,9 în Grecia până la 39,9 ani în Danemarca, 40,5 în Olanda şi 41,9 în Suedia.
În 2018, durata preconizată a vieţii profesionale a persoanelor din UE (adică numărul de ani în care se preconizează că tinerii care au acum 15 ani să lucreze în întreaga lor viaţă) a fost de 36,2 ani. Aceasta este cu 0,3 ani mai lungă decât în 2017 şi 3,3 ani mai lungă decât în 2000.
Potrivit statisticii, în medie, la nivel european, bărbaţii vor lucra în continuare mai mult decât femeile, durata de muncă pentru bărbaţi fiind de 38,6 ani şi de 33,7 ani pentru femei.
Tabel vârsta de pensionare în funcţie de anul naşterii
Noua lege a pensiilor, pe care Guvernul Orban s-a angajat să o respecte, stabileşte gradual vârsta de pensionare, în funcţie de anul naşterii şi perioada de contribuţie.
Potrivit articolului 48 al Legii nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii, „vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5”.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
Cele mai citite articole
Citeste mai mult pe aici