TOP 65 – Cele Mai Cunoscute Glume și Bancuri Mioritice

de WTA.ro

Bancuri mioritice stârnesc amuzamentul de fiecare dată. Glumele despre românii din diversele zone ale țării reprezintă o particularitate a umorului românesc.

Ardelenii sunt priviți ca persoane bătrâne și încete atât în mișcare cât și în gândire. Moldovenii sunt inteligenți dar leneși și sunt cunoscuți pentru consumul exagerat de băutură, iar oltenii par a fi destul de inventivi dar dau greș de fiecare dată.

Puterea de a face haz de necaz i-a ajutat mereu pe români să treacă cu bine peste cele mai grele momente. Iată câteva dintre cele mai amuzante bancuri mioritice care sperăm să vă aducă zâmbetul pe buze.

Bancuri mioritice – ardeleni în tren

Doi ardeleni se suie într-un tren ca să se întoarcă acasă.
După vreo oră de mers, parcă încep să bănuiască că au greșit trenul.
Când vine controlorul, unul din ei își face curaj și-l întreabă:
Domnule, nu te supăra, trenul ăsta mă duce la Cluj?
Nu.
După câteva momente de tăcere, al doilea ardelean întreabă:
Dar pe mine?.

Trei ardeleni vin cu trenul de la Bucureşti la Cluj.
Pe la Ploieşti unul zice:
Oof!
Pe la Sibiu al doilea zice:
Oof!Oof!
Pe la Albă-Iulia al treilea zice:
Oof!Oof!Oof!
Ajung la Cluj şi primul zice:
No, bine c-am ajuns că, iacă, tăt drumul vorbirăm numai politică!

Doi ardeleni, unul mai grăsuţ şi unul mai slăbuţ, stau de vorbă în tren.
Unul dintre ei zice:
Măi Ioane, dacă te-ar vedea vreun străin ar zice că e foamete în ţară…
Da??!!.. Dar dacă te-ar vedea şi pe tine ar zice că tu eşti cauza.

Bancuri mioritice – Obiceiurile ardelencei

Nevasta lu Gheorghe:
Gheorghe, să-ți calci cămașa înainte de a mere la biserică, să nu creadă oamenii că nu am grijă de tine!

Gheorghe îl sună pe Ion:
Ioane, e normal să am soție și să gătesc eu?
Nu-i normal mă … Da’ ea ce face?
Taie lemne ..

Gheorghe ajunge seara acasă, băut bine.
Surprins vede că lumina de la bucătărie e aprinsă și nevastă-sa stă la masa și face integrame.
Unde ai fost? îl intreabă ea.
No, din câte litere, tu?

Ion către Gheo duminică la biserică:
Mă Gheo, da Maria unde-i?
Gheo: O doare spatele.
Ion: No, da ce-o ridicat?
Gheo: Glasu’.

O ardeleancă stă la ocazie pe marginea drumului.
Oprește o mașină.
Bade, sui pe mine pân’ la Cluj?
Șoferul: Sui, sui, dar cine mai conduce?

Doi ardeleni, prieteni vechi, stăteau de vorbă la o bere:
Nevastă-mea îmi cere bani în fiecare zi: ba 100 de lei, ba 150, ba 200, ba 300……
Și ce face cu atâția bani?
Habar n-am, că nu i-am dat niciodată.

Cică Ion vine acasă și o găsește pe Maria dezbrăcată.
Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Păi nu am haine!
Merge Ion la dulap, îl deschide și zice:
Uite fată ai: fuste, rochii, Salut Vasile! și bluze
!

Bancuri mioritice – ardeleni la birtul satului

Ardeleanu’ merge cu fiu-su la birt…
Cere două “cinzeci” şi îşi îndeamnă fecioru’:
No, be’!
Ăla micu’ trage o gură de tărie, se îneacă, tuşeşte zdravăn şi după ce-şi mai revine, întreabă:
Păi, tată, cum poţi tu be’ asta, că tare-i rea?
Vezi, băiete… Şi mama ta crede că noi aici ne distrăm!

Un ardelean stă de vorbă cu copilul lui:
Măi tată, cum îi dragostea platonică?
Copile, îi ca și cum ai linje sticla de palincă pe dinafara!

Undeva în Ardeal…

Bancuri mioritice

Undeva-n Ardeal.
Maria furioasă foc, urlă la Ion:
Noa, ni, mă, ni la el, pruncu’ nost’ mere în excursie și și-o pus în rucsac un litru de palincă! Noa zâ-i și tu ceva!
Dragu’ nost’, îți ajunge, puiule?

Un ardelean la crâșmă:
O litră de pălincă, vă rog!
Aveți recipient?
Da’ io ce’s?

Doi ardeleni stau de vorbă la birtul satului:
Ce mai faci mă, Ghio? Nu te-am mai văzut de o grămadă de timp.
Ce să fac, mă, am fost o lună în comă.
No, ce bine de tine … călătorești. Io numa’n satu’ ăsta stau de când mă știu..

Doi ardeleni intră într-un bar.
Ion îl întreabă pe Vasile:
No, mă, ce eşti aşa de supărat?
Apăi abia aştept să ajung acasă şi să rup chiloţii muierii.
D-apăi ce ai, mă, cu chiloţii femeii?
Apăi mă, aşa mă strâng că de-abia pot mere cu ei pe stradă…

Doi ardeleni într-un bar.
Cum să fac să mă las de fumat?
Eu încerc de două luni.
Cu pastile ai încercat?
Da, dar nu pot să le aprind!

Turistul într-un sat din Ardeal;
Auzi bade, în satul ăsta, unde fierbeți voi pălinca?
Dapăi, domnule dragă, vezi dumneata biserica aia?
Da.
No, numa acolo nu!

Bancuri mioritice – moldoveni în tren

Un om mergea cu trenul prin Moldova.
Cu el în compartiment un moldovean.
Se apropie de gara Oituz și omul nostru deschide fereastra să vadă gara..
Moldoveanul din spate:
Mărășesti…
Omul nostru:
Oituz!
Moldoveanul iară:
Mărășești!
Bă-i Oituz!
La care moldoveanul înfuriat:
Închide, bă, geamul că mă rășești!….

Ce au făcut moldovenii când au văzut prima oară o locomotivă?
I-au adus un braț de coceni să mănânce!

Știți ce-i ăla piron?
Locul unde rămân moldovenii când pleacă trenul.

Un moldovean urcă în tren și vrea să-și pună bagajele sus, când observă că nu mai are loc, scoate un cui din buzunar îl proptește în perete și îi arde un cap de mama focului; Surpriză, cuiul nu intră, moldoveanul rușinat de asta încearcă din nou mai bărbătește dar fără succes. Stă și se gândește încurcat un timp, după care merge în compartimentul alăturat unde observă stupefiat că unde dorea să bată el cuiul dormea un alt moldovean cu capul.

Trei moldoveni beți criță merg pe calea ferată.
Unu dintre ei zice:
Bă, da multe trepte are scara asta!
Al doilea zice :
Bă, nu fi prost și ține-te de balustradă
Iar al treilea zice:
Bă, sunteți proști amândoi! Nu auziți? Vine liftul.

Glume despre moldoveni

Cum spun moldovenii la pireu de cartofi?
Barabuli bătușiți.

Cum prezintă la TV o crainică moldoveancă o piesă a formației ‘The Doors’?
Shi acușhica urmiază ‘Ansamblul Ushile’!

Cum îi spune o moldoveancă iubitului ei italian să plece?
Massimo, Dutti!

Un moldovean, vorbind despre planurile sale de viitor:
Bluji am, jeacă-mi cumpăr, o leacă de bătaie știu… acu mă duc la București.

Cum zic moldovenii la cinci plăcinte într-un singur cuvânt??
Plașinși!!!

Cum au tradus moldovenii titlul filmului „Bodyguard”?
Străjerul.

Cum recunoşti ginerele la o nunta de moldoveni?
E cel care are adidaşii cei mai noi.

Un muntean care avea o prietenă moldoveancă îi face acesteia o declarație de dragoste: iubito ești divină! la care ea îi raspunde: nu, nu amândoi suntem di vină!

De ce moldovenii își caută nevasta înaltă și dacă se poate și blondă?
Pentru că aceasta este singura posibilitate ca ea să fie mai proastă ca el.

Glume – Într-un sat din Moldova

Bancuri mioritice

Traversând o stradă, un moldovean este izbit de o maşină, dar nu păţeşte nimic. Totuşi, şoferul îi dă ceva bănişori ca să împace lucrurile. Încântat, moldoveanu îl întreabă:
Veniţi des pe aici?

Un moldovean către vecinul lui:
Da ce ai mă acolo?
Un binoclu, mă!
Şi ce-i ăla?
Te uiţi prin el şi vezi departe. Uite, de exemplu aseară te-am văzut cum făceai dragoste cu nevastă-ta.
Nu-i bun, mă! Du-l înapoi! Eu aseară am fost plecat la Cahul!

Vorbeau despre soțul uneia dintre ele:
Fată te-ai uitat vreodată în ochii soțului tău în timp ce făceai dragoste?
Da.
Și ce față avea?
Stătea ca prostul în ușă.

Moldovenii sunt plini de energie CHI și în zilele noastre.
Când se veselesc la cârciumă, CHIUIE cât îi țin rărunchii. Când e de muncă, CHIULESC până cad lați de chin. Când prind câte o babă, nu se lasă până nu o fac CHISĂLIȚĂ…

Într-un sat din Moldova se întorceau barbații de la război. Ileana la fel ca toate celelalte femei își astepta bărbatul în poartă. Aceasta îl vede pe Vasile și-l strigă:
Vasileeeeee da Ion a meu unde e?????
Acesta când a văzut-o s-a schimbat la față. Intră amândoi în curte și se așează în prag. Vasile:
Hai să îți zic cum o stat treaba…
Lasă, tu zi unde e, a rămas la crâșmă porcu..
Nu, nu, eram cu barbatutu într-zi așa frumoasă ca asta…
Așa și??
Jucăm table… Și tu îl cunoști pe Ion și știi că e mai nebun el așa câteodată!!!
Da, știu da ce e cu asta???
Eiiii ghici ce i-a trecut în momentul ăla prin cap lui Ion?
Ceeee??
Un glonte uite atât de mic.

În cabinetul unui medic dintr-un sat din Moldova:
Dumneata eşti grav bolnav. Ai inima… dilatată!
Da’ di undi, e di la mamă!

Bancuri mioritice cu olteni

În Oltenia, la sensurile giratorii, există un semn: “Nu mai mult de 3 ori!”…

Ce spune un locuitor din Caracal atunci când este întrebat de ce vorbeşte mult:
Noi nu tăcem din gură nici măcar atunci când greşim. Imaginează-ţi atunci când avem dreptate!.

De ce foloseşte olteanul perfectul simplu?
Pentru că olteanul este perfect şi simplu.

De ce în satele din Oltenia școlile sunt pe deal?
Pentru că oltenii să meargă la școli înalte…

De ce fac oltenii mămăligă în tigaie?
Ca să încapă în diplomat…

Ce crede olteanul când vede un câine alb?
Crede că e nou-nouț!…

De ce oltenii după o sărbătoare mai mare sunt zgâriați pe față?
Pentru că de sărbători mănâncă și ei cu furculița!…

Ce au făcut oltenii când au văzut prima dată un avion?
S-au dus în pădure să-i caute cuibul….

De ce oltenii nu fac schi nautic?
Nu au lac în pantă.

De ce au oltenii noaptea la cap două pahare cu apă?
Când le e sete, beau, când nu, nu.

Care e diferenţa între un măr şi un oltean?
Mărul, cel puţin, este cultivat.

Cum vopsesc oltenii gardul?
Repede,repede să nu se termine vopseaua
.

De ce nu plantează oltenii flori în fața casei?
Ca să nu le facă nevestele copii din flori.

Întrebare:
De ce în Oltenia sunt mai puține inundații decât în alte părți?
Nici apele nu-i înghit pe olteni!

De ce îsi plimbă oltenii nevasta cu roaba prin pivniță?
Ca să o obișnuiască cu metroul!

Olteanca: Putem să vorbim fără să ne certăm?
Da!
Ce da, mă idiotule?

Un student oltean care s-a mutat la Cluj, le-a scris parinților că nu se mai întoarce în România.

Ce a zis olteanul când a văzut Marea Neagră? Muică, ce de Olt!

Oltenii în deplasare

Doi olteni în vacanţă.
Pe la ora 3 dimineaţa, unul dintre ei, apoi îl trezeşte repede şi pe celălalt:
Mărine!!!
Ce-i?
Deschide ochii şi spune-mi ce vezi!
Cerul.
Şi mai ce?
Şi Luna.
Şi mai ce?
Şi Carul Mic.
Şi mai ce?
Şi Carul Mare.
Şi mai ce?
Şi… Ioaneee, ăştia ne-au furat cortu’!!!…

Se duc oltenii la primarul din Craiova să capete permisiunea să doarma şi ei in cerşafuri, ca toată lumea, că până atunci dormeau pe rogojini.
Bine, zice primarul, vă dau voie să puneţi aşternut, dar în prealabil să vă spălaţi pe picioare.
Un oltean nedumerit întreabă:
Dom’ primar, dar dacă n-avem ”prealabil”, putem să ne spălăm în lighean?

Într-o bună zi, hotărăște olteanul nostru să meargă la parașutism.
Sare din avion împreună cu ceilalți olteni, dar… normal, nu i se deschide parașuta!
Toți ceilalți aveau parașutele deschise, el saracu’…
Dintr-o dată observă că mai era unul fără parașută și, în culmea bucuriei (că nu e singurul) îl intreabă:
Bă! Nici ție nu ți s-a deschis parașuta?
Nu, măh! Eu vin de jos, cu butelia!

Doi olteni într-o cameră de hotel.
Unul observă că celălalt îşi bagă şireturile de la bocanci în priză şi îl întreabă:
Ce faci, bă, acolo?
La care acesta mirat îi răspunde:
Îmi usuc bocancii.
Și de ce ai legat bocancii unul de altul?
I-am pus în serie, să nu se ardă!

Ospitalitatea oltenilor

Un oaspete la masa unui oltean.
Olteanul:
Mai ia o bucată de carne.
Mulțumesc, am mâncat deja două bucăți.
De fapt, patru, dar tu mănâncă, cine stă să le numere…

Un oltean, într-un taxi, coboară o pantă, cu o viteză apreciabilă. Șoferul:
Suntem pierduți!
De ce? întreabă olteanul.
Nu mai funcționează frânele și nu am cum să opresc.
Măi neică, oprește măcar aparatul de taxat!

Ion stă afară in ploaie.
Vine Maria și îi zice:
Mă Ioane, hai in casă că plouă!
Lasă fă. Stau afară, că plouă și aici!

Cică era la bordul Titanicului un oltean. Când s-a scufundat vaporul, olteanul a sărit într-o barcă de salvare şi a început să vâslească departe de vas. Era singur în barcă. La un moment dat cineva de pe vas strigă:
Mă nenorocitule! Treci înapoi că mai sunt femei şi copii aici!
La care olteanul: Că parcă de muieri îmi arde mie acuma!

Dacă ți-au plăcut bancurile prezentate, trimite-le și prietenilor tăi! Tu ce alte bancuri mioritice mai știi?

Te-ar putea interesa