Buiandrugul – care este varianta potrivită proiectului tău?

de WTA.ro

Element auxiliar utilizat în realizarea proiectelor de construcție, buiandrugul este extrem de important pentru rezistența și durabilitatea pe care le oferă. Acesta poate fi realizat din diverse materiale, iar alegerea celui potrivit se face ținând cont de proiectul pe care dorești să îl dezvolți, dar și de alte aspecte specifice.Copiază HTML Copiază textul

Iată câteva informații despre rolul pe care îl are acest element auxiliar într-o construcție, respectiv care sunt avantajele oferite de un buiandrug de calitate și de ce aspecte trebuie să ții cont pentru a alege buiandrugul corespunzător unui proiect. 

Ce sunt ce tipuri de buiandrugi există?

Un buiandrug este, așa cum am precizat mai sus, un element auxiliar utilizat în realizarea unui proiect de construcție. Acesta are rolul de a oferi zidăriei rezistența necesară, fiind plasat în deschizăturile care se realizează în zid – în cazul golurilor de uși, ferestre și altele. 

Buiandrugii pot fi realizați din diverse materiale: lemn, metal, cărămidă, BCA, beton. Cei mai des utilizați și recunoscuți pentru rezistența pe care o oferă sunt buiandrugii din beton, cu precădere cei prefabricați. Aceștia sunt realizați din beton armat, iar stratul exterior este compus dintr-un înveliș ceramic. Preferința pentru acest tip de buiandrug este dată mai ales de ușurința și rapiditatea de utilizare, dar și de rezistența pe care o oferă. 

Cum alegi buiandrugul potrivit proiectului tău?

Este important ca atunci când alegi buiandrugii potriviți proiectului derulat să nu ții seama numai de dimensiunea acestora, ci și de alte aspecte esențiale. Este vorba de rezistența materialelor din care sunt realizați, de rapiditatea și ușurința de montare a acestora, dar și de capacitatea de izolare termică, respectiv de avantajele pe care le oferă în acest sens. 

Preferă întotdeauna buiandrugii care oferă o izolație termică adecvată și pe care îi poți folosi și la interior, și la exterior, deoarece aceștia au capacitatea de a menține temperaturile optime în orice sezon. Un material precum vata bazaltica este recunoscut pentru proprietățile de menținere a temperaturilor potrivite, iar împreună cu buiandrugii potriviți, o construcție poate oferi cel mai ridicat confort termic posibil. 

Buiandrugul prefabricat, una dintre cele mai bune variante pentru proiectele de construcție 

Buiandrugii prefabricați sunt realizați, de regulă, dintr-un beton de calitate superioară, ceea ce îi face potriviți pentru realizarea unei structuri de rezistență perfecte și pentru o izolare termică eficientă. În ceea ce privește costurile sau manopera, buiandrugii prefabricați reprezintă o variantă ideală, deoarece aceștia sunt ușor de utilizat și nu se mai pierde timp pentru cofrarea și turnarea acestora.

Te-ar putea interesa