Rezultate finale parţiale alegeri prezidenţiale 2019. Klaus Iohannis – 65,88%, Viorica Dăncilă – 34,12%

de WTA.ro

UPDATE 11:00 Biroul Electoral Central a anunţat primele rezultate finale parţiale:

Potrivit rezultatelor provizorii centralizate de către Autoritatea Electorală Permanentă, Klaus Iohannis a obţinut, în total, 6.495.534 de voturi – 863.849 de voturi în diaspora şi 5.631.685 de voturi în ţară, adică 65,88%.

Viorica Dăncilă a obţinut 55.493 de voturi în diaspora şi 3.282.040 în ţară, în total 3.337.533 de voturi, adică 34,12%.

Următorul anunţ al BEC va fi cel în care vor fi anunţate rezultatele finale, transmite news.ro.
După acest moment, procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de votare se înaintează cu paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne la Curtea Constituţională.
Curtea Constituţională validează rezultatul scrutinului, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media şi în Monitorul Oficial al României, Partea I şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales. Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului,, iar al treilea se înmânează candidatului ales.
Potrivit articolului 82 din Constituţie, candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.

UPDATE 8:50 Însumând voturile exprimate în ţară şi în străinătate, rezultă că în total au fost contabilizate 9.632.798 de voturi, reprezentând 96,03%, situaţie în care Klaus Iohannis a fost votat de 6.306.918 de alegători, reprezentând 65,47%, iar Viorica Dăncilă a primit voturile a 3.325.880, adică 34,53%.

Citeşte şi:

Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale 2019, turul 2. Klaus Iohannis, victorie zdrobitoare în Diaspora

Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale 2019, turul 2. Ţările în care Dăncilă a obţinut cele mai multe voturi

UPDATE 8:20 După numărarea a 9.082.402 voturi (99.95% din total) din 18742 sectii din ţară (99,96% din total), Klaus Iohannis – 63,16% (5.626.706 de voturi), Viorica Dăncilă – 36,84% (3.280.296 voturi).

Cele mai citite articole

Au fost 173.599 voturi anulate (1,91% din totalul voturilor exprimate).

Doar cinci secţii de vot din străinătate mai au de transmis date. Au fost procesate 830 de secţii de vot din Diaspora, Klaus Iohannis obţinând 92,19% din voturi, iar Dăncilă – 7,81%.

La urnele din străinătate s-au prezentat 944.077 de români, un record absolut.

UPDATE Conform datelor preliminare din 18.422 de secţii de votare din totalul de 18.748, Klaus Iohannis a fost votat de 5.432.779 de alegători, reprezentând 62,95%

Viorica Dăncilă a fost votată de 3.198.354 de alegători, adică 37,05%.

Secţiile de votare din ţară s-au închis oficial. Prezenţa la vot la ora 21.00 este de 49,87 la sută, peste 9 milioane de români exercitându-şi dreptul de vot, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). 

Citeste mai mult pe aici

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa